Generalitati
Matreata reprezinta descuamarea pielii scalpului care este observata ca niste "fulgi" pe par, gat si umeri.
Cauze
Matreata este cauzata de o forma de afectiune a pielii, numita eczema, care determina descuamarea excesiva a celulelor normale ale scalpului. Modificarile in statusul hormonal si trecerea de la un anotimp la altul agraveaza aceasta suferinta.
Simptome
Simptomele obisnuite sunt "fulgi" albi, uleiosi sau uscati care pot fi observati in par, pe umeri si prurit la nivelul scalpului. Scalpul poate fi fie excesiv de uscat, fie excesiv de uleios.
Tratament
Tratamentul la domiciliu ajuta adesea la eliminarea matretei si consta in:
- folosirea sampoanelor antimatreata: sunt disponibile pe piata o gama larga de astfel de sampoane, cu diferite ingrediente; doar incercand mai multe produse se poate descoperi samponul cel mai eficient pentru fiecare persoana in parte
- se recomanda spalarea pe cap zilnica pentru a preveni acumularea de celule moarte pe scalp
- in cazul in care un anumit sampon este eficient pentru o perioada de timp, dupa care isi pierde eficienta, trebuie incercat un alt produs
- alternarea sampoanelor antimatreata cu cele normale, in cazul in care pe eticheta sunt descrise efecte adverse ale folosirii pe timp indelungat
- frecarea energica a scalpului: in timpul spalarii pe cap, dupa ce se samponeaza prima oara, se clateste, dupa care se sampoaneaza a doua oara si se freaca energic si viguros; aceasta frecare ajuta la dislocarea excesului de celule; nu trebuie frecat atat de energic incat sa fie lezat scalpul
- actionarea: dupa ce se samponeaza a doua oara, trebuie lasat samponul pe par timp de 5 minute pentru a actiona
- clatirea suficienta: prin clatirea suficienta se inlatura excesul de celule care au fost dislocate in timpul frecarii viguroase.
Alopecie necicatriceala
In alopeciile necicatriceale, cresterea parului este inhibata fara a exista vreo leziune a pielii capului. In functie de cauza lor, aceste alopecii pot fi reversibile. Dupa cat este de extinsa caderea parului, se disting alopeciile localizate de alopeciile difuze:
- alopeciile necicatriceale localizare sunt reprezentate, in principal, prin pelada si chelbe
- alopeciile necicatriceale difuze au cauze foarte diferite.
Alopecia seboreica - Numita si alopecie androgeno-genetica sau calvitia comuna, este consecinta unui exces de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventa dintre alopecii. Ea incepe la nivelul tamplelor si cununei, unde parul este mai subtire si este inlocuit in mod progresiv de catre puf. Acest tip de alopecie priveste in mod obisnuit barbatii, dar poate atinge si femeile in momentul menopauzei sau ca urmare a tratamentului unui fibrom cu androgeni.
Alopeciile necicatriceale difuze - Pot, de asemenea, sa fie urmarea unui soc nervos sau a unui stres (avort, soc psihologic - afectiv sau profesional, surmenaj, interventie chirurgicala, nastere). Numeroase medicamente (anticoagulante, anticonvulsivante, antitiroidiene, betablocante, hipocolesterolemiante, retinoide, anticanceroase) sunt adesea responsabile de o cadere difuza a parului. Maladiile infectioase cu febra mare (gripa hipertermica, infectia bronsica, scarlatina), tulburarile endocrine (diabet, hipotiroidie, hipertiroidie) si bolile metabolice (anemie, carenta de fier, regimul de slabire) pot antrena o alopecie trecatoare.
In sfarsit, agresiunile mecanice sunt responsabile de alopecie: perierea violenta, vopsirea parului, permanentele, spalarile prea frecvente sau tricotilomania (ticul care consta in smulgerea unor smocuri de par, care se observa mai ales la copii). Totusi, se intampla ca uneori sa nu fie depistata nici o cauza.
Tratament - Tratamentul alopeciei necicatriceale este cel al afectiunii de origine (diabet, anemie, stres etc.). A fost propusa prevenirea caderii parului in urma unei chimioterapii anticanceroase, cu casca sau refrigerare locala; din nefericire, aceste rezultate raman adesea deceptionante femeile afectate de alopecie seboreica pot urma o cura hormonala pe baza de estroprogestative sau antiandrogeni. In toate cazurile trebuie respectata igiena pielii capului; spalarea blanda cu sampon o data sau de doua ori pe saptamana, suprimarea sau distantarea manipularilor chimice sau mecanice agresive (permanente, vopsiri). Tratamentele generale bazate pe vitaminele din grupul B pot ajuta. Eficacitatea minoxidilului, intrebuintat local sub forma de solutii (doua aplicatii pe zi timp de 6 luni), este temporar satisfacatoare. La incetarea tratamentului, parul cade din nou, dar tratamentul poate fi reluat. Grefele de par constituie singurul tratament eficace al alopeciei seboreice.
- alopeciile necicatriceale localizare sunt reprezentate, in principal, prin pelada si chelbe
- alopeciile necicatriceale difuze au cauze foarte diferite.
Alopecia seboreica - Numita si alopecie androgeno-genetica sau calvitia comuna, este consecinta unui exces de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventa dintre alopecii. Ea incepe la nivelul tamplelor si cununei, unde parul este mai subtire si este inlocuit in mod progresiv de catre puf. Acest tip de alopecie priveste in mod obisnuit barbatii, dar poate atinge si femeile in momentul menopauzei sau ca urmare a tratamentului unui fibrom cu androgeni.
Alopeciile necicatriceale difuze - Pot, de asemenea, sa fie urmarea unui soc nervos sau a unui stres (avort, soc psihologic - afectiv sau profesional, surmenaj, interventie chirurgicala, nastere). Numeroase medicamente (anticoagulante, anticonvulsivante, antitiroidiene, betablocante, hipocolesterolemiante, retinoide, anticanceroase) sunt adesea responsabile de o cadere difuza a parului. Maladiile infectioase cu febra mare (gripa hipertermica, infectia bronsica, scarlatina), tulburarile endocrine (diabet, hipotiroidie, hipertiroidie) si bolile metabolice (anemie, carenta de fier, regimul de slabire) pot antrena o alopecie trecatoare.
In sfarsit, agresiunile mecanice sunt responsabile de alopecie: perierea violenta, vopsirea parului, permanentele, spalarile prea frecvente sau tricotilomania (ticul care consta in smulgerea unor smocuri de par, care se observa mai ales la copii). Totusi, se intampla ca uneori sa nu fie depistata nici o cauza.
Tratament - Tratamentul alopeciei necicatriceale este cel al afectiunii de origine (diabet, anemie, stres etc.). A fost propusa prevenirea caderii parului in urma unei chimioterapii anticanceroase, cu casca sau refrigerare locala; din nefericire, aceste rezultate raman adesea deceptionante femeile afectate de alopecie seboreica pot urma o cura hormonala pe baza de estroprogestative sau antiandrogeni. In toate cazurile trebuie respectata igiena pielii capului; spalarea blanda cu sampon o data sau de doua ori pe saptamana, suprimarea sau distantarea manipularilor chimice sau mecanice agresive (permanente, vopsiri). Tratamentele generale bazate pe vitaminele din grupul B pot ajuta. Eficacitatea minoxidilului, intrebuintat local sub forma de solutii (doua aplicatii pe zi timp de 6 luni), este temporar satisfacatoare. La incetarea tratamentului, parul cade din nou, dar tratamentul poate fi reluat. Grefele de par constituie singurul tratament eficace al alopeciei seboreice.
Alopecia - caderea parului, chelia sau calvitia
Generalitati
Alopecia este o afectiune dermatologica inflamatorie care afecteaza foliculii pilosi in special de la nivelul scalpului. Evolutia alopeciei este cronica determinand pierderea localizata sau completa a parului de la nivelul capului dar si de pe corp. Aceasta afectiune dermatologica nu pune in pericol viata persoanelor, nu determina durere desi uneori pot aparea iritatii la nivelul pielii aparand diferite probleme estetice datorita pierderii genelor si sprancenelor.
Pana in prezent nu a fost elucidata etiologia alopeciei. De asemenea nu se cunoaste evolutia ulterioara a acesteia dar se stie ca alopecia este o afectiune autoimuna declansata de predispozitia genetica asociata cu factorii de mediu.
O cauza secundara de alopecie este reprezentata de tratamentul chimioterapic in urma caruia se instaleaza alopecia.
Alopecia include aspecte fizice suparatoare pentru pacient care ulterior determina unele consecinte psihologice ca de exemplu instalarea anxietatii si depresiei.
In ceea ce priveste tratamentul medicamentos al alopeciei, acesta are o eficienta redusa iar esecul diferitelor strategii terapeutice ii determina pe pacientii sa devina neincrezatori in sansele de vindecare.
Alopecia poate fi corelata cu consecinte cronice serioase in special depresia si anxietatea. Aceasta afectiune poate afecta identitatea si imaginea de sine a persoanei in cauza.
Cauze
Factorii care pot influenta cresterea si pot determina pierderea parului sunt:
- stressul psihic cronic
- substante chimice (de exemplu citostaticele care determina oprirea cresterii foliculilor pilosi)
- regim alimentar inadecvat
- unele boli sistemice (sifilis)
- radiatiile electromagnetice (raze X sau gamma)
- afectiuni dermatologice (micoze, parazitoze)
- utilizarea unor preparate cosmetice agresiv
- agresiunea mecanica a firului de par (coafare, vopsit, decolorat, tic psihic – tricotilomanie)
- soarele
- poluarea atmosferica
- clorul din piscina
- sarurile din apa de la robinet
- fumatul
- alcoolul in exces
- cafeaua.
Clasificare
Cea mai frecventa alopecie difuza este alopecia androgenogenetica (alopecia seboreica) denumita si alopecia de tip masculin. Primele manifestari apar de obicei in a doua decada de viata iar la barbatii de peste 70 de ani are o incidenta de aproxmativ 80%.
In functie de localizare si extindere alopecia este de 5 tipuri:
- tipul I apare la barbati in jurul varstei de 20 de ani cu localizare fronto-temporala
- tipul II apare in jurul varstei de 30 de ani la nivelul crestetului si vertexului
- tipul III este intalnit la barbatii de 40 de ani la nivelul fruntii
- tipul IV apare in jurul varstei de 50 de ani pe aproape jumatate din regiunea fruntii intinzandu-se pana la vertex
- tipul V apare dupa 55 de ani sub forma asa numitei ”calvitii hipocratice”, parul fiind prezent doar la liziera.
Factorii implicati in etiopatogenia alopeciei androgenogenetice sunt:
- transmiterea genetica
- varsta
- seboree
- androgenodependenta.
Tratament
Sfaturi utile pentru ingrijirea parului:
- daca folositi un uscator de par, trebuie utilizata o caldura moderata iar distanta fata de par ar trebui sa fie de cel putin 15 cm
- daca va spalati des pe par utilizati sampoane indicate pentru utilizare frecventa
- daca aveti parul gras sau par care se ingrasa rapid dupa spalare se recomanda utilizarea de sampoane specifice
- daca aveti par uscat, fragil, deshidratat, moale sau va vopsiti trabuie sa utilizati un sampon bland care ajuta la hidratarea si regenerarea parului iar acesta trebuie urmat obligatoriu de un produs cum ar fi balsamul sau crema de par pentru refacerea tonusului si texturii
- schimbati-va stilul de viata, evitati stress-urile majore, respectati o dieta variata si echilibrata care sa furnizeze cantitatea necesara de vitamine, oligoelemente si minerale esentiale pentru un par sanatos si rezistent.
De retinut
- firele de par care incep sa se deterioreze si mor se desprind din foliculul pilosebaceu si cad dupa aproximativ 60 de zile asadar eficacitatea unui produs de stimulare a cresterii parului apare doar dupa 2-3 luni de tratament neintrerupt
- in cazul unor rezultate favorabile, pentru mentinerea efectelor se recomanda continuarea tratamentului in doze mai mici, de intretinere pentru o perioada de 3-6 luni iar curele trebuie repetate cel putin o data pe an, in caz contrar pot apare recidive
- nici un procedeu terapeutic nu este eficient 100%, de aceea de cele mai multe ori trebuie abordate mai multe terapii concomitent
- nici un procedeu terapeutic nu poate stimula foliculii pilosi atrofiati complet care nu mai au practic nici o resursa interna de refacere, de aceea terapia nu poate fi aplicata pe o alopecie cicatriceala, adica pe o cicatrice de la nivelul pielii capului pe care nu exista par pentru ca nu va aparea nici un rezultat vizibil.
Alopecia este o afectiune dermatologica inflamatorie care afecteaza foliculii pilosi in special de la nivelul scalpului. Evolutia alopeciei este cronica determinand pierderea localizata sau completa a parului de la nivelul capului dar si de pe corp. Aceasta afectiune dermatologica nu pune in pericol viata persoanelor, nu determina durere desi uneori pot aparea iritatii la nivelul pielii aparand diferite probleme estetice datorita pierderii genelor si sprancenelor.
Pana in prezent nu a fost elucidata etiologia alopeciei. De asemenea nu se cunoaste evolutia ulterioara a acesteia dar se stie ca alopecia este o afectiune autoimuna declansata de predispozitia genetica asociata cu factorii de mediu.
O cauza secundara de alopecie este reprezentata de tratamentul chimioterapic in urma caruia se instaleaza alopecia.
Alopecia include aspecte fizice suparatoare pentru pacient care ulterior determina unele consecinte psihologice ca de exemplu instalarea anxietatii si depresiei.
In ceea ce priveste tratamentul medicamentos al alopeciei, acesta are o eficienta redusa iar esecul diferitelor strategii terapeutice ii determina pe pacientii sa devina neincrezatori in sansele de vindecare.
Alopecia poate fi corelata cu consecinte cronice serioase in special depresia si anxietatea. Aceasta afectiune poate afecta identitatea si imaginea de sine a persoanei in cauza.
Cauze
Factorii care pot influenta cresterea si pot determina pierderea parului sunt:
- stressul psihic cronic
- substante chimice (de exemplu citostaticele care determina oprirea cresterii foliculilor pilosi)
- regim alimentar inadecvat
- unele boli sistemice (sifilis)
- radiatiile electromagnetice (raze X sau gamma)
- afectiuni dermatologice (micoze, parazitoze)
- utilizarea unor preparate cosmetice agresiv
- agresiunea mecanica a firului de par (coafare, vopsit, decolorat, tic psihic – tricotilomanie)
- soarele
- poluarea atmosferica
- clorul din piscina
- sarurile din apa de la robinet
- fumatul
- alcoolul in exces
- cafeaua.
Clasificare
Cea mai frecventa alopecie difuza este alopecia androgenogenetica (alopecia seboreica) denumita si alopecia de tip masculin. Primele manifestari apar de obicei in a doua decada de viata iar la barbatii de peste 70 de ani are o incidenta de aproxmativ 80%.
In functie de localizare si extindere alopecia este de 5 tipuri:
- tipul I apare la barbati in jurul varstei de 20 de ani cu localizare fronto-temporala
- tipul II apare in jurul varstei de 30 de ani la nivelul crestetului si vertexului
- tipul III este intalnit la barbatii de 40 de ani la nivelul fruntii
- tipul IV apare in jurul varstei de 50 de ani pe aproape jumatate din regiunea fruntii intinzandu-se pana la vertex
- tipul V apare dupa 55 de ani sub forma asa numitei ”calvitii hipocratice”, parul fiind prezent doar la liziera.
Factorii implicati in etiopatogenia alopeciei androgenogenetice sunt:
- transmiterea genetica
- varsta
- seboree
- androgenodependenta.
Tratament
Sfaturi utile pentru ingrijirea parului:
- daca folositi un uscator de par, trebuie utilizata o caldura moderata iar distanta fata de par ar trebui sa fie de cel putin 15 cm
- daca va spalati des pe par utilizati sampoane indicate pentru utilizare frecventa
- daca aveti parul gras sau par care se ingrasa rapid dupa spalare se recomanda utilizarea de sampoane specifice
- daca aveti par uscat, fragil, deshidratat, moale sau va vopsiti trabuie sa utilizati un sampon bland care ajuta la hidratarea si regenerarea parului iar acesta trebuie urmat obligatoriu de un produs cum ar fi balsamul sau crema de par pentru refacerea tonusului si texturii
- schimbati-va stilul de viata, evitati stress-urile majore, respectati o dieta variata si echilibrata care sa furnizeze cantitatea necesara de vitamine, oligoelemente si minerale esentiale pentru un par sanatos si rezistent.
De retinut
- firele de par care incep sa se deterioreze si mor se desprind din foliculul pilosebaceu si cad dupa aproximativ 60 de zile asadar eficacitatea unui produs de stimulare a cresterii parului apare doar dupa 2-3 luni de tratament neintrerupt
- in cazul unor rezultate favorabile, pentru mentinerea efectelor se recomanda continuarea tratamentului in doze mai mici, de intretinere pentru o perioada de 3-6 luni iar curele trebuie repetate cel putin o data pe an, in caz contrar pot apare recidive
- nici un procedeu terapeutic nu este eficient 100%, de aceea de cele mai multe ori trebuie abordate mai multe terapii concomitent
- nici un procedeu terapeutic nu poate stimula foliculii pilosi atrofiati complet care nu mai au practic nici o resursa interna de refacere, de aceea terapia nu poate fi aplicata pe o alopecie cicatriceala, adica pe o cicatrice de la nivelul pielii capului pe care nu exista par pentru ca nu va aparea nici un rezultat vizibil.
Băuturile alcoolice sunt foarte periculoase
Incontestabil, alcoolul este cel mai mare duşman al ficatului, în timp ce băuturile răcoritoare şi energizantele se plasează pe locurile următoare.
“Pe termen lung, consumul de alcool, mai ales în cantităţi mari, duce la reducerea funcţionalităţii ficatului. Mai exact, apare ciroza hepatică, în care celulele ficatului sunt distruse, iar organul se cicatrizează cu celule care nu mai funcţionează normal”, explică medicul nutriţionist Şerban Damian. Conform specialistului, circa 90% din cantitatea de alcool care intră în organism este “filtrată” de ficat, acesta fiind primul organ al corpului unde alcoolul este supus proceselor metabolice. Un bărbat sănătos nu poate metaboliza mai mult de 160-180 g/zi, iar la femei, această capacitate este, de regulă, mai mică. În cazul alcoolicilor la care ficatul încă funcţionează normal, capacitatea creşte.
Conform Sănătatea.com, bolile ficatului cauzate de excesul de alcool includ inflamarea acestuia, hepatita, ciroza şi cancerul. Mai mult, consumarea alcoolului în cantităţi mari creşte considerabil riscul apariţiei cancerului gurii, limbii, faringelui, laringelui şi esofagului.
Ficatul
Generalitati
Ficatul este unic intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Dar, daca ficatul sufera leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera.
Cantitatea de alcool consumata ca si durata consumului sunt determinante in ceea ce priveste aparitia steatozei, hepatitei si a cirozei hepatice. Cu cat acestea cresc, cu atat creste posibilitatea de atingere a pragului ireversibil de ciroza.
Ficatul este unul dintre putinele organe, daca nu chiar singurul, carora li s-au ridicat un monument! Acesta a fost inaugurat in 1987 in orasul Balen, din nordul Spaniei, ca un omagiu adus organului care-si indeplineste functiile pe tacute, fara a se plange vreodata, sacrificandu-se. De fapt, monumentul reprezinta un ficat alcoolic si a fost dedicat ficatului de catre un medic, cu scopul declarat ca aceia care il vad sa-si reduca semnificativ consumul de alcool. Chiar daca ficatul este un organ extraordinar, puternic si rezistent, cu diverse capacitati si calitati surprinzatoare, nu inseamna ca este imun la toate agresiunile.
Poluare voluntara?!
Avantajele vietuirii intr-o societate moderna sunt insotite de multe inconveniente, printre care se numara si o serie de substante toxice la care omul modern este, voit sau nevoit, expus. Poluarea aerului, a apei, "poluarea" alimentelor cu diversi produsi, poluarea fonica sunt mai greu (ori poate imposibil) de evitat intr-un oras mare. Ciudata este insa alegerea unora sa participe voluntar la intoxicatia suplimentara a propriului organism. Cum se simte plamanul cuiva care, desi traieste intr-un aer deja suficient de poluat, mai adauga si o doza "moderata" de 10 tigari pe zi? Sau ce "parere" are ficatul unei persoane care, desi are de luptat in fiecare zi cu metabolizarea lipidelor in exces, cu diverse E-uri alimentare, cu multiplele feluri de chimicale ascunse in semipreparate sau chiar in alimente proaspete, dar supertratate, mai are pe langa toate acestea de facut fata si unei doze "moderate" de, sa zicem, 80 grame alcool pur? Efectele nefavorabile ale consumului de alcool asupra ficatului au fost semnalate inca din secolul al XVI-lea. Astazi, in Occident, unde infectia cu virus B are o raspandire mai restransa, consumul de alcool reprezinta principala cauza a hepatopatiilor cronice.
Virusuri cu feblete pentru ficat
Virusurile cu tropism hepatic produc procese inflamatorii in care ficatul este organul tinta. Exista cel putin 5 agenti virali responsabili de leziuni hepatice acute: virusii A; B; C; E si delta. Ei au fost identificati, caracterizati si exista metode specifice de detectare a lor. Infectia cu virusul A este relativ usoara si se vindeca in general fara sechele. I se mai spune si "boala mainilor murdare", destul de sugestiv cred eu. Virusurile B si C sunt mult mai agresive – se transmit prin sange, si nu "fecal-oral", ca virusul A.
De la reversibil la ireversibil
Peste 90% din alcoolul ingerat se metabolizeaza in ficat, unde este transformat in metaboliti si produsi intermediari. Consumul zilnic de alcool suprasolicita sistemele enzimatice si atrage acumularea de produsi cu actiune toxica asupra ficatului. Permanentizarea consumului de alcool duce la agravarea, la intretinerea leziunilor si, in cele din urma, la ciroza hepatica. Metabolismul lipidelor, proteinelor si glucidelor are de suferit. Prima consecinta observabila este incarcarea cu grasimi a ficatului, realizandu-se asa-numitul "ficat gras", sau steatoza hepatica. Este o leziune reversibila, in sensul ca se remite la intreruperea consumului de alcool. O alta leziune produsa de alcool este hepatita alcoolica. Ea se caracterizeaza prin leziuni ale celulelor hepatice cu distrugerea lor (necroza) si leziuni inflamatorii asociate. Leziunea cea mai severa este ciroza hepatica. Ea este caracterizata prin proliferarea unei proteine fibroase (colagen) care distruge arhitectura hepatica si conduce la regenerare anarhica. Ciroza este ireversibila si, din acest stadiu, se poate ajunge uneori la cancer hepatocelular! Cantitatea de alcool consumata ca si durata consumului sunt determinante in ceea ce priveste aparitia steatozei, hepatitei si a cirozei hepatice. Cu cat acestea cresc, cu atat creste posibilitatea de atingere a pragului ireversibil de ciroza.
Alcoolul nu este singura cauza a suferintei hepatice. Se adauga virusurile, medicamentele hepatotoxice, toxicele industriale etc. Desi ficatul are o mare capacitate de regenerare, persistenta agresiunilor sau o reactivitate individuala deosebita determina instalarea suferintelor hepatice cronice.
Grija la medicamente!
Utilizarea extensiva a medicamentelor si asocierile medicamentoase cresc frecventa efectelor toxice. Ficatul este un organ susceptibil la efectele daunatoare ale medicamentelor deoarece el este implicat in metabolizarea si inactivarea lor. In general, medicamentele folosite au o toxicitate redusa si nu produc leziuni hepatice prin actiunea proprie, dar unii dintre metabolitii lor (substante rezultate in urma variatelor transformari pe care le sufera medicamentele in corp) pot fi inalt reactivi daca depasesc mecanismele de inactivare. Cu totii stim ca un ficat sanatos inseamna un metabolism normal si un organism sanatos. Ficatul participa la functiile metabolice, curatand organismul de compusii toxici si constituindu-se astfel intr-o farmacie vie. Cu toate acestea, este bine de stiut ca si ficatul are limitele lui.
Emotii pentru sanatatea ficatuluiSus
Emotii pentru sanatatea ficatuluiSus
Fiind expus la multe substante daunatoare, acest remarcabil organ este capabil sa se regenereze, sa se autorepare si sa inlocuiasca tesutul afectat. Chiar si zone extinse de necroza parcelara (in hepatitele acute virale, de exemplu) se pot vindeca total. Constructia in care micii lobuli performa aceeasi functie, arata ca, in momentul in care o sectiune este lezata, alta sectiune va prelua functia zonei lezate pana cand acesta va putea functiona din nou. Cu toate acestea, ficatul este subiectul multor boli care ii pot coplesi functiile regeneratoare. Ficatul este unic intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Dar, daca ficatul sufera leziuni repetate si pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera. Vechii greci considerau ficatul ca fiind centrul emotiilor si locul in care se formeaza sangele. Astazi stim ca doar a doua parte a afirmatiei este adevarata (si aceea numai in anumite circumstante). Cu toate acestea, toti oamenii ar putea simti emotii gandindu-se la organul care merita un monument nu doar in Spania, ci in fiecare cuget recunoscator!
Hepatitele
Generalitati
Hepatita este o afectiune care include orice tip de inflamatie a ficatului, ca rezultat a unor procese complexe care apar cand ficatul sufera o leziune. Inflamatia care dureaza mai putin de sase luni este considerata hepatita acuta, iar inflamatia care dureaza mai mult de sase luni este considerata hepatita cronica.
Exista multe cauze ale inflamatiei hepatice, pe care medicii le impart in doua categorii majore: hepatitele virale si hepatitele neinfectioase. Cand oamenii se gandesc la hepatita, de obicei se gandesc la hepatita virala. Exista cinci virusuri care infecteaza ficatul, denumiti folosind litere ale alfabetului – de la A pana la E.
Lucrul care determina confuzie cand este vorba de hepatita virala este ca fiecare virus determina tipuri usor difrite de boala si are un mod diferit de raspandire. Unele dintre aceste infectii virale pot determina forme de hepatita acuta, cronica sau ambele tipuri. Intrucat virusurile se raspandesc de la o persoana la alta, medicii numesc aceste afectiuni hepatite infectioase.
Hepatita neinfectioasa
Nu toate cauzele hepatitelor sunt infectioase. Substante chimice precum alcoolul sau medicamentele pot fi periculoase pentru ficat si pot determina inflamatie. De asemeni, si alte afectiuni cum ar fi tulburari genetice si metabolice, afectiuni imunologice si obezitatea, pot determina leziuni hepatice ce duc la inflamatie. Intrucat aceste tipuri de hepatita nu pot trece de la o persoana la alta ele sunt numite hepatite neinfectioase.
Simptome ale hepatitei acute virale
Semnele si simptomele sunt modul in care organismul comunica prezenta unei probleme. Daca exista o problema intr-o anumita zona a corpului, persoana va afla cu ajutorul acestui limbaj special. Uneori limbajul este usor de inteles, cum ar fi in cazul unei raceli simple: rinoree apoasa, stranut, oboseala si uneori dureri in gat. Dar cum poate organismul uman sa descrie o problema complicata cum este hepatita? Organismul foloseste acelasi limbaj.
Incepe cu ficatul
Hepatita este o afectiune a ficatului, si pentru a intelege semenele si simptomele acesteia sunt necesare cunostinte de baza despre functionarea normala a acestuia. Este important de inteles ca ficatul este un organ crucial pentru organism datorita functiilor sale esentiale pentru viata.
De ce este ficatul atat de important? Spre exemplu, 25% din volumul de sange la organismului trece prin ficat la fiecare minut. La fiecare cinci minute, ficatul filtreaza intreaga cantitate de sange a organismului. Intrucat ficatul se intersecteaza in functionarea sa cu multe din aparatele si sistemele organismului, semnele si simptomele afectiunilor hepatice deseori seamana cu cele ale altor afectiuni. In mod cert, cand ficatul este bolnav el anunta acest lucru pe multe cai diferite.
Patru pricipii importante Inainte de a trece in revista simptomele hepatitei virale, sunt important de inteles cele patru principii de baza. Aceste pricipii vor ajuta la intelegerea listei de simptome, care este doar un ghid. Simptomele sunt doar un punct de plecare. Pentru precizarea diagnosticului de hepatita acuta virala sunt necesare mai multe date decat doar simptomele. De fapt, medicii folosesc mai multe metode pentru a pune diagnosticul de hepatita.
1. Hepatitele acute virale, au in general simptome similare, indiferent de tipul infectiei. Acest lucru inseamna ca, in stadiul acut, o persoana cu hepatita de tip A poate avea aceleasi simptome cu o persoana cu hepatita C. Este important de retinut ca nu poate fi precizat tipul hepatitei virale doar prin cunoasterea simptomelor. Pentru diferentiere este necesar un test de sange.
2. Simptomele sunt generale. Intrucat ficatul joaca un rol in atat de multe functii esentiale, multe dintre simptome sunt constitutionale, adica afecteaza intregul organism. Spre exemplu, o leziune a piciorului va determina, probabil, o durere locala sau regioanala. In cazul hepatitei, pacientul poate simti durere in jurul ficatului, dar probabil va avea si frisoane si dureri ale articulatiilor sau muschilor.
3. Simptomele sunt variabile. Desi medicii pot preciza simptomele cele mai frecvente ale hepatitei, nu toti pacientii vor avea aceste simptome. Unii pacienti pot avea doar unul sau doua din aceste simptome frecvente. Altii pot avea toate aceste simptome. Pacientii descriu hepatita virala in moduri diferite. Aceste simtome sunt cunoscute ca facand parte din tabloul clinic al pacientului cu hepatita acuta. Fiecare caz poate fi diferit.
4. De multe ori hepatita acuta virala nu are simptome. In functie de modul in care organismul raspunde la infectia initiala, pacientul poate sa nu prezinte nici un simptom. De fapt, unele persoane afla ca au sau au avut hepatita dupa donarea de sange sau dupa efectuarea unor analiza de sange de rutina. Cuvantul folosit pentru descrierea acestor pacienti fara simtome este „asimptomatic”. Pacientul are infectia dar organismul sau nu are nevoie sa-i spuna acest lucru.
Simptomele hepatitei pot fi organizate in mai multe moduri, cea mai buna abordare este divizarea simptomelor in trei stadii care progreseaza odata cu boala – debut, mijloc si recuperare. Fiecare dintre aceste stadii se potrivesc cu un termen medical specific pe care medicii il folosesc pentru a descrie hepatita virala.
Debutul simptomelor (stadiul prodromal) Simptomele initiale ale hepatitei, sau simptome prodromale, pot apare brusc sau pot apare lent si subtil. Aceste simtome sunt de obicei atat de generale ca majoritatea pacientilor nu se gandesc la hepatita virala. Totusi, un medic bun va dori sa elimine din diagnosticul diferential hepatita viarala, mai ales daca pacientul prezinta factori de risc care cresc expunerea la hepatita virala.
Simptomele apar dupa o perioada de incubatie, care este specifica fiecarui tip de virus care determina o infectie. Odata ce persoana este expusa la virus, acesta are nevoie sa se replice. In momentul in care suficiente copii ale virusului infecteaza hepaticitele ficatului, sistemul imun al personei rasunde prin intermendiul unor celule puternice care cauta si distrug virusurile hepatitice. Este foarte interesant faptul ca o parte a simptomelor pe care le prezinta pacientul sunt de fapt provocate de raspunsul sistemului imun. De retinut faptul ca pacientul poate prezenta toate simptomele, o parte dintre ele sau nici unul.
Testele pentru hepatita
Multe cauze ale hepatitei au determinat o multitudine de cai de diagnosticare. Unul dintre testele de baza este palparea unui ficat marit de volum (hepatomegalie). Medicul va reliza acest test in timpul examinarii fizice; daca gaseste un ficat marit de volum, va cauta cauza acestuia folosind teste de laborator.
Unele teste de sange determina nivelul plasmatic al unor enzime si proteine care pot fi modificate in cazul unor afectiuni hepatice. Alte teste de sange vor cauta prezenta virusurilor, nivelul unor toxine cum este alcoolul sau paracetamolul sau chiar markeri-i genetici ai unor boli cum ar fi fierul sau alfa-1 anti-tripsina. De obicei diagnosticul de hepatita este pus folosind o combinatie de teste. Teste mai avansate pentru diagnostic sunt ecografia, tomografia computerizata, sau imagistica prin rezonanta magnetica..
Biopsia hepatica, in care medicul extrage o mica portiune din ficat care va fi trimisa la laborator pentru teste ulterioare, poate fi necesara pentru a determina cauza inflamatiei in cazul in care aceasta nu poate fi identificata cu alte metode sau in cazul in care medicul are nevoie sa stie cat din ficat este afectat de boala.
Hepatita cronica
Unele forme de hepatita vor progresa spre forma cronica, care apare atunci cand infectia dureaza de mai bine de sase luni. In acest sens, a trai cu hepatita seamana cu a trai cu alte afectiuni cronice. Probabil prima reactie a pacientului este negarea si teama. In timp ce aceste reactii la aflarea vestii sunt de inteles, hapatita, chiar si in forma sa cronica, este o afectiune tratabila.
Cu un tratament adecvat si alegeri de viata sanatoase, este posibil ca pacientul sa aiba o viata plina si activa. Pentru multe persoane, scopul tratamentului in hepatita cronica este prevenirea aparitiei cirozei hepatice. Medicii realizeaza acest deziderat prin controlarea efectelor hepatitei cu medicamente. Totusi, medicatia este doar o mica parte a tratamentului. Pacientul cu hepatita trebuie sa-si modifice stilul de viata. Vestea buna este ca aceste modificari pot fi benefice pentru intregul organism, nu doar pentru ficat.
Ce ar trebui sa manance si sa bea pacientul?
Ficatul este un organ major implicat in metabolism si este responsabil de indepartarea toxinelor din organism, provenite din hrana ingerata. Una dintre cele mai sigure practici dietetice este ca pacientul sa evite toxicele aditionale cum ar fi alcoolul, remediile alternative care nu sunt cunoscute stiintei si toate drogurile recreationale.
Este important ca pacientul sa realizeze ca toate aceste sunt procesate ca toxine de catre ficat si pot fi in mod special periculoase pentru ficatul bolnav. Chiar si unele medicamente prescrise pot prezenta riscuri si vor avea nevoie de teste de sange suplimentare pentru monitorizarea functiilor hepatice, daca aceste medicamente sunt absolut necesare.
Vitaminele si suplimentele alimentare trebuie alese cu grija impreuna cu medicul deoarece unele dintre acestea pot fi toxice potentiale. Unele vitamine, cum este vitamina A, sunt cunoscute ca determinand leziuni hepatice. La fel, fierul, un supliment foarte popular care poate fi benefic unor persoane, poate fi periculos pentru pacientii cu hepatita. Pacientul cu hepatita trebuie sa ia in considerare o dieta bogata in fructe, legume si cereale si cantitati adecvate de carne care ii vor oferi nutrientii necesari.
Ce poate face pacientul
Corpul uman beneficiaza de pe urma activitatii fizice. Chiar si in cazul persoanelor cu hepatita cronica, exercitiul fizic moderat ofera protectie pentru afectiunile cardiovasculare, obezitate si diabet. Probabil cel mai important beneficiu cunoscut al activitatii fizice este influenta sa asupra sanatatii mentale. A face fata unei afectiuni cronice poate afecta starea de bine psihic a pacientului. Sedinte regulate de activitate moderata (cel putin 20 de minute pe zi) pot reprezenta un avantaj important pentru starea generalal de sanantate.
Ce trebuie sa stie pacientul
Intelegerea bolii este un pas important pentru a avea un stil al vietii adecvat. Unii pacienti se confrunta cu un oarecare grad de stigmatizare datorita bolii, care pana la urma este o lipsa de intelegere a acestei afectiuni. Daca pacientul este bine informat el ii poate ajuta pe cei din jur sa se simta in siguranta si confortabil.
Grupul de suport
Multi pacienti reusesc cu succes sa faca fata unei boli cronice de-a lungul vietii. Printre acestia exista si pacienti cu hepatita. Acesti oameni au povesti de impartasit despre experienta lor, succesele si esecurile lor. Probabil cea mai buna cale de a intra in contact cu acesti oameni este prin intermediul grupurilor de suport.
Hepatita este o afectiune care include orice tip de inflamatie a ficatului, ca rezultat a unor procese complexe care apar cand ficatul sufera o leziune. Inflamatia care dureaza mai putin de sase luni este considerata hepatita acuta, iar inflamatia care dureaza mai mult de sase luni este considerata hepatita cronica.
Exista multe cauze ale inflamatiei hepatice, pe care medicii le impart in doua categorii majore: hepatitele virale si hepatitele neinfectioase. Cand oamenii se gandesc la hepatita, de obicei se gandesc la hepatita virala. Exista cinci virusuri care infecteaza ficatul, denumiti folosind litere ale alfabetului – de la A pana la E.
Lucrul care determina confuzie cand este vorba de hepatita virala este ca fiecare virus determina tipuri usor difrite de boala si are un mod diferit de raspandire. Unele dintre aceste infectii virale pot determina forme de hepatita acuta, cronica sau ambele tipuri. Intrucat virusurile se raspandesc de la o persoana la alta, medicii numesc aceste afectiuni hepatite infectioase.
Hepatita neinfectioasa
Nu toate cauzele hepatitelor sunt infectioase. Substante chimice precum alcoolul sau medicamentele pot fi periculoase pentru ficat si pot determina inflamatie. De asemeni, si alte afectiuni cum ar fi tulburari genetice si metabolice, afectiuni imunologice si obezitatea, pot determina leziuni hepatice ce duc la inflamatie. Intrucat aceste tipuri de hepatita nu pot trece de la o persoana la alta ele sunt numite hepatite neinfectioase.
Simptome ale hepatitei acute virale
Semnele si simptomele sunt modul in care organismul comunica prezenta unei probleme. Daca exista o problema intr-o anumita zona a corpului, persoana va afla cu ajutorul acestui limbaj special. Uneori limbajul este usor de inteles, cum ar fi in cazul unei raceli simple: rinoree apoasa, stranut, oboseala si uneori dureri in gat. Dar cum poate organismul uman sa descrie o problema complicata cum este hepatita? Organismul foloseste acelasi limbaj.
Incepe cu ficatul
Hepatita este o afectiune a ficatului, si pentru a intelege semenele si simptomele acesteia sunt necesare cunostinte de baza despre functionarea normala a acestuia. Este important de inteles ca ficatul este un organ crucial pentru organism datorita functiilor sale esentiale pentru viata.
De ce este ficatul atat de important? Spre exemplu, 25% din volumul de sange la organismului trece prin ficat la fiecare minut. La fiecare cinci minute, ficatul filtreaza intreaga cantitate de sange a organismului. Intrucat ficatul se intersecteaza in functionarea sa cu multe din aparatele si sistemele organismului, semnele si simptomele afectiunilor hepatice deseori seamana cu cele ale altor afectiuni. In mod cert, cand ficatul este bolnav el anunta acest lucru pe multe cai diferite.
Patru pricipii importante Inainte de a trece in revista simptomele hepatitei virale, sunt important de inteles cele patru principii de baza. Aceste pricipii vor ajuta la intelegerea listei de simptome, care este doar un ghid. Simptomele sunt doar un punct de plecare. Pentru precizarea diagnosticului de hepatita acuta virala sunt necesare mai multe date decat doar simptomele. De fapt, medicii folosesc mai multe metode pentru a pune diagnosticul de hepatita.
1. Hepatitele acute virale, au in general simptome similare, indiferent de tipul infectiei. Acest lucru inseamna ca, in stadiul acut, o persoana cu hepatita de tip A poate avea aceleasi simptome cu o persoana cu hepatita C. Este important de retinut ca nu poate fi precizat tipul hepatitei virale doar prin cunoasterea simptomelor. Pentru diferentiere este necesar un test de sange.
2. Simptomele sunt generale. Intrucat ficatul joaca un rol in atat de multe functii esentiale, multe dintre simptome sunt constitutionale, adica afecteaza intregul organism. Spre exemplu, o leziune a piciorului va determina, probabil, o durere locala sau regioanala. In cazul hepatitei, pacientul poate simti durere in jurul ficatului, dar probabil va avea si frisoane si dureri ale articulatiilor sau muschilor.
3. Simptomele sunt variabile. Desi medicii pot preciza simptomele cele mai frecvente ale hepatitei, nu toti pacientii vor avea aceste simptome. Unii pacienti pot avea doar unul sau doua din aceste simptome frecvente. Altii pot avea toate aceste simptome. Pacientii descriu hepatita virala in moduri diferite. Aceste simtome sunt cunoscute ca facand parte din tabloul clinic al pacientului cu hepatita acuta. Fiecare caz poate fi diferit.
4. De multe ori hepatita acuta virala nu are simptome. In functie de modul in care organismul raspunde la infectia initiala, pacientul poate sa nu prezinte nici un simptom. De fapt, unele persoane afla ca au sau au avut hepatita dupa donarea de sange sau dupa efectuarea unor analiza de sange de rutina. Cuvantul folosit pentru descrierea acestor pacienti fara simtome este „asimptomatic”. Pacientul are infectia dar organismul sau nu are nevoie sa-i spuna acest lucru.
Simptomele hepatitei pot fi organizate in mai multe moduri, cea mai buna abordare este divizarea simptomelor in trei stadii care progreseaza odata cu boala – debut, mijloc si recuperare. Fiecare dintre aceste stadii se potrivesc cu un termen medical specific pe care medicii il folosesc pentru a descrie hepatita virala.
Debutul simptomelor (stadiul prodromal) Simptomele initiale ale hepatitei, sau simptome prodromale, pot apare brusc sau pot apare lent si subtil. Aceste simtome sunt de obicei atat de generale ca majoritatea pacientilor nu se gandesc la hepatita virala. Totusi, un medic bun va dori sa elimine din diagnosticul diferential hepatita viarala, mai ales daca pacientul prezinta factori de risc care cresc expunerea la hepatita virala.
Simptomele apar dupa o perioada de incubatie, care este specifica fiecarui tip de virus care determina o infectie. Odata ce persoana este expusa la virus, acesta are nevoie sa se replice. In momentul in care suficiente copii ale virusului infecteaza hepaticitele ficatului, sistemul imun al personei rasunde prin intermendiul unor celule puternice care cauta si distrug virusurile hepatitice. Este foarte interesant faptul ca o parte a simptomelor pe care le prezinta pacientul sunt de fapt provocate de raspunsul sistemului imun. De retinut faptul ca pacientul poate prezenta toate simptomele, o parte dintre ele sau nici unul.
Testele pentru hepatita
Multe cauze ale hepatitei au determinat o multitudine de cai de diagnosticare. Unul dintre testele de baza este palparea unui ficat marit de volum (hepatomegalie). Medicul va reliza acest test in timpul examinarii fizice; daca gaseste un ficat marit de volum, va cauta cauza acestuia folosind teste de laborator.
Unele teste de sange determina nivelul plasmatic al unor enzime si proteine care pot fi modificate in cazul unor afectiuni hepatice. Alte teste de sange vor cauta prezenta virusurilor, nivelul unor toxine cum este alcoolul sau paracetamolul sau chiar markeri-i genetici ai unor boli cum ar fi fierul sau alfa-1 anti-tripsina. De obicei diagnosticul de hepatita este pus folosind o combinatie de teste. Teste mai avansate pentru diagnostic sunt ecografia, tomografia computerizata, sau imagistica prin rezonanta magnetica..
Biopsia hepatica, in care medicul extrage o mica portiune din ficat care va fi trimisa la laborator pentru teste ulterioare, poate fi necesara pentru a determina cauza inflamatiei in cazul in care aceasta nu poate fi identificata cu alte metode sau in cazul in care medicul are nevoie sa stie cat din ficat este afectat de boala.
Hepatita cronica
Unele forme de hepatita vor progresa spre forma cronica, care apare atunci cand infectia dureaza de mai bine de sase luni. In acest sens, a trai cu hepatita seamana cu a trai cu alte afectiuni cronice. Probabil prima reactie a pacientului este negarea si teama. In timp ce aceste reactii la aflarea vestii sunt de inteles, hapatita, chiar si in forma sa cronica, este o afectiune tratabila.
Cu un tratament adecvat si alegeri de viata sanatoase, este posibil ca pacientul sa aiba o viata plina si activa. Pentru multe persoane, scopul tratamentului in hepatita cronica este prevenirea aparitiei cirozei hepatice. Medicii realizeaza acest deziderat prin controlarea efectelor hepatitei cu medicamente. Totusi, medicatia este doar o mica parte a tratamentului. Pacientul cu hepatita trebuie sa-si modifice stilul de viata. Vestea buna este ca aceste modificari pot fi benefice pentru intregul organism, nu doar pentru ficat.
Ce ar trebui sa manance si sa bea pacientul?
Ficatul este un organ major implicat in metabolism si este responsabil de indepartarea toxinelor din organism, provenite din hrana ingerata. Una dintre cele mai sigure practici dietetice este ca pacientul sa evite toxicele aditionale cum ar fi alcoolul, remediile alternative care nu sunt cunoscute stiintei si toate drogurile recreationale.
Este important ca pacientul sa realizeze ca toate aceste sunt procesate ca toxine de catre ficat si pot fi in mod special periculoase pentru ficatul bolnav. Chiar si unele medicamente prescrise pot prezenta riscuri si vor avea nevoie de teste de sange suplimentare pentru monitorizarea functiilor hepatice, daca aceste medicamente sunt absolut necesare.
Vitaminele si suplimentele alimentare trebuie alese cu grija impreuna cu medicul deoarece unele dintre acestea pot fi toxice potentiale. Unele vitamine, cum este vitamina A, sunt cunoscute ca determinand leziuni hepatice. La fel, fierul, un supliment foarte popular care poate fi benefic unor persoane, poate fi periculos pentru pacientii cu hepatita. Pacientul cu hepatita trebuie sa ia in considerare o dieta bogata in fructe, legume si cereale si cantitati adecvate de carne care ii vor oferi nutrientii necesari.
Ce poate face pacientul
Corpul uman beneficiaza de pe urma activitatii fizice. Chiar si in cazul persoanelor cu hepatita cronica, exercitiul fizic moderat ofera protectie pentru afectiunile cardiovasculare, obezitate si diabet. Probabil cel mai important beneficiu cunoscut al activitatii fizice este influenta sa asupra sanatatii mentale. A face fata unei afectiuni cronice poate afecta starea de bine psihic a pacientului. Sedinte regulate de activitate moderata (cel putin 20 de minute pe zi) pot reprezenta un avantaj important pentru starea generalal de sanantate.
Ce trebuie sa stie pacientul
Intelegerea bolii este un pas important pentru a avea un stil al vietii adecvat. Unii pacienti se confrunta cu un oarecare grad de stigmatizare datorita bolii, care pana la urma este o lipsa de intelegere a acestei afectiuni. Daca pacientul este bine informat el ii poate ajuta pe cei din jur sa se simta in siguranta si confortabil.
Grupul de suport
Multi pacienti reusesc cu succes sa faca fata unei boli cronice de-a lungul vietii. Printre acestia exista si pacienti cu hepatita. Acesti oameni au povesti de impartasit despre experienta lor, succesele si esecurile lor. Probabil cea mai buna cale de a intra in contact cu acesti oameni este prin intermediul grupurilor de suport.
Cancerul pancreatic
Generalitati
Cancerul pancreatic nu este intre primele 10 cele mai frecvente. Totusi, tendinta cancerului pancreatic de a se dezvolta si extinde fara a da semne il face al patrulea ca mortalitate dintre toate tipurile de cancer. Cancerul pancreatic afecteaza in mod egal atat femeile cat si barbatii, dupa varsta de 45 de ani.
Tipuri de cancer pancreatic
Cancerul pancreatic este clasificat in functie de partea pancreasului pe care o afecteaza: zona care produce enzimele digestive (exocrina) sau cea care produce insulina sau alti hormoni (endocrina).
Cancerul pancreasului exocrin
Desi exista mai multe forme diferite de cancer pancreatic, 95% din cazuri sunt adenocarcinoame pancreatice. Alte tipuri mai putin comune de cancer al pancreasului exocrin sunt:
- carcinomul adenoscuamos;
- carcinomul cu celule scuamoase;
- carcinomul cu celule mari;
- carcinomul cu celule acinare;
- pancreasul exocrin reprezinta 95% din totalul pancreasului, asa ca nu este de mirare faptul ca majoritatea cancerelor; pancreatice isi au originea aici.
Cancerul pancreasului endocrin
Celelelte celule ale pancreasului produc hormoni care sunt deversati direct in circulatia sanguina (sistem endocrin). Cancerul care apare pornind de la aceste celule se numeste cancer pancreatic neuroendocrin sau cancer pancreatic al celulelor insulare.
Cancerele pancreasului endocrin sunt rare, si sunt denumite in functie de tipul de hormon pe care il produc celulele de la care isi au originea:
- insulinom (de la celulele producatoare de insulina);
- glucoganom (de la celulele producatoare de glucagon);
- somatostatinom (de la celulele producatoare de somatostatina);
- gastrinom (de la celulele producatoare de gastrina);
- vipom (de la celulele producatoare de peptid vasoactiv intestinal).
Tumorile endocrine de obicei nu sunt cancere; sunt tumori benigne. Aceste tumori benigne nu sunt considerate cancer pancreatic. Totusi, ele pot creste mult sau pot secreta cantitati anormale de hormoni, determinand probleme medicale.
Cancerul ampular (carcinomul ampulei Vater)
Este cancerul care se dezvolta in locul in care ductul care dreneaza pancreasul se uneste cu intestinul subtire (o deschidere numita ampulla). Desi, tehnic, nu este cancer pancreatic, cancerul ampular detremina simptome similare cele ale cancerului pancreatic, iar tratamentul este similar.
Simptomele cancerului pancreaticSus
Simptomele cancerului pancreaticSus
Cancerul pancreatic deseori trece neobservat pana cand devine avansat si greu de tratat. In marea majoritate a cazurilor, simptomele apar doar cand cancerul a crescut si a inceput sa se extinda si la alte organe. Intrucat 95% dintre cancerelor pancreatice sunt de tip adenocarcinom, vor fi descrise mai intai simptomele acestuia, urmate de simptomle formelor mai rare de cancer.
Simptomele locale ale cancerului pancreatic
Initial, cancerul pancreatic are tendinta de a fi silentios si fara durere. Pana la momentul in care este suficient de mare pentru a determina simptome, cancerul a crescut deja in afara pancreasului.
In acest moment, simptomele depind de localizarea cancerului din pancreas:
-cancerul pancreatic la nivelul capului pancreasului determina simptome de tipul pierderii ponderale, icter (piele galbena), grasimi in scaun, cu sau fara dureri abdominale;
- cancerul pancreatic la nivelul corpului pancreasului sau in coada pancresului de obicei determina dureri abdominale si pierdere ponderala.
In general, simptomele apar mai devreme daca, cancerul este localizat in capul pancresului comparativ cu cele localizate la nivelul corpului sau al cozii pancreasului.
Cancerul pancreatic: simptome gastrointestinale
Intrucat cancerul pancreatic se dezvolta in jurul unor zone importante pentru sistemul digestiv, simptomele gastrointestinale sunt deseori predominante:
- Durere abdominala. Mai mult de 80% dintre pacientii cu cancer pancreatic prezinta la un moment durere abdominala pe masura ce tumora creste. Cancerul pancreatic poate determina durere surda in abdomenul superior si dureri de spate. Durerea poate fi ocazionala;
- Balonare abdominala. Unii pacienti cu cancer pancreatic au o senzatie de saturatie desi mananca putin sau o senzatie de balonare abdominala inconfortabila;
- Greturi;
- Diaree;
- Grasime in scaun (steatoree). Pe masura ce cancerul pancreatic scade abilitatea pancreasului de a secreta enzime pentru digestia grasimilor, mai multe grasimi ajung in scaun nedigerate. Aceste scaune grasoase pot avea un miros patrunzator si sa pluteasca mai mult decat in mod normal;
- Scaun de culoare deschisa. Daca ductul care dreneaza bila pana la intestin este blocat de cancerul pancreatic, scaunul isi poate pierde culoarea maronie si devine dechis la culoare sau de culoarea lutului. Iar urina poate deveni inchisa la culoare.
Cancerul pancreatic: simptome generale
Pe masura ce creste si se raspandeste, cancerul pancreatic afecteaza intregul organism.
Simptomele generale pot include:
- scadere ponderala;
- stare de rau;
- pierderea apetitului;
- cresterea glicemiei. Unii pacienti cu cancer pancreatic dezvolta diabet datorita cancerului care afecteaza abilitatea pancreasului de a produce insulina. (totusi, marea majoritate a pacientilor nou-descoperiti cu diabet nu sufera de cancer pancreatic)
Cancerul pancreatic: simptome cutanate
Icterul: deoarece cancerul pancreatic blocheaza ductul prin care se varsa bila in intestin (duct biliar comun), componentele bilei se acumuleaza in sange. Acestea coloreaza pielea si sclerele oculare in galben, o conditie medicala numita icter.
Prurit: uneori, pacientii cu cancer pancreatic prezinta prurit (mancarimi) pe toata suprafata corpului. Deseori, pentru aceasta conditie este responsabila bila prezenta in sange.
Simptomele formelor rare de cancer pancreatic
Tumorile celulelor insulare, numite si tumori neuroendocrine, apar in celulele pancreatice care secreta hormoni. Aceste tumori pot fi maligne (cancer) sau benigne (necanceroase). Tumorile insulelor pancreatice sunt rare.
Ca si in cazul adenocarcinomului, cancerul celulelor insulare pot determina durere abdominala, pierdere ponderala, greata si varsaturi. Atat tumorile benigne cat si cele maligne ale celulelor insulare pot produce cantitati prea mari de hormoni.
Acesti hormoni eliberati din tumora pot produce urmatoarele simptome:
- insulinomul (exces de insulina): transpiratii, anxietate, dureri de cap si pierderea cunostintei ca urmare a glicemiei mici;
- glucagonomul (exces de glocagon): diaree, sete excesia sau urinare excesiva, pierdere ponderala;
- gastrinomul (exces de gatrina): durere abdominala, ulcere gastrice care nu se vindeca, reflux gastro-esofagian, pierdere ponderala;
- somatostatinom (somatostatin in exces): pierdere ponderala, durere abdominala, scaun cu grasimi nedigerate, urat mirositoare;
- vipomul (exces de peptid vasoactiv intestinal): crampe abdominale, diaree apoasa, eritem facial.
Simptome ale cancerului pancreatic rare
La un numar mic de pacienti cu cancer pancreatic, pot fi prezente simptome care pot duce la un diagnostic mai precoce. Din pacate medicii nu au putut identifica un model reproductibil pentru acestea.
Un studiu realizat pe 305 pacienti cu cancer pancreatic a ilustrat aceasta incercare:
- 4% dintre pacienti au raportat un dezgust brusc pentru gusturi mai demult preferate (cum ar fi cele de cafea, fumat, sau vin) care precede simptomele cu mai bine de sase luni;
- 5% dintre pacienti au prezentat o pierdere a apetitului, o senzatie de satietate precoce in timpul meselor sau o slabiciune profunda, cu mai mult de sase luni inainte de aparitia simptomelor evidente;
- 1% dintre pacienti au avut episoade acute de pancreatita cu mai mult de sase luni inainte de punerea diagnosticului de cancer pancreatic.
Raritatea acestor situatii arata dificultatea folosirii simptomelor precoce in diagnosticarea cancerului pancreatic intr-un stadiu precoce.
Asa cum a fost spus, simptome precum pierderea ponderala, lipsa persitenta a apetitului sau scaunele deschise la culoare ar trebui intotdeauna sa fie motive de ingrijorare. Disconfortul persistent sau agravat, greata, varsaturile sau diareea trebuie, de asemeni, sa fie semne de avertizare.
Ca si in cazul altor tipuri de cancer, cauzele cancerului pancreatic reprezinta un mister. Desi au fost identificati unii factori de risc, acestai nu pot oferi un tablou complet.
Cauzele cancerului pancreatic sunt inca necunoscute
Cancerul pancreatic se dezvolta atunci cand o celula pancreatica prezinta o leziune la nivelul ADN-ului care o determina sa se multiplice anormal. O singura celula canceroasa creste si se divide rapid, devenind o tumora care nu respecta limitele naturale ale organismului. In final, celule canceroase pot calatori la distanta in organism (metastaze) prin sange sau sistemul limfatic.
Nu se stie exact cum apare procesul leziunii ADN-ului care duce la cancerul pancreatic. Analizarea cancerelor pancereatice obtinute prin interventie chirurgicala arata anumite mutatii care apar in aproape toate cazurile si altele care variaza la diferiti pacienti.
Unele dintre aceste mutatii se petrec aleator. Altele apar ca raspuns la comportamentul uman sau la experientele din mediu. Unele dintre ele pot fi mostenite. (Ce, cand si cum se intampla aceste mutatii sunt lucruri dincolo de intelegerea expertilor). Cand se acumuleaza suficiente mutatii, o celula devine maligna si o tumora incepe sa creasca.
Factorii de risc ai cancerului pancreatic
Nimeni nu intelege deplin cauzele cancerului pancreatic, dar au fost identificati anumiti factori de risc pentru acest tip de cancer. Acesti factori de risc sunt prezenti mai frecvent la persoanele care dezvolta cancer pancreatic decat la populatia generala.
Exista factori de risc multipli pentru cancerul pancreatic, desi multi dintre ei sunt asociati de putin timp cuacesta. Multi dintre pacientii cu cancer pancreatic nu prezinta nici un factor de risc. Aproximativ 1 persoana din 76 va dezvolta cancer pancreatic. Acesta reprezinta media pentru acest tip de cancer.
Persoanele care prezinta factori de risc au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic decat cei din populatia generala:
- Factori genetici. 5 pana la 10% dintre pacientii cu cancer pancreatic au un membru in familie care are sau a avut cancer pancreatic. Mai multe gene diferite au fost asociate cu acest risc crescut, desi inca nu a fost identificata nici o gena a cancerului pancreatic;
- Diabetul. Pacientii cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic. Exista totusi anumite controverse in acest caz, daca diabetul determina cancer pancreatic sau daca pancreasul incepe sa functioneze prost inainte de aparitia cancerului, determinand diabet;
- Fumatul. Fumatul de tigarete este un factori de risc cunoscut pentru aparitia cancerului pancreatic. Cu cat mai mult fumeaza o persoana, cu atat prezinta un risc mai mare de cancer pancreatic. La zece ani de la renuntarea la fumat, riscul devine la fel cu al persoanelor care nu au fumat niciodata;
- Obezitatea si inactivitatea. Intr-un studiu realizat pe 88 ooo de asistente, cele care erau obeze (indexul de masa corporala mai mare de 30) aveau un risc mai mare de aparitie a cancerului pancreatic. Cele care faceau exercitiu fizic prezentau jumatate din riscul de cancer pancreatic, comparativ cu cele care nu faceau exercitiu fizic deloc;
- Dieta. Ceea ce mancam poate determina cancer pancreatic? O dieta bogata in grasimi si carne (in special carne afumata si procesata) a fost legata de aparitia cancerului pancreatic in unele studii. O dieta sanatoasa bogata in fructe si legume scade riscul de cancer pancreatic in alte studii. Totusi exista si studii care sugereaza ca nu exista o legatura identificabila intre dieta si cancerul pancreatic;
- Licopenul si seleniul. Studiile au aratat un nivel scazut al acestor nutrienti la persoanele care dezvolta cancer pancreatic. Dar nu exista probe care sa arate cert ca un nivel scazut determina cancer pancreatic. Orice dieta care include carne slaba sau rosie si legume galbene ar trebui sa ofere cantitati adecvate de licopen si seleniu;
Eliminarea factorilor de risc pentru cancerul pancreatic nu vor determina risc zero pentru aceasta afectiune. Dar o dieta sanatoasa, mentinerea unei greutati corporale normale si exercitiile fizice frecvente vor imbunatati starea generala de sanatate si vor reduce riscurile pentru alte probleme de sanatate.
Detectarea precoce si diagnosticul pancerului pancreatic
De obicei cancerul pancreatic trece nedetectat pana la un stadiu avansat. Pana la momentul aparitiei simptomelor, diagnosticul de cancer pancreatic se pune relativ usor. Din pacate, la acest punct tratamentul curativ este rareori posibil. Scopul este detectarea si diagnosticarea precoce a cancerului. Este posibil acest lucru?
Aceasta sectiune a articolului se refera la adenocarcinomul pancreatic, care reprezinta 95% dintre toate cancerele pancreatice. Formele mai rare sunt mentionate la sfarsitul articolului.
Diagnosticarea cancerului pancreatic se petrece de obicei atunci cand pacientul experimenteaza saptamani sau luni de simptome. Frecvent, simptomele cancerului pancreatic include durere abdominala, pierdere ponderala si icter.
In fata acestor simptome, medicul incearca sa determine cauza lor, folosind mai multe instrumente:
- realizarea anamnezei medicale prin care medicul afla istoria bolii, cum ar fi momentul instalarii, natura si localizarea durerii, istoricul de fumator si prezenta altor probleme medicale;
- in timpul examinarii fizice, doctorul poate simti la palpare o masa la nivelul abdomenului, poate observa icterul sau pierderea ponderala;
- testele de laborator pot evidentia ca evacuarea bilei este blocata sau alte anormalitati.
Bazandu-se pe examinarea fizica, testele de laborator si descrierea simptomelor, medicul poate cere realizarea unor teste imagistice:
- computer tomograf: aparatul realizeaza mai multe radiografii, iar computerul le reconstruieste in imagini detaliate ale interiorului abdomenului. Aceasta analiza poate ajuta medicul sa stabileasca diagnosticul de cancer pancreatic;
-imagistica prin rezonanta magnetica: folosind unde magnetice, aparatul creaza imagini detaliate ale abdomenului, in particular ale regiunii in care se gaseste pancreasul, ficatul si vezicula biliara;
- Ecografia: unde sonore neinvazive reflectate de organele abdominale creaza imagini, ce pot ajuta la stabilirea diagnosticului de cancer pancreatic;
- Tomografia prin emisie de pozitroni: glucoza radioactiva este injectata in sange si este absorgita de celulele canceroase.
Aceasta analiza poate ajuta la determinarea extinderii cancerului in organism. Daca studiile imagistice detecteaza o masa la nivelul pancreasului, este probabil diagnosticul de cancer pancreatic, dar nu este sigur. Doar biopsia – recoltarea de tesut de la nivelul tumorii – poate pune diagnosticul dfinitiv.
Biopsia poate fi realizata in mai multe moduri:
- Biopsia percutana pe ac: sub ghidare imagistica, un radiolog introduce un ac in masa tumorala, recoltand un fragment de tesut. Aceasta procedura mai poarta numele de aspiratie pe ac subtire;
- Colangiopancreatografia retrograda endoscopica: un tub flexibil cu o camera video minuscula si alte instrumente sunt introduse pe la nivelul gurii pana in intestinul subtire, langa pancreas. Endoscopic zona poate fi vizualizata si, de asemeni, se poate recolta biopsie cu ajutorul unei mici pensuli;
- Ecografia endoscopica: similara analizei anterioare, un endoscop este introdus pana in apropierea pancreasului. Masa tumorala este localizata cu ajutorul ecografului, iar tesutul este recoltat cu un ac atasat endoscopului;
- Laparoscopia este o procedura chirurgicala care foloseste mai multe incizii mici. Folosind laparoscopia, un chirurg poate obtine o portiune de tesut tumoral pentru biopsie si, de asemeni, poate determina daca s-a extins cancerul pancreatic. Totusi, laparoscopia are riscuri mai mari decat alte metode de recoltare a biopsiei;
Daca diagnosticul de cancer pancreatic pare foarte probabil, si tumora pare ca poate fi indepartata chirurgical, medicii pot recomanda interventia chirurgicala fara biopsie anterioara, aceasta fiind realizata ulterior.
Detectarea precoce a cancerului pancreatic
Tratarera cancerului pancreatic este dificila daca acesta este descoperit tarziu, asa cum se intampla de obicei. Cercetatorii cauta metode de detectare precoce, dar pana acum nici una nu s-a dovedit eficienta.
Aceste metode sunt:
- Teste de sange. Anumite substante, cum ar fi carcinomul carcioembrionic este crescut in cancerul pancreatic. Totusi, testele de sange nu permit o detectare precoce a cancerului pancreatic, deoarece aceste subtante nu sunt suficient de crescute pentru a fi detectate decat intr-un stadiu avansat;
- Ecografia endoscopica. Exista familii care au mai multi membrii afectati de cancerul pancreatic. Se considera ca pana la 10% dintre cancerele pancreatice au o baza genetica. Exista studii in desfasurare despre eficacitatea folosirii ecografiei endoscopice pentru detectarea precoce a cancerului pancreatic in cazul acestor familii. Primele rezultate sunt promitatoare. Totusi, endoscopia este o procedura invaziva, deci este folosita doar pentru persoanele care un risc crescut pentru cancerul pancreatic.
Cancere pancreatice rare
Tumorile celulelor insulare apar la nivelul unui grup distins de celule producatoare de hormoni de la nivelul pancreasului. De obicei, tumorile celulelor insulare sunt benigne, nu canceroase. Ca si in cazul adenocarcinomului, cancerele celulelor insulare sunt in general diagnosticate prin imagistica si biopsie.
Tratamentul cancerului pancreatic in functie de stadiu
Cel mai bun tratament pentru cancerul pancreatic se stabileste in functie de raspandirea acestuia, adica de stadiul sau. Stadiile cancerului pancreatic sunt usor de inteles. Ce este mai dificil este determinarea acestuia fara a se recurge la chirurgie majora. In practica, medicii aleg tratamentul pentru cencerul pancreatic bazandu-se pe studii imagistice si factori individuali.
Stadiile cancerului pancreatic
Stadiul este un termen folosit in tratametul cancerului pentru a descrie extinderea bolii.
Stadiile cancerului pancreatic exista in parte pentru ghidarea tratamentului, dar si pentru clasificarea pacientiilor pentru studiile clinice.
Stadiile cancerului pancreatic sunt:
1. Stadiul 0: fara extindere. Cancerul pancreatic este limitat doar la un singur strat de celule la nivelul pancreasului. In acest stadiu cancerul nu este vizibil prin imagistica si nici macar cu ochiul liber.
2. Stadiul I: crestere locala. Cancerul este limitat la pancreas, si are cel mult 2 cm in diametru (stadiul IA) sau este mai mare de 2 cm (stadiul IB)
3. Stadiul II: extindere locala. Cancerul pancreatic s-a extins dincolo de pancreas si/sau este prezent si in ganglionii limfatici zonali.
4. Stadiul III: extindere mai mare. Tumora s-a extins la vasele de sange majore din zona sau o cuprins nervii. Pana in acest stadiul cancerul nu poate fi identificat in alte organe.
5. Stadiul IV: extindere confirmata. Cancerul pancreatic este gasit si in organe aflate la distanta.
Determinarea stadiului cancerului pancreatic este deseori un lucru dificil. Testele imagistice ca tomografia computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica ofera unele informatii, dar pentru determinarea extinderii cancerului este, de obicei, nevoie de interventie chirurgicala.
Cum chirurgia prezinta riscuri, medicii trebuie sa determine mai intai daca tumora poate fi indepartata prin operatie (daca este rezecabila).
Atunci cancerul pancreatic este descris astfel:
- rezecabil: pe testele imagistice cancerul pancreatic nu s-a extins (sau cel putin nu prea departe), iar chirurgul considera ca tumora poate fi indepartata. Aproximativ 10% dintre cancerele pancretice sunt considerate rezecabile la momentul diagnosticului.
- cu extensie locala (nerezecabil): cancerul pancreatic a crescut in interiorul vaselor mari, astfel ca tumora nu poate fi indepartata in siguranta prin chirurgie.
- metastatic: cancerul pancreatic s-a extins si la alte organe, astfel incat chirurgia nu-l poate indeparta. In cazul in care cancerul pancreatic este rezecabil, interventia chirurgicala poate creste speranta de viata a pacientului si poate oferi o sansa mica de vindecare.
Tratarea cancerului rezecabil
Pacientii al caror cancer pancretic este considerat rezecabil pot suferi una dintre urmatoarele interventii chirurgicale:
- pancreatoduodenectomia: chirurgul indeparteaza capul pancreasului, parti din stomac si intestinul subtire, unii nodului limfatici, vezicula biliara si canalul biliar comun. Organele ramase sunt reconectate intr-un nou mod pentru a permite digestia. Aceasta procedura este foarte dificila. Chirurgii si spitalele care au mai multa experienta cu aceasta procedura au cele mai bune rezultate.
In aproape jumatate din cazuri, odata ce chirurgul poate vedea in interiorul abdomenului, cancerul pancreatic care era considerat rezecabil se dovedeste a fi deja extins si din acest motiv devine nerezecabil. In aceste cazuri aceasta procedura nu va mai fi efectuata.
- Pancreatectomia distala; coada si/sau capul pancreasului sunt indepartate, dar capul pancreasului ramane pe loc. Aceasta interventie este mai putin folosita deoarece majoritatea tumorilor care apar in alt loc decat capul pancreasului sunt nerezecabile.
- Pancreatectomia totala: intregul pancreas este indepartat in timpul interventiei chirurgicale. Desi in trecut era considerata o interventie utila, astazi este realizata foarte rar.
Chimioterapia si/sau radioterapia pot fi folosite impreuna cu chirurgia pentru tratarea cancerului pancreatic rezecabil pentru:
- micsorarea tumorii inainte de operatie, crescand astfel sansele de rezectie reusita (terapie neoadjuvanta);
- prevenirea sau intarzierea reaparitiei cancerului pancreatic dupa interventia chirurgicala (terapie adjuvanta);
Chimioterapia include medicamente care circula prin tot corpul. Chimioterapia distruge atat celulele canceroase de la nivelul tumorii, cat si pe cele care s-au extins.
Medicamentele care pot fi folosite in cazul cancerului pancreatic sunt:
- 5-fluorouracil
- Gemcitabin
Ambele medicamente sunt administrate prin perfuzie intravenoasa. In cazul radioterapiei, un aparat produce particule de raze X cu energie inalta. Razele X penetreaza pielea si distrug celulele canceroase. Radioterapia este realizata in timpul unei serii de vizite la spital, de obicei pe o perioada de o saptamana.
Atat radioterapia cat si chimioterapia pot afecta celulele normale ale organismului. Efectele secundare pot fi greata, varsaturile, pierderea apetitului, scadere ponderala, si oboseala. Chimioterapia poate determina anemie severa si supresia sistemului imunitar. De obicei simptomele se amelioreaza la cateva satamani dupa terminarea curei de radioterapie.
Tratamentul cancerului pancreatic cu extindere locala - nerezecabil
In cazul cancerului pancreatic cu extindere locala, chirurgul nu poate extirpa intraga tumora. De vreme ce este indepartata doar o parte a tumorii, este mai bine sa se foloseasca terapii nechirurgicale.
Tratamentul consta in chimioterapie cu sau fara radioterapie. Cele doua chimioterapice care pot fi folsite pot creste speranta de viata a pacientilor cu cancer pancreatic nerezecabil.
Tratarea cancerului pancreatic cu metastaza
In cazul cancerului pancreatic metastatic, chirurgia nu poate oferi o sanse de vindecare. Intrucat cancerul s-a extins la alte organe, radioterapia nu este nici ea de folos. Chimioterapia cu gemcitabin este cel mai bun tratament disponibil pentru acest tip de cancer. Acest medicament ajuta la cresterea duratei de viata a pacientului si la reducerea simptomelor cancerului pancreatic, inclusiv a durerii. Pentru cancerele metastatice care nu mai raspund la tratamentul cu gemcitabin, medicii pot incerca si alte chimiotarapice.
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreaticSus
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreaticSus
Pe masura ce cancerul pancreatic progreseaza prima prioritate a tratamentului se poate schimba de la prelungirea vietii la ameliorarea simptomelor, in special a durerii.
Mai multe tratamente pot ajuta la protejarea de disconfortul dat de un cancer pancreatic in stadiu avansat:
- Proceduri de restabilire a tranzitului bilei pentru reducerea pruritului si a pierderii apetitului date de obstructia cailor biliare;
- Morfina si alte medicamente puternice pentru reducerea durerii;
- Antidepresivele si consilierea pot ajuta la reducerea simptmelor depresiei, care apare frecvent la pacientii cu cancer pencreatic in stadiu avansat.
Intrebari care pot fi adresate medicului in privinta cancerului pancreaticSus
Intrebari care pot fi adresate medicului in privinta cancerului pancreaticSus
Un pacient care a fost diagnosticat cu adenocarcinom pancreatic ar trebui sa adreseze medicului urmatoarele intrebari:
- Unde este localizat cancerul?
- Cat de departe s-a extins cancerul?
- Ce optiuni de tratament exista?
- Care sunt scopurile tratamentului?
- Daca asteptarile terapiei nu sunt legate de vindecare, cand ar trebui luate in considerare ingrijirile paliative si ce ar trebui stiut despre aceste lucruri?
- Care sunt riscurile si efectele secundare ale tratamentului propus?
- Este pacientul eligibil pentru un trial clinic?
Cancerul pancreatic nu este intre primele 10 cele mai frecvente. Totusi, tendinta cancerului pancreatic de a se dezvolta si extinde fara a da semne il face al patrulea ca mortalitate dintre toate tipurile de cancer. Cancerul pancreatic afecteaza in mod egal atat femeile cat si barbatii, dupa varsta de 45 de ani.
Tipuri de cancer pancreatic
Cancerul pancreatic este clasificat in functie de partea pancreasului pe care o afecteaza: zona care produce enzimele digestive (exocrina) sau cea care produce insulina sau alti hormoni (endocrina).
Cancerul pancreasului exocrin
Desi exista mai multe forme diferite de cancer pancreatic, 95% din cazuri sunt adenocarcinoame pancreatice. Alte tipuri mai putin comune de cancer al pancreasului exocrin sunt:
- carcinomul adenoscuamos;
- carcinomul cu celule scuamoase;
- carcinomul cu celule mari;
- carcinomul cu celule acinare;
- pancreasul exocrin reprezinta 95% din totalul pancreasului, asa ca nu este de mirare faptul ca majoritatea cancerelor; pancreatice isi au originea aici.
Cancerul pancreasului endocrin
Celelelte celule ale pancreasului produc hormoni care sunt deversati direct in circulatia sanguina (sistem endocrin). Cancerul care apare pornind de la aceste celule se numeste cancer pancreatic neuroendocrin sau cancer pancreatic al celulelor insulare.
Cancerele pancreasului endocrin sunt rare, si sunt denumite in functie de tipul de hormon pe care il produc celulele de la care isi au originea:
- insulinom (de la celulele producatoare de insulina);
- glucoganom (de la celulele producatoare de glucagon);
- somatostatinom (de la celulele producatoare de somatostatina);
- gastrinom (de la celulele producatoare de gastrina);
- vipom (de la celulele producatoare de peptid vasoactiv intestinal).
Tumorile endocrine de obicei nu sunt cancere; sunt tumori benigne. Aceste tumori benigne nu sunt considerate cancer pancreatic. Totusi, ele pot creste mult sau pot secreta cantitati anormale de hormoni, determinand probleme medicale.
Cancerul ampular (carcinomul ampulei Vater)
Este cancerul care se dezvolta in locul in care ductul care dreneaza pancreasul se uneste cu intestinul subtire (o deschidere numita ampulla). Desi, tehnic, nu este cancer pancreatic, cancerul ampular detremina simptome similare cele ale cancerului pancreatic, iar tratamentul este similar.
Simptomele cancerului pancreaticSus
Simptomele cancerului pancreaticSus
Cancerul pancreatic deseori trece neobservat pana cand devine avansat si greu de tratat. In marea majoritate a cazurilor, simptomele apar doar cand cancerul a crescut si a inceput sa se extinda si la alte organe. Intrucat 95% dintre cancerelor pancreatice sunt de tip adenocarcinom, vor fi descrise mai intai simptomele acestuia, urmate de simptomle formelor mai rare de cancer.
Simptomele locale ale cancerului pancreatic
Initial, cancerul pancreatic are tendinta de a fi silentios si fara durere. Pana la momentul in care este suficient de mare pentru a determina simptome, cancerul a crescut deja in afara pancreasului.
In acest moment, simptomele depind de localizarea cancerului din pancreas:
-cancerul pancreatic la nivelul capului pancreasului determina simptome de tipul pierderii ponderale, icter (piele galbena), grasimi in scaun, cu sau fara dureri abdominale;
- cancerul pancreatic la nivelul corpului pancreasului sau in coada pancresului de obicei determina dureri abdominale si pierdere ponderala.
In general, simptomele apar mai devreme daca, cancerul este localizat in capul pancresului comparativ cu cele localizate la nivelul corpului sau al cozii pancreasului.
Cancerul pancreatic: simptome gastrointestinale
Intrucat cancerul pancreatic se dezvolta in jurul unor zone importante pentru sistemul digestiv, simptomele gastrointestinale sunt deseori predominante:
- Durere abdominala. Mai mult de 80% dintre pacientii cu cancer pancreatic prezinta la un moment durere abdominala pe masura ce tumora creste. Cancerul pancreatic poate determina durere surda in abdomenul superior si dureri de spate. Durerea poate fi ocazionala;
- Balonare abdominala. Unii pacienti cu cancer pancreatic au o senzatie de saturatie desi mananca putin sau o senzatie de balonare abdominala inconfortabila;
- Greturi;
- Diaree;
- Grasime in scaun (steatoree). Pe masura ce cancerul pancreatic scade abilitatea pancreasului de a secreta enzime pentru digestia grasimilor, mai multe grasimi ajung in scaun nedigerate. Aceste scaune grasoase pot avea un miros patrunzator si sa pluteasca mai mult decat in mod normal;
- Scaun de culoare deschisa. Daca ductul care dreneaza bila pana la intestin este blocat de cancerul pancreatic, scaunul isi poate pierde culoarea maronie si devine dechis la culoare sau de culoarea lutului. Iar urina poate deveni inchisa la culoare.
Cancerul pancreatic: simptome generale
Pe masura ce creste si se raspandeste, cancerul pancreatic afecteaza intregul organism.
Simptomele generale pot include:
- scadere ponderala;
- stare de rau;
- pierderea apetitului;
- cresterea glicemiei. Unii pacienti cu cancer pancreatic dezvolta diabet datorita cancerului care afecteaza abilitatea pancreasului de a produce insulina. (totusi, marea majoritate a pacientilor nou-descoperiti cu diabet nu sufera de cancer pancreatic)
Cancerul pancreatic: simptome cutanate
Icterul: deoarece cancerul pancreatic blocheaza ductul prin care se varsa bila in intestin (duct biliar comun), componentele bilei se acumuleaza in sange. Acestea coloreaza pielea si sclerele oculare in galben, o conditie medicala numita icter.
Prurit: uneori, pacientii cu cancer pancreatic prezinta prurit (mancarimi) pe toata suprafata corpului. Deseori, pentru aceasta conditie este responsabila bila prezenta in sange.
Simptomele formelor rare de cancer pancreatic
Tumorile celulelor insulare, numite si tumori neuroendocrine, apar in celulele pancreatice care secreta hormoni. Aceste tumori pot fi maligne (cancer) sau benigne (necanceroase). Tumorile insulelor pancreatice sunt rare.
Ca si in cazul adenocarcinomului, cancerul celulelor insulare pot determina durere abdominala, pierdere ponderala, greata si varsaturi. Atat tumorile benigne cat si cele maligne ale celulelor insulare pot produce cantitati prea mari de hormoni.
Acesti hormoni eliberati din tumora pot produce urmatoarele simptome:
- insulinomul (exces de insulina): transpiratii, anxietate, dureri de cap si pierderea cunostintei ca urmare a glicemiei mici;
- glucagonomul (exces de glocagon): diaree, sete excesia sau urinare excesiva, pierdere ponderala;
- gastrinomul (exces de gatrina): durere abdominala, ulcere gastrice care nu se vindeca, reflux gastro-esofagian, pierdere ponderala;
- somatostatinom (somatostatin in exces): pierdere ponderala, durere abdominala, scaun cu grasimi nedigerate, urat mirositoare;
- vipomul (exces de peptid vasoactiv intestinal): crampe abdominale, diaree apoasa, eritem facial.
Simptome ale cancerului pancreatic rare
La un numar mic de pacienti cu cancer pancreatic, pot fi prezente simptome care pot duce la un diagnostic mai precoce. Din pacate medicii nu au putut identifica un model reproductibil pentru acestea.
Un studiu realizat pe 305 pacienti cu cancer pancreatic a ilustrat aceasta incercare:
- 4% dintre pacienti au raportat un dezgust brusc pentru gusturi mai demult preferate (cum ar fi cele de cafea, fumat, sau vin) care precede simptomele cu mai bine de sase luni;
- 5% dintre pacienti au prezentat o pierdere a apetitului, o senzatie de satietate precoce in timpul meselor sau o slabiciune profunda, cu mai mult de sase luni inainte de aparitia simptomelor evidente;
- 1% dintre pacienti au avut episoade acute de pancreatita cu mai mult de sase luni inainte de punerea diagnosticului de cancer pancreatic.
Raritatea acestor situatii arata dificultatea folosirii simptomelor precoce in diagnosticarea cancerului pancreatic intr-un stadiu precoce.
Asa cum a fost spus, simptome precum pierderea ponderala, lipsa persitenta a apetitului sau scaunele deschise la culoare ar trebui intotdeauna sa fie motive de ingrijorare. Disconfortul persistent sau agravat, greata, varsaturile sau diareea trebuie, de asemeni, sa fie semne de avertizare.
Ca si in cazul altor tipuri de cancer, cauzele cancerului pancreatic reprezinta un mister. Desi au fost identificati unii factori de risc, acestai nu pot oferi un tablou complet.
Cauzele cancerului pancreatic sunt inca necunoscute
Cancerul pancreatic se dezvolta atunci cand o celula pancreatica prezinta o leziune la nivelul ADN-ului care o determina sa se multiplice anormal. O singura celula canceroasa creste si se divide rapid, devenind o tumora care nu respecta limitele naturale ale organismului. In final, celule canceroase pot calatori la distanta in organism (metastaze) prin sange sau sistemul limfatic.
Nu se stie exact cum apare procesul leziunii ADN-ului care duce la cancerul pancreatic. Analizarea cancerelor pancereatice obtinute prin interventie chirurgicala arata anumite mutatii care apar in aproape toate cazurile si altele care variaza la diferiti pacienti.
Unele dintre aceste mutatii se petrec aleator. Altele apar ca raspuns la comportamentul uman sau la experientele din mediu. Unele dintre ele pot fi mostenite. (Ce, cand si cum se intampla aceste mutatii sunt lucruri dincolo de intelegerea expertilor). Cand se acumuleaza suficiente mutatii, o celula devine maligna si o tumora incepe sa creasca.
Factorii de risc ai cancerului pancreatic
Nimeni nu intelege deplin cauzele cancerului pancreatic, dar au fost identificati anumiti factori de risc pentru acest tip de cancer. Acesti factori de risc sunt prezenti mai frecvent la persoanele care dezvolta cancer pancreatic decat la populatia generala.
Exista factori de risc multipli pentru cancerul pancreatic, desi multi dintre ei sunt asociati de putin timp cuacesta. Multi dintre pacientii cu cancer pancreatic nu prezinta nici un factor de risc. Aproximativ 1 persoana din 76 va dezvolta cancer pancreatic. Acesta reprezinta media pentru acest tip de cancer.
Persoanele care prezinta factori de risc au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic decat cei din populatia generala:
- Factori genetici. 5 pana la 10% dintre pacientii cu cancer pancreatic au un membru in familie care are sau a avut cancer pancreatic. Mai multe gene diferite au fost asociate cu acest risc crescut, desi inca nu a fost identificata nici o gena a cancerului pancreatic;
- Diabetul. Pacientii cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic. Exista totusi anumite controverse in acest caz, daca diabetul determina cancer pancreatic sau daca pancreasul incepe sa functioneze prost inainte de aparitia cancerului, determinand diabet;
- Fumatul. Fumatul de tigarete este un factori de risc cunoscut pentru aparitia cancerului pancreatic. Cu cat mai mult fumeaza o persoana, cu atat prezinta un risc mai mare de cancer pancreatic. La zece ani de la renuntarea la fumat, riscul devine la fel cu al persoanelor care nu au fumat niciodata;
- Obezitatea si inactivitatea. Intr-un studiu realizat pe 88 ooo de asistente, cele care erau obeze (indexul de masa corporala mai mare de 30) aveau un risc mai mare de aparitie a cancerului pancreatic. Cele care faceau exercitiu fizic prezentau jumatate din riscul de cancer pancreatic, comparativ cu cele care nu faceau exercitiu fizic deloc;
- Dieta. Ceea ce mancam poate determina cancer pancreatic? O dieta bogata in grasimi si carne (in special carne afumata si procesata) a fost legata de aparitia cancerului pancreatic in unele studii. O dieta sanatoasa bogata in fructe si legume scade riscul de cancer pancreatic in alte studii. Totusi exista si studii care sugereaza ca nu exista o legatura identificabila intre dieta si cancerul pancreatic;
- Licopenul si seleniul. Studiile au aratat un nivel scazut al acestor nutrienti la persoanele care dezvolta cancer pancreatic. Dar nu exista probe care sa arate cert ca un nivel scazut determina cancer pancreatic. Orice dieta care include carne slaba sau rosie si legume galbene ar trebui sa ofere cantitati adecvate de licopen si seleniu;
Eliminarea factorilor de risc pentru cancerul pancreatic nu vor determina risc zero pentru aceasta afectiune. Dar o dieta sanatoasa, mentinerea unei greutati corporale normale si exercitiile fizice frecvente vor imbunatati starea generala de sanatate si vor reduce riscurile pentru alte probleme de sanatate.
Detectarea precoce si diagnosticul pancerului pancreatic
De obicei cancerul pancreatic trece nedetectat pana la un stadiu avansat. Pana la momentul aparitiei simptomelor, diagnosticul de cancer pancreatic se pune relativ usor. Din pacate, la acest punct tratamentul curativ este rareori posibil. Scopul este detectarea si diagnosticarea precoce a cancerului. Este posibil acest lucru?
Aceasta sectiune a articolului se refera la adenocarcinomul pancreatic, care reprezinta 95% dintre toate cancerele pancreatice. Formele mai rare sunt mentionate la sfarsitul articolului.
Diagnosticarea cancerului pancreatic se petrece de obicei atunci cand pacientul experimenteaza saptamani sau luni de simptome. Frecvent, simptomele cancerului pancreatic include durere abdominala, pierdere ponderala si icter.
In fata acestor simptome, medicul incearca sa determine cauza lor, folosind mai multe instrumente:
- realizarea anamnezei medicale prin care medicul afla istoria bolii, cum ar fi momentul instalarii, natura si localizarea durerii, istoricul de fumator si prezenta altor probleme medicale;
- in timpul examinarii fizice, doctorul poate simti la palpare o masa la nivelul abdomenului, poate observa icterul sau pierderea ponderala;
- testele de laborator pot evidentia ca evacuarea bilei este blocata sau alte anormalitati.
Bazandu-se pe examinarea fizica, testele de laborator si descrierea simptomelor, medicul poate cere realizarea unor teste imagistice:
- computer tomograf: aparatul realizeaza mai multe radiografii, iar computerul le reconstruieste in imagini detaliate ale interiorului abdomenului. Aceasta analiza poate ajuta medicul sa stabileasca diagnosticul de cancer pancreatic;
-imagistica prin rezonanta magnetica: folosind unde magnetice, aparatul creaza imagini detaliate ale abdomenului, in particular ale regiunii in care se gaseste pancreasul, ficatul si vezicula biliara;
- Ecografia: unde sonore neinvazive reflectate de organele abdominale creaza imagini, ce pot ajuta la stabilirea diagnosticului de cancer pancreatic;
- Tomografia prin emisie de pozitroni: glucoza radioactiva este injectata in sange si este absorgita de celulele canceroase.
Aceasta analiza poate ajuta la determinarea extinderii cancerului in organism. Daca studiile imagistice detecteaza o masa la nivelul pancreasului, este probabil diagnosticul de cancer pancreatic, dar nu este sigur. Doar biopsia – recoltarea de tesut de la nivelul tumorii – poate pune diagnosticul dfinitiv.
Biopsia poate fi realizata in mai multe moduri:
- Biopsia percutana pe ac: sub ghidare imagistica, un radiolog introduce un ac in masa tumorala, recoltand un fragment de tesut. Aceasta procedura mai poarta numele de aspiratie pe ac subtire;
- Colangiopancreatografia retrograda endoscopica: un tub flexibil cu o camera video minuscula si alte instrumente sunt introduse pe la nivelul gurii pana in intestinul subtire, langa pancreas. Endoscopic zona poate fi vizualizata si, de asemeni, se poate recolta biopsie cu ajutorul unei mici pensuli;
- Ecografia endoscopica: similara analizei anterioare, un endoscop este introdus pana in apropierea pancreasului. Masa tumorala este localizata cu ajutorul ecografului, iar tesutul este recoltat cu un ac atasat endoscopului;
- Laparoscopia este o procedura chirurgicala care foloseste mai multe incizii mici. Folosind laparoscopia, un chirurg poate obtine o portiune de tesut tumoral pentru biopsie si, de asemeni, poate determina daca s-a extins cancerul pancreatic. Totusi, laparoscopia are riscuri mai mari decat alte metode de recoltare a biopsiei;
Daca diagnosticul de cancer pancreatic pare foarte probabil, si tumora pare ca poate fi indepartata chirurgical, medicii pot recomanda interventia chirurgicala fara biopsie anterioara, aceasta fiind realizata ulterior.
Detectarea precoce a cancerului pancreatic
Tratarera cancerului pancreatic este dificila daca acesta este descoperit tarziu, asa cum se intampla de obicei. Cercetatorii cauta metode de detectare precoce, dar pana acum nici una nu s-a dovedit eficienta.
Aceste metode sunt:
- Teste de sange. Anumite substante, cum ar fi carcinomul carcioembrionic este crescut in cancerul pancreatic. Totusi, testele de sange nu permit o detectare precoce a cancerului pancreatic, deoarece aceste subtante nu sunt suficient de crescute pentru a fi detectate decat intr-un stadiu avansat;
- Ecografia endoscopica. Exista familii care au mai multi membrii afectati de cancerul pancreatic. Se considera ca pana la 10% dintre cancerele pancreatice au o baza genetica. Exista studii in desfasurare despre eficacitatea folosirii ecografiei endoscopice pentru detectarea precoce a cancerului pancreatic in cazul acestor familii. Primele rezultate sunt promitatoare. Totusi, endoscopia este o procedura invaziva, deci este folosita doar pentru persoanele care un risc crescut pentru cancerul pancreatic.
Cancere pancreatice rare
Tumorile celulelor insulare apar la nivelul unui grup distins de celule producatoare de hormoni de la nivelul pancreasului. De obicei, tumorile celulelor insulare sunt benigne, nu canceroase. Ca si in cazul adenocarcinomului, cancerele celulelor insulare sunt in general diagnosticate prin imagistica si biopsie.
Tratamentul cancerului pancreatic in functie de stadiu
Cel mai bun tratament pentru cancerul pancreatic se stabileste in functie de raspandirea acestuia, adica de stadiul sau. Stadiile cancerului pancreatic sunt usor de inteles. Ce este mai dificil este determinarea acestuia fara a se recurge la chirurgie majora. In practica, medicii aleg tratamentul pentru cencerul pancreatic bazandu-se pe studii imagistice si factori individuali.
Stadiile cancerului pancreatic
Stadiul este un termen folosit in tratametul cancerului pentru a descrie extinderea bolii.
Stadiile cancerului pancreatic exista in parte pentru ghidarea tratamentului, dar si pentru clasificarea pacientiilor pentru studiile clinice.
Stadiile cancerului pancreatic sunt:
1. Stadiul 0: fara extindere. Cancerul pancreatic este limitat doar la un singur strat de celule la nivelul pancreasului. In acest stadiu cancerul nu este vizibil prin imagistica si nici macar cu ochiul liber.
2. Stadiul I: crestere locala. Cancerul este limitat la pancreas, si are cel mult 2 cm in diametru (stadiul IA) sau este mai mare de 2 cm (stadiul IB)
3. Stadiul II: extindere locala. Cancerul pancreatic s-a extins dincolo de pancreas si/sau este prezent si in ganglionii limfatici zonali.
4. Stadiul III: extindere mai mare. Tumora s-a extins la vasele de sange majore din zona sau o cuprins nervii. Pana in acest stadiul cancerul nu poate fi identificat in alte organe.
5. Stadiul IV: extindere confirmata. Cancerul pancreatic este gasit si in organe aflate la distanta.
Determinarea stadiului cancerului pancreatic este deseori un lucru dificil. Testele imagistice ca tomografia computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica ofera unele informatii, dar pentru determinarea extinderii cancerului este, de obicei, nevoie de interventie chirurgicala.
Cum chirurgia prezinta riscuri, medicii trebuie sa determine mai intai daca tumora poate fi indepartata prin operatie (daca este rezecabila).
Atunci cancerul pancreatic este descris astfel:
- rezecabil: pe testele imagistice cancerul pancreatic nu s-a extins (sau cel putin nu prea departe), iar chirurgul considera ca tumora poate fi indepartata. Aproximativ 10% dintre cancerele pancretice sunt considerate rezecabile la momentul diagnosticului.
- cu extensie locala (nerezecabil): cancerul pancreatic a crescut in interiorul vaselor mari, astfel ca tumora nu poate fi indepartata in siguranta prin chirurgie.
- metastatic: cancerul pancreatic s-a extins si la alte organe, astfel incat chirurgia nu-l poate indeparta. In cazul in care cancerul pancreatic este rezecabil, interventia chirurgicala poate creste speranta de viata a pacientului si poate oferi o sansa mica de vindecare.
Tratarea cancerului rezecabil
Pacientii al caror cancer pancretic este considerat rezecabil pot suferi una dintre urmatoarele interventii chirurgicale:
- pancreatoduodenectomia: chirurgul indeparteaza capul pancreasului, parti din stomac si intestinul subtire, unii nodului limfatici, vezicula biliara si canalul biliar comun. Organele ramase sunt reconectate intr-un nou mod pentru a permite digestia. Aceasta procedura este foarte dificila. Chirurgii si spitalele care au mai multa experienta cu aceasta procedura au cele mai bune rezultate.
In aproape jumatate din cazuri, odata ce chirurgul poate vedea in interiorul abdomenului, cancerul pancreatic care era considerat rezecabil se dovedeste a fi deja extins si din acest motiv devine nerezecabil. In aceste cazuri aceasta procedura nu va mai fi efectuata.
- Pancreatectomia distala; coada si/sau capul pancreasului sunt indepartate, dar capul pancreasului ramane pe loc. Aceasta interventie este mai putin folosita deoarece majoritatea tumorilor care apar in alt loc decat capul pancreasului sunt nerezecabile.
- Pancreatectomia totala: intregul pancreas este indepartat in timpul interventiei chirurgicale. Desi in trecut era considerata o interventie utila, astazi este realizata foarte rar.
Chimioterapia si/sau radioterapia pot fi folosite impreuna cu chirurgia pentru tratarea cancerului pancreatic rezecabil pentru:
- micsorarea tumorii inainte de operatie, crescand astfel sansele de rezectie reusita (terapie neoadjuvanta);
- prevenirea sau intarzierea reaparitiei cancerului pancreatic dupa interventia chirurgicala (terapie adjuvanta);
Chimioterapia include medicamente care circula prin tot corpul. Chimioterapia distruge atat celulele canceroase de la nivelul tumorii, cat si pe cele care s-au extins.
Medicamentele care pot fi folosite in cazul cancerului pancreatic sunt:
- 5-fluorouracil
- Gemcitabin
Ambele medicamente sunt administrate prin perfuzie intravenoasa. In cazul radioterapiei, un aparat produce particule de raze X cu energie inalta. Razele X penetreaza pielea si distrug celulele canceroase. Radioterapia este realizata in timpul unei serii de vizite la spital, de obicei pe o perioada de o saptamana.
Atat radioterapia cat si chimioterapia pot afecta celulele normale ale organismului. Efectele secundare pot fi greata, varsaturile, pierderea apetitului, scadere ponderala, si oboseala. Chimioterapia poate determina anemie severa si supresia sistemului imunitar. De obicei simptomele se amelioreaza la cateva satamani dupa terminarea curei de radioterapie.
Tratamentul cancerului pancreatic cu extindere locala - nerezecabil
In cazul cancerului pancreatic cu extindere locala, chirurgul nu poate extirpa intraga tumora. De vreme ce este indepartata doar o parte a tumorii, este mai bine sa se foloseasca terapii nechirurgicale.
Tratamentul consta in chimioterapie cu sau fara radioterapie. Cele doua chimioterapice care pot fi folsite pot creste speranta de viata a pacientilor cu cancer pancreatic nerezecabil.
Tratarea cancerului pancreatic cu metastaza
In cazul cancerului pancreatic metastatic, chirurgia nu poate oferi o sanse de vindecare. Intrucat cancerul s-a extins la alte organe, radioterapia nu este nici ea de folos. Chimioterapia cu gemcitabin este cel mai bun tratament disponibil pentru acest tip de cancer. Acest medicament ajuta la cresterea duratei de viata a pacientului si la reducerea simptomelor cancerului pancreatic, inclusiv a durerii. Pentru cancerele metastatice care nu mai raspund la tratamentul cu gemcitabin, medicii pot incerca si alte chimiotarapice.
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreaticSus
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreaticSus
Pe masura ce cancerul pancreatic progreseaza prima prioritate a tratamentului se poate schimba de la prelungirea vietii la ameliorarea simptomelor, in special a durerii.
Mai multe tratamente pot ajuta la protejarea de disconfortul dat de un cancer pancreatic in stadiu avansat:
- Proceduri de restabilire a tranzitului bilei pentru reducerea pruritului si a pierderii apetitului date de obstructia cailor biliare;
- Morfina si alte medicamente puternice pentru reducerea durerii;
- Antidepresivele si consilierea pot ajuta la reducerea simptmelor depresiei, care apare frecvent la pacientii cu cancer pencreatic in stadiu avansat.
Intrebari care pot fi adresate medicului in privinta cancerului pancreaticSus
Intrebari care pot fi adresate medicului in privinta cancerului pancreaticSus
Un pacient care a fost diagnosticat cu adenocarcinom pancreatic ar trebui sa adreseze medicului urmatoarele intrebari:
- Unde este localizat cancerul?
- Cat de departe s-a extins cancerul?
- Ce optiuni de tratament exista?
- Care sunt scopurile tratamentului?
- Daca asteptarile terapiei nu sunt legate de vindecare, cand ar trebui luate in considerare ingrijirile paliative si ce ar trebui stiut despre aceste lucruri?
- Care sunt riscurile si efectele secundare ale tratamentului propus?
- Este pacientul eligibil pentru un trial clinic?
Creier
Parte superioara a sistemului nervos central, constituita din trunchiul cerebral, din cerebel si din creierul mare, asigurand controlul intregului organism.
Structura - Encefalul ocupa cutia craniana si contine trei elemente:
- trunchiul cerebral, care prelungeste maduva spinarii, amplasat in coloana vertebrala, cuprinde, incepand de jos in sus, bulbul rahidian, protuberanta inelara si pedunculii cerebrali.
- cerebelul sau creierul mic este o masa rotunjita situata in spatele trunchiului cerebral
- emisferele cerebrale.
Functionare - Encefalul formeaza, impreuna cu maduva spinarii, sistemul nervos central, legat de organe prin nervii sistemului nervos periferic. Substanta alba asigura conexiunile de la un punct la altul al encefalului, precum si intre encefal si maduva. Substanta cenusie asigura receptarea informatiilor, analizarea lor si elaborarea raspunsurilor (contractiile musculare, de exemplu). Fiecare parte a encefalului are functiuni specifice, a caror complexitate creste odata cu inaltimea localizarii sale. Trunchiul cerebral contine centrii de control ai inimii si respiratiei; creierul mic armonizeaza miscarile corpului; diencefalul permite trierea generala a informatiilor senzitive (talamus) si comanda superioara a hormonilor si viscerelor (hipotalamus); emisferele sunt responsabile de senzatiile constiente, de motricitatea voluntara si de functiunile superioare (facultatile intelectuale, emotiile, comportamentele complexe).
Componente
- Creier mijlociu: segment al creierului corespunzand partii superioare a trunchiului cerebral; mezencefal.
- Creier posterior: ansamblul format de bulbul rahidian, situat deasupra maduvei spinarii, protuberanta inelara (deasupra bulbului) si creierul mic sau cerebelul (in spatele bulbului si al protuberantei); rombencefal.
- Prozencefalul: cuprinde: telencefalul (emisferele cerebeloase) si diencefalul (talamusul, hipotalamusul).
- Creierul mic: cerebelul.
Structura - Encefalul ocupa cutia craniana si contine trei elemente:
- trunchiul cerebral, care prelungeste maduva spinarii, amplasat in coloana vertebrala, cuprinde, incepand de jos in sus, bulbul rahidian, protuberanta inelara si pedunculii cerebrali.
- cerebelul sau creierul mic este o masa rotunjita situata in spatele trunchiului cerebral
- emisferele cerebrale.
Functionare - Encefalul formeaza, impreuna cu maduva spinarii, sistemul nervos central, legat de organe prin nervii sistemului nervos periferic. Substanta alba asigura conexiunile de la un punct la altul al encefalului, precum si intre encefal si maduva. Substanta cenusie asigura receptarea informatiilor, analizarea lor si elaborarea raspunsurilor (contractiile musculare, de exemplu). Fiecare parte a encefalului are functiuni specifice, a caror complexitate creste odata cu inaltimea localizarii sale. Trunchiul cerebral contine centrii de control ai inimii si respiratiei; creierul mic armonizeaza miscarile corpului; diencefalul permite trierea generala a informatiilor senzitive (talamus) si comanda superioara a hormonilor si viscerelor (hipotalamus); emisferele sunt responsabile de senzatiile constiente, de motricitatea voluntara si de functiunile superioare (facultatile intelectuale, emotiile, comportamentele complexe).
Componente
- Creier mijlociu: segment al creierului corespunzand partii superioare a trunchiului cerebral; mezencefal.
- Creier posterior: ansamblul format de bulbul rahidian, situat deasupra maduvei spinarii, protuberanta inelara (deasupra bulbului) si creierul mic sau cerebelul (in spatele bulbului si al protuberantei); rombencefal.
- Prozencefalul: cuprinde: telencefalul (emisferele cerebeloase) si diencefalul (talamusul, hipotalamusul).
- Creierul mic: cerebelul.
Crizele convulsive
Creierul controleaza modul in care se misca corpul prin trimiterea unor mici semnale electrice de-a lungul nervilor pana la muschi. Crizele convulsive, sau convulsiile, apar atunci cand semnle anormale de la creier modifica modul in care organismul functioneaza.
Crizele difera de la persoana la persoana. Unele persoane au doar tremuraturi usoare ale mainii si nu isi pierd cunostinta. Alti persoane pot deveni inconstiente si sa prezinte tremuraturi violente ale intregului corp. Tremuraturile corpului, atat cele usoare cat si cele violente, nu apar intotdeauna in cadrul crizelor convulsive. Unii pacienti care au crize pierd pentru scurt timp contactul cu mediul si par a privi intr-un punct fix. Desi persoana este treaza, aceasta nu raspunde in mod normal. Dupa criza, pacientul nu isi aminteste episodul. Nu orice tremuratura a corpului este determinat de crize convulsive. Multe conditii medicale pot determina un tip de tremuatura a corpului care de obicei afecteaza mainile si capul (tremor).
Un numar mic de pacienti vor avea doar o singura criza convulsiva de-a lugul vietii. O criza unica de obicei dureaza mai putin de 3 minute si nu este urmata de o a doua criza. Orice persoana normala sanatoasa poate avea o criza unica in anumite conditii. Spre exemplu, o lovitura puternica la nivelul capului poate declansa o astfel de criza convulsiva. O criza nu inseamna intotdeauna ca exista o problema serioasa de sanatate.
Dar pacientul care are o prima convulsie trebuie ca consulte medicul. Este importanta eliminarea din diagnostic a unor afectiuni severe care pot determina convulsii. Convulsiile febrile sunt cele mai frecvente cauze ale crizelor unice, in special la copii.
Cauzele convulsiilorSus
Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos central care poate determina convulsii. Poate apare la orice varsta. O convulsie poate fi un simptom al altei afectiuni cum ar fi:
- Febra care creste rapid (convulsie febrila);
- Un nivel extrem de scazut al glicemiei la un pacient cu diabet zaharat;
- Leziuni cerebrale in urma unui accident vascular cerebral, chirurgiei cerebrale sau a unui traumatism craniocerebral;
- Probleme care au fost prezente de la nastere (probleme congenitale);
- Renuntarea la alcool, medicamente prescrise sau droguri ilegale;
- O infectie, cum ar fi meningita sau encefalita;
- O tumora cerebrala sau un defect structural al creierului, cum ar fi un anevrism cerebral;
- Infectii parazitare, cum ar fi toxoplasmoza.
Eclampsia reprezinta o convulsie legata de sarcina care este de obicei determinata de hipertensiunea arteriala. Este o situatie amenintatoare de viata atat pentru mama cat si pentru fat intrucat in timpul convulsiei, aportul de oxigen la nivelul fatului scade foarte drastic. Eclampsia apare cel mai frecvent dupa saptamana 20 de sarcina.
Convulsiile neepileptice, numite si pseudocrize, reprezinta o conditie care poate determina activitate asemanatoare convulsiilor. Convulsiile nonepileptice se caracterizeaza prin pierderea sau modificarea functiilor fizice fara prezenta unei probleme a sistemului nervos central. Aceasta pierdere sau modificare determina perioade de activitate si inactivitate fizica care seamana cu convulsiile epileptice. Aceste tipuri de crize au de obicei legatura cu probleme de sanatate mentala. Simptomele fizice pot fi cauzate de conflicte emotionale sau stres. De obicei simptomele apar brusc si in perioade de stres emotional extrem. Indiferent de cauzele convulsiilor, pot fi luate diverse masuri pentru protejarea pacientului in timpul convulsiilor si obtinerea unui ajutor specializat dupa episod.
1. In timpul crizei:
Protejarea persoanei de loviri:
Incercarea de a sustine persoana ca aceasta sa nu cada, sau ghidarea acesteia sa se intinda pe podea;
Mutarea mobilei si a obiectelor care pot leza pacientul in timpul unei crize;
Daca pacientul are o convulsie si se afla pe podea, este bines a i se puna ceva moale sub cap;
Este bine ca persoana care asista pacientul sa fie atenta la modul de manifestare al crizei pentru a o putea descrie medicului:
Ce tip de miscari sunt prezente?
Cat timp dureaza criza?
Exista loviri din timpul convulsiei?
Pacientului nu trebuie sa i se forteze nimic, inclusive degetele celui care il asista, pe gat:
Plasarea unui obiect in gura pacientului poate produce leziuni suplimentare, cum ar fi ciobirea dintilor si fracturarea mandibulei. De asemeni pot apare si muscaturi umane;
Intoarcerea pacientului pe o parte, cu gura in jos, cu exceptia situatiilor in care persoana se opune mobilizarii;
Este bine sa nu se incerce mentinerea la podea sau mutarea pacientului;
Mentinerea calmului;
Daca pacientul varsa este mai bine sa fie intors pe o parte;
2. Dupa criza:
- Verificarea daca persoana s-a lovit in timpul convulsiei;
- Daca pacientul nu poate fi intors pe o parte in timpul crizei, acest lucru poate fi facut dupa incetarea convulsiei si pacientul este mai relaxat;
- Daca pacientul are probleme cu respiratia, pot fi folosite degetele pentru a elibera caile aeriene de saliva;
- Largirea hainelor prea stranse de la nivelul gatului sau al mijlocului;
- Oferirea unei zone sigure unde pacientul se poate odihni;
- Pacientului nu trebuie sa i se ofere nimic de baut sau de mancat pana la momentul la care este complet treaz si constient;
- Pacientul trebuie insotit pana cand devine complet constient de mediu. Majoritatea pacientilor sunt somnorosi sau confuzi dupa convulsie.
Un pacient care a avut convulsii nu ar trebui sa conduca masina, sa inoate, sa se urce la inaltime sau sa opereze masini pana cand nu consulta un medic in legatura cu convulsiile.
Tratament
Tratamentul covulsiilor depinde de cauzele acestora.
Crizele difera de la persoana la persoana. Unele persoane au doar tremuraturi usoare ale mainii si nu isi pierd cunostinta. Alti persoane pot deveni inconstiente si sa prezinte tremuraturi violente ale intregului corp. Tremuraturile corpului, atat cele usoare cat si cele violente, nu apar intotdeauna in cadrul crizelor convulsive. Unii pacienti care au crize pierd pentru scurt timp contactul cu mediul si par a privi intr-un punct fix. Desi persoana este treaza, aceasta nu raspunde in mod normal. Dupa criza, pacientul nu isi aminteste episodul. Nu orice tremuratura a corpului este determinat de crize convulsive. Multe conditii medicale pot determina un tip de tremuatura a corpului care de obicei afecteaza mainile si capul (tremor).
Un numar mic de pacienti vor avea doar o singura criza convulsiva de-a lugul vietii. O criza unica de obicei dureaza mai putin de 3 minute si nu este urmata de o a doua criza. Orice persoana normala sanatoasa poate avea o criza unica in anumite conditii. Spre exemplu, o lovitura puternica la nivelul capului poate declansa o astfel de criza convulsiva. O criza nu inseamna intotdeauna ca exista o problema serioasa de sanatate.
Dar pacientul care are o prima convulsie trebuie ca consulte medicul. Este importanta eliminarea din diagnostic a unor afectiuni severe care pot determina convulsii. Convulsiile febrile sunt cele mai frecvente cauze ale crizelor unice, in special la copii.
Cauzele convulsiilorSus
Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos central care poate determina convulsii. Poate apare la orice varsta. O convulsie poate fi un simptom al altei afectiuni cum ar fi:
- Febra care creste rapid (convulsie febrila);
- Un nivel extrem de scazut al glicemiei la un pacient cu diabet zaharat;
- Leziuni cerebrale in urma unui accident vascular cerebral, chirurgiei cerebrale sau a unui traumatism craniocerebral;
- Probleme care au fost prezente de la nastere (probleme congenitale);
- Renuntarea la alcool, medicamente prescrise sau droguri ilegale;
- O infectie, cum ar fi meningita sau encefalita;
- O tumora cerebrala sau un defect structural al creierului, cum ar fi un anevrism cerebral;
- Infectii parazitare, cum ar fi toxoplasmoza.
Eclampsia reprezinta o convulsie legata de sarcina care este de obicei determinata de hipertensiunea arteriala. Este o situatie amenintatoare de viata atat pentru mama cat si pentru fat intrucat in timpul convulsiei, aportul de oxigen la nivelul fatului scade foarte drastic. Eclampsia apare cel mai frecvent dupa saptamana 20 de sarcina.
Convulsiile neepileptice, numite si pseudocrize, reprezinta o conditie care poate determina activitate asemanatoare convulsiilor. Convulsiile nonepileptice se caracterizeaza prin pierderea sau modificarea functiilor fizice fara prezenta unei probleme a sistemului nervos central. Aceasta pierdere sau modificare determina perioade de activitate si inactivitate fizica care seamana cu convulsiile epileptice. Aceste tipuri de crize au de obicei legatura cu probleme de sanatate mentala. Simptomele fizice pot fi cauzate de conflicte emotionale sau stres. De obicei simptomele apar brusc si in perioade de stres emotional extrem. Indiferent de cauzele convulsiilor, pot fi luate diverse masuri pentru protejarea pacientului in timpul convulsiilor si obtinerea unui ajutor specializat dupa episod.
1. In timpul crizei:
Protejarea persoanei de loviri:
Incercarea de a sustine persoana ca aceasta sa nu cada, sau ghidarea acesteia sa se intinda pe podea;
Mutarea mobilei si a obiectelor care pot leza pacientul in timpul unei crize;
Daca pacientul are o convulsie si se afla pe podea, este bines a i se puna ceva moale sub cap;
Este bine ca persoana care asista pacientul sa fie atenta la modul de manifestare al crizei pentru a o putea descrie medicului:
Ce tip de miscari sunt prezente?
Cat timp dureaza criza?
Exista loviri din timpul convulsiei?
Pacientului nu trebuie sa i se forteze nimic, inclusive degetele celui care il asista, pe gat:
Plasarea unui obiect in gura pacientului poate produce leziuni suplimentare, cum ar fi ciobirea dintilor si fracturarea mandibulei. De asemeni pot apare si muscaturi umane;
Intoarcerea pacientului pe o parte, cu gura in jos, cu exceptia situatiilor in care persoana se opune mobilizarii;
Este bine sa nu se incerce mentinerea la podea sau mutarea pacientului;
Mentinerea calmului;
Daca pacientul varsa este mai bine sa fie intors pe o parte;
2. Dupa criza:
- Verificarea daca persoana s-a lovit in timpul convulsiei;
- Daca pacientul nu poate fi intors pe o parte in timpul crizei, acest lucru poate fi facut dupa incetarea convulsiei si pacientul este mai relaxat;
- Daca pacientul are probleme cu respiratia, pot fi folosite degetele pentru a elibera caile aeriene de saliva;
- Largirea hainelor prea stranse de la nivelul gatului sau al mijlocului;
- Oferirea unei zone sigure unde pacientul se poate odihni;
- Pacientului nu trebuie sa i se ofere nimic de baut sau de mancat pana la momentul la care este complet treaz si constient;
- Pacientul trebuie insotit pana cand devine complet constient de mediu. Majoritatea pacientilor sunt somnorosi sau confuzi dupa convulsie.
Un pacient care a avut convulsii nu ar trebui sa conduca masina, sa inoate, sa se urce la inaltime sau sa opereze masini pana cand nu consulta un medic in legatura cu convulsiile.
Tratament
Tratamentul covulsiilor depinde de cauzele acestora.
Oboseala
Generalitati
Daca te simti tot timpul obosit, nu esti singurul. Oboseala este o acuza foarte comuna printre studenti. Cea mai comuna cauza de oboseala constatata la cabinetul medical studentesc este "viata studenteasca". Incordarea mentala si alti factori stresanti specifici perioadei facultatii combinati cu hranirea si odihna, de multe ori inadecvate, duc adesea la oboseala accentuata. Excesul de alcool si folosirea drogurilor, ce modifica comportamentul, pot determina aparitia oboselii.
Sfaturi
Daca suferi de oboseala excesiva, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te odihnesti, sa faci exercitii fizice si sa te hranesti in mod corespunzator. Aceasta inseamna ca ai nevoie de aproximativ opt ore de somn, un tip de exercitiu fizic - chiar si mersul pe jos - si suplimentarea meselor tale cu legume, cereale complete si fructe - in mod special, daca majoritatea dietei tale provine de la restaurante fast food.
Organizarea timpului, biofeedback-ul sau tehnicile de relaxare musculara pot fi de ajutor. Daca stresul este sever (legat de scoala, serviciu sau relatii interumane) sau observi alte simptome, de depresie (schimbarea apetitului, tulburari de somn sau sentimente de tristete), s-ar putea sa ai nevoie de un consilier sau alt specialist in sanatatea mentala (psiholog, psihiatru).
Boli ce pot cauza obosealaSus
Boli ce pot cauza obosealaSus
Doua din cele mai comune cauze fizice de oboseala sunt anemia si hipotiroidismul.
Ar trebui sa te prezinti la medic pentru a fi evaluat pentru anemie daca prezinti urmatoarele simptome:
- sufocare (in special la efort)
- palpitatii
- frecventa cardiaca rapida sau paloarea pielii
Du-te la medic daca simptomele tale includ constipatia, pielea sau parul uscate, cresterea in greutate si intoleranta la frig, care pot semnala hipotiroidismul.
Atentie! Aportul adecvat de fier este important in special pentru vegetarieni sau femei aflate in perioada menstruatiei.
Alta boala cunoscuta pentru producerea oboselii este mononucleoza. Totusi, pe langa senzatia de oboseala, ar trebui sa prezinti celelalte simptome mult mai obisnuite ale mononucleozei, adica durere in gat si ganglioni tumefiati.
Daca simti in continuare oboseala excesiva, in ciuda faptului ca te odihnesti suficient si ai obiceiuri de viata sanatoase, du-te la medic pentru o evaluare.
Daca te simti tot timpul obosit, nu esti singurul. Oboseala este o acuza foarte comuna printre studenti. Cea mai comuna cauza de oboseala constatata la cabinetul medical studentesc este "viata studenteasca". Incordarea mentala si alti factori stresanti specifici perioadei facultatii combinati cu hranirea si odihna, de multe ori inadecvate, duc adesea la oboseala accentuata. Excesul de alcool si folosirea drogurilor, ce modifica comportamentul, pot determina aparitia oboselii.
Sfaturi
Daca suferi de oboseala excesiva, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te odihnesti, sa faci exercitii fizice si sa te hranesti in mod corespunzator. Aceasta inseamna ca ai nevoie de aproximativ opt ore de somn, un tip de exercitiu fizic - chiar si mersul pe jos - si suplimentarea meselor tale cu legume, cereale complete si fructe - in mod special, daca majoritatea dietei tale provine de la restaurante fast food.
Organizarea timpului, biofeedback-ul sau tehnicile de relaxare musculara pot fi de ajutor. Daca stresul este sever (legat de scoala, serviciu sau relatii interumane) sau observi alte simptome, de depresie (schimbarea apetitului, tulburari de somn sau sentimente de tristete), s-ar putea sa ai nevoie de un consilier sau alt specialist in sanatatea mentala (psiholog, psihiatru).
Boli ce pot cauza obosealaSus
Boli ce pot cauza obosealaSus
Doua din cele mai comune cauze fizice de oboseala sunt anemia si hipotiroidismul.
Ar trebui sa te prezinti la medic pentru a fi evaluat pentru anemie daca prezinti urmatoarele simptome:
- sufocare (in special la efort)
- palpitatii
- frecventa cardiaca rapida sau paloarea pielii
Du-te la medic daca simptomele tale includ constipatia, pielea sau parul uscate, cresterea in greutate si intoleranta la frig, care pot semnala hipotiroidismul.
Atentie! Aportul adecvat de fier este important in special pentru vegetarieni sau femei aflate in perioada menstruatiei.
Alta boala cunoscuta pentru producerea oboselii este mononucleoza. Totusi, pe langa senzatia de oboseala, ar trebui sa prezinti celelalte simptome mult mai obisnuite ale mononucleozei, adica durere in gat si ganglioni tumefiati.
Daca simti in continuare oboseala excesiva, in ciuda faptului ca te odihnesti suficient si ai obiceiuri de viata sanatoase, du-te la medic pentru o evaluare.
Coma
Ce este coma?
Coma este o stare prelungita de pierdere a constientei. In timpul comei, o persoana este neresponsiva la mediul sau. In cazul comei, persoana este in viata si arata ca si cum ar dormi profund. Totusi, spre deosebire de un somn adanc, persoana nu poate fi trezita indiferent de stimuli, nici chiar de catre cei durerosi.
Ce determina coma?
Coma este determinata de o leziune a creierului. Leziunea cerebrala poate fi determinata de o presiune crescuta, sangerare, lipsa de oxigen, sau acumularea unor toxine. Leziunea poate fi temporara si reversibila. De asemeni exista cazuri in care poate fi permanenta. Mai mult de 50% dintre come au legatura cu traumatismele craniene sau disfunctii ale sistemului circulator cerebral.
Problemele care pot duce la aparitia comei includ:
- Traumatismele. Traumatismele craniene pot determina edem cerebral sau sangerare cerebrala. Cand creierul se edemnatiaza ca raspuns la un traumatism, fluidul exercita o presiune mare datorita inextensibilitatii cutiei craniene. Edemul poate determina creierul sa coboare, determinand leziuni la nivelul SAA – sistemul activator ascendent – partea creierului responsabila pentru trezire si activare;
- Edemul. Edemul tesutului cerebral poate apare chiar si fara traumatism. Uneori o lipsa de oxigen, un dezechilibru electrolitic sau hormonal pot determina aparitia edemului;
- Sangerarea. Sangerarea in straturile cerebrale poate determina coma prin comprimarea partii lezate a creierului. Aceasta compresie determina ca fluxul de sange sa devieze spre partea normala determinand leziuni ale ambelor emisfere cerebrale. Hipertensiunea arteriala, anevrismele cerebrale si tumorile sunt cauze netraumatice ale sangerarilor cerebrale;
- Accidentul vascular cerebral. Cand nu exista flux sanguin intr-o parte importanta a creierului sau exista o pierdere de sange insotita de edematiere, poate apare coma;
- Glicemia. La pacientii cu diabet zaharat, coma poate apare cand nivelul glicemiei sanguine este foarte mare. Aceasta conditie poarta numele de hiperglicemie. Hipoglicemia, adica un nivel scazut al glucozei sanguine, poate determina de asemeni, coma;
- Deprivarea de oxigen. Oxigenul este esential pentru functionarea creierului. Stopul cardiac determina o oprire brusca a fluxului sanguin si a oxigenului spre creier. Dupa resuscitarea cardio-respiratoare, supravietuitorii stopului cardiac sunt deseori in coma. Deprivarea de oxigen poate apare, de asemeni, in timpul inecului;
- Infectiile. Infectiile sistemului nervos central, cum ar fi meningitele si encefalitele pot determina coma;
- Toxice. Substante care in mod normal sunt prezente in organism se pot acumula pana la nivele toxice daca organismul esueaza in eliminarea lor. Ca exemplu, amoniacul se poate acumula datorita unor afectiuni hepatice, dioxidul de carbon datorita unei crize severe de astm sau ureea datorita insuficientei renale. Unele droguri si alcoolul in cantitati mari pot, de asemeni, afecta functionarea neuronala la nivelul creierului;
- Crizele epileptice. O singura criza rareori determina coma. Dar crizele continue – numite status epilepticus – pot. Crizele repetate pot impiedica creierul sa se recupereze intre crize. Acest fapt va determina o stare prelungita de inconstienta si coma.
Tipuri de coma
Aceasta este o conditie medicala acuta a disfunctiei cerebrale cu simptome de confuzie si/sau delir. Cauzele encefalopatiei toxic-metabolice sunt variate. Acestea includ boli sistemice, infectii, insuficiente de organ si alte afectiuni;
2. Leziunile cerebrale anoxice
Aceasta este o conditie determinata de lipsa totala de oxigen la nivelul creierului. Lipsa oxigenului pentru cateva minute determina moarte celulara in tesutul cerebral. Leziunile cerebrale anoxice pot rezulta in urma unui infarct miocardic (stop cardiac), traumatism cerebral, inec, supradoze de droguri sau otravire;
3. Starea vegetativa prelungita
Aceasta este o stare de inconstienta majora. Persoana nu este constienta de mediul sau si este incapabila de miscari voluntare. Cu o stare vegetativa persistenta, un pacient poate progresa spre stare de constienta dar fara functionare superioara a creierului. In cazul starii vegetative persistente, persoana are respiratie, circulatie si cicluri somn-veghe;
4. Sindomul „incuiat”
Aceasta este o afectiun neurologica rara. Persoana este complet paralizata cu exceptia miscarilor oculare, dar ramane treaza si alerta si cu o functionare mintala normala;
5. Moartea cerebrala
Aceasta reprezinta o incetare ireversibila a functiilor cerebrale. Moartea cerebrala poate fi rezultatul unor lezuni cerebrale vechi sau extinse.
Ce este scala Glasgow?
Medicii pot evalua profunzimea comei folosind scala Glasgow. Scala ofera o scorare numerica a profunzimii comei bazandu-se pe abilitatea persoanei de a deschide ochii si a raspunde verbal sau motor la stimuli. Folosind scala Glasgow, medicii pot descrie severitatea comei.
Exemple ale severitatii includ:
- Cel mai profund nivel al unei come este cel in care persoana nu vorbeste, nu deschide ochii si nu misca corpul ca raspuns la durere. Cel mai profund nivel al comei primeste cea mai mica numerotare pe scala Glasgow.
- Un nivel de coma mai superficial, care poate implica strangerea ochilor sau retragerea mainii ca raspuns la un stimul dureros.
Folosind scala Glasgow, medicii pot, de asemeni, urmari progresele pe care pacientul le face in timp.
Exista un tratament eficient pentru coma?
Tratamentul comei depinde de cauzele sale. Persoanele apropiate unui pacient comatos ar trebui sa ofere medicului cat mai multe informatii posibil pentru a ajuta la identificarea cauzelor comei. Ingrijirea medicala prompta este vitala pentru tratarea unor conditii potential reversibile. Spre exemplu, daca pacientul prezinta o infectie care afecteaza creierul, pot fi necesare antibiotice.
Glucoza poate fi necesara pentru tratarea unui soc diabetic. Chirurgia poate fi necesara pentru eliberarea presiunii asupra creierului datorate edemului sau pentru indepartarea unei tumori. Anumite medicamente pot fi folosite, de asemeni, pentru tratarea edemului. Medicamentele pot fi folosite si pentru tratarea unor eventuale crize epileptice. In general, tratamentul comei este unul suportiv. Pacientii in coma sunt ingrijiti in unitati de terapie intensiva si unii dintre ei necesita sisteme de sustinere a vietii pana la imbunatatirea situatiei.
Care este prognosticul comei?
Prognosticul variaza cu fiecare situatie. Sansa de recuperare a unei persoane depinde de cauzele comei, daca problema care a determinat-o poate fi tratata, si de durata comei. Daca problema poate fi rezolvata, pacientul deseori se poate intoarce la nivelul de functionare anterior. Uneori, totusi, daca leziunea cerebrala este severa, persoana poate ramane cu sechele sau se nu redevina constienta niciodata.
Comele care rezulta din intoxicatia cu monoxid de carbon, de exemplu, sau cu alte substante toxice au cea mai mare rata de recuperare daca se acorda pacientului ingrijiri specifice de urgenta. Comele care rezulta din traumatismele craniocerebrale au tendinta de a avea o rata mai mare de recuperare decat comele care au legatura cu diferite afectiuni. Tipic, comele nu dureaza mai mult de cateva saptamani. Totusi, daca, coma continua, se considera ca pacientul este intr-o stare vegetativa permananta cu sanse mici de recuperare dupa ce mentine aceasta stare pentru mai mult de un an.
Coma este o stare prelungita de pierdere a constientei. In timpul comei, o persoana este neresponsiva la mediul sau. In cazul comei, persoana este in viata si arata ca si cum ar dormi profund. Totusi, spre deosebire de un somn adanc, persoana nu poate fi trezita indiferent de stimuli, nici chiar de catre cei durerosi.
Ce determina coma?
Coma este determinata de o leziune a creierului. Leziunea cerebrala poate fi determinata de o presiune crescuta, sangerare, lipsa de oxigen, sau acumularea unor toxine. Leziunea poate fi temporara si reversibila. De asemeni exista cazuri in care poate fi permanenta. Mai mult de 50% dintre come au legatura cu traumatismele craniene sau disfunctii ale sistemului circulator cerebral.
Problemele care pot duce la aparitia comei includ:
- Traumatismele. Traumatismele craniene pot determina edem cerebral sau sangerare cerebrala. Cand creierul se edemnatiaza ca raspuns la un traumatism, fluidul exercita o presiune mare datorita inextensibilitatii cutiei craniene. Edemul poate determina creierul sa coboare, determinand leziuni la nivelul SAA – sistemul activator ascendent – partea creierului responsabila pentru trezire si activare;
- Edemul. Edemul tesutului cerebral poate apare chiar si fara traumatism. Uneori o lipsa de oxigen, un dezechilibru electrolitic sau hormonal pot determina aparitia edemului;
- Sangerarea. Sangerarea in straturile cerebrale poate determina coma prin comprimarea partii lezate a creierului. Aceasta compresie determina ca fluxul de sange sa devieze spre partea normala determinand leziuni ale ambelor emisfere cerebrale. Hipertensiunea arteriala, anevrismele cerebrale si tumorile sunt cauze netraumatice ale sangerarilor cerebrale;
- Accidentul vascular cerebral. Cand nu exista flux sanguin intr-o parte importanta a creierului sau exista o pierdere de sange insotita de edematiere, poate apare coma;
- Glicemia. La pacientii cu diabet zaharat, coma poate apare cand nivelul glicemiei sanguine este foarte mare. Aceasta conditie poarta numele de hiperglicemie. Hipoglicemia, adica un nivel scazut al glucozei sanguine, poate determina de asemeni, coma;
- Deprivarea de oxigen. Oxigenul este esential pentru functionarea creierului. Stopul cardiac determina o oprire brusca a fluxului sanguin si a oxigenului spre creier. Dupa resuscitarea cardio-respiratoare, supravietuitorii stopului cardiac sunt deseori in coma. Deprivarea de oxigen poate apare, de asemeni, in timpul inecului;
- Infectiile. Infectiile sistemului nervos central, cum ar fi meningitele si encefalitele pot determina coma;
- Toxice. Substante care in mod normal sunt prezente in organism se pot acumula pana la nivele toxice daca organismul esueaza in eliminarea lor. Ca exemplu, amoniacul se poate acumula datorita unor afectiuni hepatice, dioxidul de carbon datorita unei crize severe de astm sau ureea datorita insuficientei renale. Unele droguri si alcoolul in cantitati mari pot, de asemeni, afecta functionarea neuronala la nivelul creierului;
- Crizele epileptice. O singura criza rareori determina coma. Dar crizele continue – numite status epilepticus – pot. Crizele repetate pot impiedica creierul sa se recupereze intre crize. Acest fapt va determina o stare prelungita de inconstienta si coma.
Tipuri de coma
Tipurile de coma includ:
Aceasta este o conditie medicala acuta a disfunctiei cerebrale cu simptome de confuzie si/sau delir. Cauzele encefalopatiei toxic-metabolice sunt variate. Acestea includ boli sistemice, infectii, insuficiente de organ si alte afectiuni;
2. Leziunile cerebrale anoxice
Aceasta este o conditie determinata de lipsa totala de oxigen la nivelul creierului. Lipsa oxigenului pentru cateva minute determina moarte celulara in tesutul cerebral. Leziunile cerebrale anoxice pot rezulta in urma unui infarct miocardic (stop cardiac), traumatism cerebral, inec, supradoze de droguri sau otravire;
3. Starea vegetativa prelungita
Aceasta este o stare de inconstienta majora. Persoana nu este constienta de mediul sau si este incapabila de miscari voluntare. Cu o stare vegetativa persistenta, un pacient poate progresa spre stare de constienta dar fara functionare superioara a creierului. In cazul starii vegetative persistente, persoana are respiratie, circulatie si cicluri somn-veghe;
4. Sindomul „incuiat”
Aceasta este o afectiun neurologica rara. Persoana este complet paralizata cu exceptia miscarilor oculare, dar ramane treaza si alerta si cu o functionare mintala normala;
5. Moartea cerebrala
Aceasta reprezinta o incetare ireversibila a functiilor cerebrale. Moartea cerebrala poate fi rezultatul unor lezuni cerebrale vechi sau extinse.
Ce este scala Glasgow?
Medicii pot evalua profunzimea comei folosind scala Glasgow. Scala ofera o scorare numerica a profunzimii comei bazandu-se pe abilitatea persoanei de a deschide ochii si a raspunde verbal sau motor la stimuli. Folosind scala Glasgow, medicii pot descrie severitatea comei.
Exemple ale severitatii includ:
- Cel mai profund nivel al unei come este cel in care persoana nu vorbeste, nu deschide ochii si nu misca corpul ca raspuns la durere. Cel mai profund nivel al comei primeste cea mai mica numerotare pe scala Glasgow.
- Un nivel de coma mai superficial, care poate implica strangerea ochilor sau retragerea mainii ca raspuns la un stimul dureros.
Folosind scala Glasgow, medicii pot, de asemeni, urmari progresele pe care pacientul le face in timp.
Exista un tratament eficient pentru coma?
Tratamentul comei depinde de cauzele sale. Persoanele apropiate unui pacient comatos ar trebui sa ofere medicului cat mai multe informatii posibil pentru a ajuta la identificarea cauzelor comei. Ingrijirea medicala prompta este vitala pentru tratarea unor conditii potential reversibile. Spre exemplu, daca pacientul prezinta o infectie care afecteaza creierul, pot fi necesare antibiotice.
Glucoza poate fi necesara pentru tratarea unui soc diabetic. Chirurgia poate fi necesara pentru eliberarea presiunii asupra creierului datorate edemului sau pentru indepartarea unei tumori. Anumite medicamente pot fi folosite, de asemeni, pentru tratarea edemului. Medicamentele pot fi folosite si pentru tratarea unor eventuale crize epileptice. In general, tratamentul comei este unul suportiv. Pacientii in coma sunt ingrijiti in unitati de terapie intensiva si unii dintre ei necesita sisteme de sustinere a vietii pana la imbunatatirea situatiei.
Care este prognosticul comei?
Prognosticul variaza cu fiecare situatie. Sansa de recuperare a unei persoane depinde de cauzele comei, daca problema care a determinat-o poate fi tratata, si de durata comei. Daca problema poate fi rezolvata, pacientul deseori se poate intoarce la nivelul de functionare anterior. Uneori, totusi, daca leziunea cerebrala este severa, persoana poate ramane cu sechele sau se nu redevina constienta niciodata.
Comele care rezulta din intoxicatia cu monoxid de carbon, de exemplu, sau cu alte substante toxice au cea mai mare rata de recuperare daca se acorda pacientului ingrijiri specifice de urgenta. Comele care rezulta din traumatismele craniocerebrale au tendinta de a avea o rata mai mare de recuperare decat comele care au legatura cu diferite afectiuni. Tipic, comele nu dureaza mai mult de cateva saptamani. Totusi, daca, coma continua, se considera ca pacientul este intr-o stare vegetativa permananta cu sanse mici de recuperare dupa ce mentine aceasta stare pentru mai mult de un an.
Febra
Generalitati
Febra (cunoscuta si sub numele de hiperpirexie sau raspuns febril) este un simptom medical frecvent care descrie o crestere a temperaturii interne a corpului deasupra nivelului normal. Febra este in mod corect caracterizata de o crestere a temperaturii corpului cu 1-2 grade deasupra punctului de termoreglare.
Febra este determinata de o modificare a punctului termoreglarii, determinand cresterea temperaturii corpului (care de obicei este in jur de 37 grade Celsius), iar mecanisme efectorii sunt declansate ca raspuns la aceste modificari. O persoana cu febra are de obicei o senzatie de frig in ciuda temperaturii corporale in crestere, o crestere a pulsului, tonusului muscular si tremuraturi, toate acestea fiind determinate de incercarile de a contracara nou-perceputa hipotermie si atingerea unui nou punct termoreglator.
Febra difera de hipertermie in aceea ca hipertermia este o crestere a temperaturii corpului peste punctul termoreglator, datorate producerii in exces a caldurii sau a unei termoreglari insuficiente sau a ambelor cauze. Febra este considerata un mecanism imun al organismului care incearca sa neutralizeze un intrus perceput in interior, care poate fi bacterian sau viral. Febra nu este o boala ci este un raspuns al organismului la o boala.
Masuratori si variatia normala
Cand un pacient are sau este suspectat a avea febra, este necesara masurarea teperaturii corpului persoanei respective cu ajutorul unui termometru.
Febra este prezenta daca:
- temperatura rectala este peste 37,8 grade Celsius;
- temperatura orala este peste 37,5 brade Celsius;
- temperatura axilara este peste 37,2 grade Celsius;
- temperatura otica (la nivelul urechii) este peste 37,2 grade Celsius.
Valoarea normala a temperaturii masurata la nivel oral este de 38,8+/-0,7 grade Celsius. Acest lucru inseamna ca doar o valoare a temperturii intre 36,1 si 37,5 grade Celsius este considerata normala. Totusi, exista multe variatii ale temperaturii normale, iar acest lucru trebuie luat in considerare cand se masoara febra.
Valorile oferite mai sus sunt pentru un adut sanatos, care a mancat, este imbracat confortabil, aflat in interior, intr-o camera cu temperatura normala (22,7-24,4 grade Celsius), in timpul diminetii, dar nu la scurt timp dupa trezirea din somn. Mai mult, pentru temperatura orala, subiectul trebuie sa nu fi mancat, baut sau fumat cu cel putin cincisprezece-douazeci de minute inainte de masuratoare.
In mod normal temperatura corpului fluctueaza de-a lungul zilei, cu cel mai scazut nivel in jurul orei 4 dimineata si cu cel mai inalt in jurul orei 18 (presupunand ca subiectul are un ritm nictemeral normal cu somn pe parcursul noptii si veghe ziua).
De accea, o temperatura orala de 37,2 grade Celsius ar putea fi considerata febra dimineata, dar nu si seara. O temperatura orala de 37,5 grade Celsius dupa-amiaza sau seara nu trebuie considerata febra. Temperatura normala a corpului poate varia cu pana la 0,6 grade Celsius de la un individ la altul sau de la o zi la alta.
La femei, temperatura difera in functie de momentul ciclului menstrual, iar acest lucru poate fi folosit ca parte a constientizarii momentului ovulatiei (desi temperatura este doar una dintre variabile). Temperatura creste dupa masa si factorii psihologici o pot influenta.
Exista mai multe locatii unde poate fi masurata temperatura. Termometrele care masoara temperatura la nivelul membranei timpanice masoara energia calorica radianta a acestei membrane. Acest tip de masuratoare este mai comod, dar poate arata o varabilitate mai mare.
Copiii dezvolta temperatura mai mare in timpul activitatilor cum ar fi jocul, dar aceasta nu reprezinta febra deoarece punctul lor de termoreglare este normal. Pacientii in varsta pot avea o capaciotate scazuta de a genera caldura in timpul perioadelor febrile, deci chiar si o febra scazuta poate avea o cauza serioasa la pacientii geriatrici.
Febra este de obicei acompaniata de modificarea comportamentului care consta in letargie, depresie, anorexie, somnolenta, hiperalgezie si incapacitatea de concentrare a atentiei.
Mecanism
Teperatura este reglata de catre hipotalamus. Un declansator al febrei, numit pirogen, determina eliberarea de prostaglandina E2 (PGE2). PGE2 actioneaza asupra hipotalamususlui care determina un raspuns sistemic adresat intregului organism, determinand efecte generatoare de caldura pentru a se potrivi noului nivel de temperatura.
Pirogeni
Pirogenul este o substanta care induce febra. Acesta poate fi de natura interna (endogen) sau externa (exogen). Substantele bacteriene numite lipopolizaharide, prezente in peretele celular al unor bacterii, reprezinta un exemplu de pirogeni exogeni. Pirogenicitatea poate varia, ca un exemplu extrem, exista bacterii pirogene cunoscute sub numele de superantigene care determina instalarea rapida a unei febre inalte si periculoase.
Depirogenarea (necesara spre exemplu, pentru prepararea vaccinurilor) poate fi realizata prin filtrare, distilare, cromatografie sau inactivare. Prezenta antigenilor determina reactii in lant ale sistemului imunitar ajungand pana la structurile cerebrale responsabile de termorglare, determinand un raspuns din partea acestora.
Raspunsul hipotalamusului
Ca raspuns creierul decalnseaza mecanisme inductoare de caldura prin sistemul nervos autonom.
Acestea pot fi:
- cresterea productiei de caldura prin cresterea tonusului muscular, tremuraturi si eliberarea de hormoni cum ar fi epinefrina;
- Prevenirea pierderii de caldura, prin vasoconstrictie.
Sistemul nervos autonom poate activa de asemeni si tesutul adipos brun pentru a produce caldura (termogeneza neasociata activitatii fizice, cum ar fi tremuratul), dar acest mecanism este important in cazul bebelusilor. Cresterea pulsului si vasoconstrictia contribuie la cresterea tensiunii arteriale asociate febrei.
Tipuri
De obicei febra este clasificata in (masuratoare anala):
- scazuta: 38-39 grade Celsius;
- moderata: 39-40 grade Celsius;
- inalta: 40-41,1 grade Celsius;
- hiperpirexia: peste 41,1 grade Celsius.
Ultima este o urgenta medicala deoarece se apropie de limita superioara compatibila cu supravietuirea. Daca temperatura este masurata in alt loc (gura, ureche, axila), valoarea obtinuta trebuie convertita in echivalentul sau. In majoritatea timpului, tipurile de febra nu pot fi folosite pentru descoperirea cauzelor ei.
Totusi, exista anumite modele de febra care, ocazional, pot pune diagnosticul:
1. Febra Pel-Ebstein: Un tip specific de febra asociat limfomului Hodgkin, in care temperatura este foarte crescuta timp de o saptamana, apoi scazuta in urmatoarea saptamana, si tot asa. Totusi, exista si indoieli ca acest pattern chiar exista.
2. Febra continua: temperatura care ramane peste valorarea normala de-a lungul zilei si nu fluctueaza cu mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore inseamna: pneumonie lobara,febra tifoida, infectia tractului urinar, bruceloza sau tifos. Febra tifoida poate avea si un alt pattern specific cu cresteri usoare in trepte si platouri inalte.
3. Febra intermitenta: temperatura crescuta este prezenta doar pentru cateva ore intr-o zi, in restul timpului fiind normala inseamna: malarie, boala Kala-azar, septicemie. In cazul malariei febra poate exista cu o periodicitate de 24 de ore (cotidiana), 48 de ore sau 72 de ore (ultima indicand prezenta Plasmodium malariae). Acest model poate fi mai putin clar la calatori.
4. Febra remitenta: temperatura ramane peste valoarea normala pe tot parcursul zilei si flucteaza mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore indicand prezenta unei endocardite infectioase.
O febra datorata neutropeniei, numita si neutropenie febrila, reprezinta febra aparuta in urma lipsei unei functionari normale a sistemului imun. Datorita lipsei de neutrofile care sa lupte cu agentii patogeni, infectia bacteriana se poate raspandi rapid si de aceea aceasta febra este considerata o urgenta medicala. Acest tip de febra este mai frecvent observata la pacientii are primesc chimioterapie imunosupresiva decat la persoanele sanatoase. Febricula este o febra usoara cu durata scurta, cu origine nedefinita, si fara o patologie distincta.
Cauze
Febra este un simptom frecvent in cazul multor afectiuni:
- infectii cum ar fi: gripa, HIV, malaria, mononucleoza infectioasa sau gastroenterita;
- diferite inflamatii ale pielii cum ar fi acneea, pustulele sau abcesele;
- Afectiuni imunologice: lupus eritematos, sarcoidoza, boala infalamtorie a colonului;
- Distructii tisulare care pot apare in caz de hemoliza, interventii chirurgicale, infarct miocardic, rabdomioliza, hemoragie cerebrala, sindromul de strivire;
Febra determinata de medicamente:
- Febra determinata direct de medicament: lamictal, progesteron, sau chimioterapice care determina necroza tumorala;
- Efect advers la unele medicamente: antibiotice sau sulfamide;
- Dupa incetarea administrarii substantei: heroina, fentanil;
- Reactii la produse de sange incompatibile;
- Cancere, in special cancer renal, leucemie si limfoame;
- Tulburari metablice: guta sau porfiria;
- Procese trombo-embolice: embolism pulmonar sau tromboza venoasa profunda.
Febra persistenta care nu poate fi explicata dupa mai multe consulturi clinice poarta numele de febra cu origine necunoscuta.
Folosul febrei
Exista argumente pro si contra folosului febrei, iar acest subiect este foarte controversat. Exista studii realizate pe vertebrate cu sange cald si apoi pe oameni, care sugereaza ca recuperarea este mai rapida dupa o infectie datorita febrei. Un alt studiu sugereaza reducerea mortalitatii in cazul infectiilor bacteriene atunci cand febra a fost prezenta.
Teoretic, febra poate ajuta apararea gazdei. In mod cert exista unele reactii imunologice care sunt grabite de prezenta febrei si unii patogeni care supravietuiesc doar la anumite temperaturi pot fi indepartati cu ajutorul febrei. Febra poate fi de folos pana la un punct, deoarece cresterea temperaturi pana la o anumita valoare creeaza un mediu neprielnic pentru anumiti agenti patogeni. De asemeni, celulele albe prolifereaza mai rapid datorita temperaturii crescute si pot ajuta la distrugerea patogenilor si microbilor periculosi care au patruns in organism.
Cercetarile au aratat ca febra are mai multe functii importante in procesul de vindecare:
- creste mobilitatea leucocitelor;
- creste fagocitoza leucocitelor;
- scade efectul endotoxinelor;
- creste proliferarea celulelor T;
- creste asctivitatea interferonului.
Tratament
Multi pacienti iau medicamente antipiretice deoarece febra le creeaza un disconfort. Febra determina cresterea pulsului si a metabolismului, determinand astfel un stress in plus pentru organismul persoanelor in varsta sau al pacientilor cu afectiuni cardiace. Febra poate determina chiar si delir. De aceea, beneficiul potential al febrei trebuie cantarit cu atentie in comparatie cu riscurile la acesti pacienti. In orice caz, febra trebuie tinuta sub control daca ajunge pana la stadiul de hiperpirexie si leziunile tisulare sunt iminente.
Tratamentul febrei este in mod normal realizat prin coborarea punctului de termoreglare, dar si facilitarea pierderii de caldura poate fi eficienta. Acest scop poate fi realizat prin folosirea antipireticelor cum ar fi ibuprofen sau paracetamol. Aspirina poate fi, de asemeni, administrata adultilor, dar poate determina sindrom Reye la copii.
Indepartarea caldurii poate fi realizata, in general, cu ajutorul unor prosoape umede, de obicei aplicate pe frunte, dar se poate face si prin imbaiere in apa calduta. Acest aspect este in mod special important la sugari, la care medicamentele ar trebui evitate. Totusi, folosirea unei ape prea reci poate induce vasoconstrictie, reducand astfel eficacitatea pierderii de caldura.
Pierderea de caldura poate fi realizata si prin conductia caldurii, convectie, radiatie sau evaporare (transpiratie, perspiratie) sau o cobinatie a acestora.
Febra (cunoscuta si sub numele de hiperpirexie sau raspuns febril) este un simptom medical frecvent care descrie o crestere a temperaturii interne a corpului deasupra nivelului normal. Febra este in mod corect caracterizata de o crestere a temperaturii corpului cu 1-2 grade deasupra punctului de termoreglare.
Febra este determinata de o modificare a punctului termoreglarii, determinand cresterea temperaturii corpului (care de obicei este in jur de 37 grade Celsius), iar mecanisme efectorii sunt declansate ca raspuns la aceste modificari. O persoana cu febra are de obicei o senzatie de frig in ciuda temperaturii corporale in crestere, o crestere a pulsului, tonusului muscular si tremuraturi, toate acestea fiind determinate de incercarile de a contracara nou-perceputa hipotermie si atingerea unui nou punct termoreglator.
Febra difera de hipertermie in aceea ca hipertermia este o crestere a temperaturii corpului peste punctul termoreglator, datorate producerii in exces a caldurii sau a unei termoreglari insuficiente sau a ambelor cauze. Febra este considerata un mecanism imun al organismului care incearca sa neutralizeze un intrus perceput in interior, care poate fi bacterian sau viral. Febra nu este o boala ci este un raspuns al organismului la o boala.
Masuratori si variatia normala
Cand un pacient are sau este suspectat a avea febra, este necesara masurarea teperaturii corpului persoanei respective cu ajutorul unui termometru.
Febra este prezenta daca:
- temperatura rectala este peste 37,8 grade Celsius;
- temperatura orala este peste 37,5 brade Celsius;
- temperatura axilara este peste 37,2 grade Celsius;
- temperatura otica (la nivelul urechii) este peste 37,2 grade Celsius.
Valoarea normala a temperaturii masurata la nivel oral este de 38,8+/-0,7 grade Celsius. Acest lucru inseamna ca doar o valoare a temperturii intre 36,1 si 37,5 grade Celsius este considerata normala. Totusi, exista multe variatii ale temperaturii normale, iar acest lucru trebuie luat in considerare cand se masoara febra.
Valorile oferite mai sus sunt pentru un adut sanatos, care a mancat, este imbracat confortabil, aflat in interior, intr-o camera cu temperatura normala (22,7-24,4 grade Celsius), in timpul diminetii, dar nu la scurt timp dupa trezirea din somn. Mai mult, pentru temperatura orala, subiectul trebuie sa nu fi mancat, baut sau fumat cu cel putin cincisprezece-douazeci de minute inainte de masuratoare.
In mod normal temperatura corpului fluctueaza de-a lungul zilei, cu cel mai scazut nivel in jurul orei 4 dimineata si cu cel mai inalt in jurul orei 18 (presupunand ca subiectul are un ritm nictemeral normal cu somn pe parcursul noptii si veghe ziua).
De accea, o temperatura orala de 37,2 grade Celsius ar putea fi considerata febra dimineata, dar nu si seara. O temperatura orala de 37,5 grade Celsius dupa-amiaza sau seara nu trebuie considerata febra. Temperatura normala a corpului poate varia cu pana la 0,6 grade Celsius de la un individ la altul sau de la o zi la alta.
La femei, temperatura difera in functie de momentul ciclului menstrual, iar acest lucru poate fi folosit ca parte a constientizarii momentului ovulatiei (desi temperatura este doar una dintre variabile). Temperatura creste dupa masa si factorii psihologici o pot influenta.
Exista mai multe locatii unde poate fi masurata temperatura. Termometrele care masoara temperatura la nivelul membranei timpanice masoara energia calorica radianta a acestei membrane. Acest tip de masuratoare este mai comod, dar poate arata o varabilitate mai mare.
Copiii dezvolta temperatura mai mare in timpul activitatilor cum ar fi jocul, dar aceasta nu reprezinta febra deoarece punctul lor de termoreglare este normal. Pacientii in varsta pot avea o capaciotate scazuta de a genera caldura in timpul perioadelor febrile, deci chiar si o febra scazuta poate avea o cauza serioasa la pacientii geriatrici.
Febra este de obicei acompaniata de modificarea comportamentului care consta in letargie, depresie, anorexie, somnolenta, hiperalgezie si incapacitatea de concentrare a atentiei.
Mecanism
Teperatura este reglata de catre hipotalamus. Un declansator al febrei, numit pirogen, determina eliberarea de prostaglandina E2 (PGE2). PGE2 actioneaza asupra hipotalamususlui care determina un raspuns sistemic adresat intregului organism, determinand efecte generatoare de caldura pentru a se potrivi noului nivel de temperatura.
Pirogeni
Pirogenul este o substanta care induce febra. Acesta poate fi de natura interna (endogen) sau externa (exogen). Substantele bacteriene numite lipopolizaharide, prezente in peretele celular al unor bacterii, reprezinta un exemplu de pirogeni exogeni. Pirogenicitatea poate varia, ca un exemplu extrem, exista bacterii pirogene cunoscute sub numele de superantigene care determina instalarea rapida a unei febre inalte si periculoase.
Depirogenarea (necesara spre exemplu, pentru prepararea vaccinurilor) poate fi realizata prin filtrare, distilare, cromatografie sau inactivare. Prezenta antigenilor determina reactii in lant ale sistemului imunitar ajungand pana la structurile cerebrale responsabile de termorglare, determinand un raspuns din partea acestora.
Raspunsul hipotalamusului
Ca raspuns creierul decalnseaza mecanisme inductoare de caldura prin sistemul nervos autonom.
Acestea pot fi:
- cresterea productiei de caldura prin cresterea tonusului muscular, tremuraturi si eliberarea de hormoni cum ar fi epinefrina;
- Prevenirea pierderii de caldura, prin vasoconstrictie.
Sistemul nervos autonom poate activa de asemeni si tesutul adipos brun pentru a produce caldura (termogeneza neasociata activitatii fizice, cum ar fi tremuratul), dar acest mecanism este important in cazul bebelusilor. Cresterea pulsului si vasoconstrictia contribuie la cresterea tensiunii arteriale asociate febrei.
Tipuri
De obicei febra este clasificata in (masuratoare anala):
- scazuta: 38-39 grade Celsius;
- moderata: 39-40 grade Celsius;
- inalta: 40-41,1 grade Celsius;
- hiperpirexia: peste 41,1 grade Celsius.
Ultima este o urgenta medicala deoarece se apropie de limita superioara compatibila cu supravietuirea. Daca temperatura este masurata in alt loc (gura, ureche, axila), valoarea obtinuta trebuie convertita in echivalentul sau. In majoritatea timpului, tipurile de febra nu pot fi folosite pentru descoperirea cauzelor ei.
Totusi, exista anumite modele de febra care, ocazional, pot pune diagnosticul:
1. Febra Pel-Ebstein: Un tip specific de febra asociat limfomului Hodgkin, in care temperatura este foarte crescuta timp de o saptamana, apoi scazuta in urmatoarea saptamana, si tot asa. Totusi, exista si indoieli ca acest pattern chiar exista.
2. Febra continua: temperatura care ramane peste valorarea normala de-a lungul zilei si nu fluctueaza cu mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore inseamna: pneumonie lobara,febra tifoida, infectia tractului urinar, bruceloza sau tifos. Febra tifoida poate avea si un alt pattern specific cu cresteri usoare in trepte si platouri inalte.
3. Febra intermitenta: temperatura crescuta este prezenta doar pentru cateva ore intr-o zi, in restul timpului fiind normala inseamna: malarie, boala Kala-azar, septicemie. In cazul malariei febra poate exista cu o periodicitate de 24 de ore (cotidiana), 48 de ore sau 72 de ore (ultima indicand prezenta Plasmodium malariae). Acest model poate fi mai putin clar la calatori.
4. Febra remitenta: temperatura ramane peste valoarea normala pe tot parcursul zilei si flucteaza mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore indicand prezenta unei endocardite infectioase.
O febra datorata neutropeniei, numita si neutropenie febrila, reprezinta febra aparuta in urma lipsei unei functionari normale a sistemului imun. Datorita lipsei de neutrofile care sa lupte cu agentii patogeni, infectia bacteriana se poate raspandi rapid si de aceea aceasta febra este considerata o urgenta medicala. Acest tip de febra este mai frecvent observata la pacientii are primesc chimioterapie imunosupresiva decat la persoanele sanatoase. Febricula este o febra usoara cu durata scurta, cu origine nedefinita, si fara o patologie distincta.
Cauze
Febra este un simptom frecvent in cazul multor afectiuni:
- infectii cum ar fi: gripa, HIV, malaria, mononucleoza infectioasa sau gastroenterita;
- diferite inflamatii ale pielii cum ar fi acneea, pustulele sau abcesele;
- Afectiuni imunologice: lupus eritematos, sarcoidoza, boala infalamtorie a colonului;
- Distructii tisulare care pot apare in caz de hemoliza, interventii chirurgicale, infarct miocardic, rabdomioliza, hemoragie cerebrala, sindromul de strivire;
Febra determinata de medicamente:
- Febra determinata direct de medicament: lamictal, progesteron, sau chimioterapice care determina necroza tumorala;
- Efect advers la unele medicamente: antibiotice sau sulfamide;
- Dupa incetarea administrarii substantei: heroina, fentanil;
- Reactii la produse de sange incompatibile;
- Cancere, in special cancer renal, leucemie si limfoame;
- Tulburari metablice: guta sau porfiria;
- Procese trombo-embolice: embolism pulmonar sau tromboza venoasa profunda.
Febra persistenta care nu poate fi explicata dupa mai multe consulturi clinice poarta numele de febra cu origine necunoscuta.
Folosul febrei
Exista argumente pro si contra folosului febrei, iar acest subiect este foarte controversat. Exista studii realizate pe vertebrate cu sange cald si apoi pe oameni, care sugereaza ca recuperarea este mai rapida dupa o infectie datorita febrei. Un alt studiu sugereaza reducerea mortalitatii in cazul infectiilor bacteriene atunci cand febra a fost prezenta.
Teoretic, febra poate ajuta apararea gazdei. In mod cert exista unele reactii imunologice care sunt grabite de prezenta febrei si unii patogeni care supravietuiesc doar la anumite temperaturi pot fi indepartati cu ajutorul febrei. Febra poate fi de folos pana la un punct, deoarece cresterea temperaturi pana la o anumita valoare creeaza un mediu neprielnic pentru anumiti agenti patogeni. De asemeni, celulele albe prolifereaza mai rapid datorita temperaturii crescute si pot ajuta la distrugerea patogenilor si microbilor periculosi care au patruns in organism.
Cercetarile au aratat ca febra are mai multe functii importante in procesul de vindecare:
- creste mobilitatea leucocitelor;
- creste fagocitoza leucocitelor;
- scade efectul endotoxinelor;
- creste proliferarea celulelor T;
- creste asctivitatea interferonului.
Tratament
Febra nu trebuie tratata intotdeauna. Febra este un semnal important ca ceva nu este in regula in organism si poate fi folosita pentru evaluarea eficacitatii tratamentului. Mai mult, nu toate situatiile cu febra au o origine infectioasa. Chiar si atunci cand nu este indicat tratamentul, totusi, pacientii febrili sunt in general sfatuiti sa consume suficiente lichide, deoarece deshidratarea produsa de febra usoara poate fi mai periculoasa decat insasi febra.
Multi pacienti iau medicamente antipiretice deoarece febra le creeaza un disconfort. Febra determina cresterea pulsului si a metabolismului, determinand astfel un stress in plus pentru organismul persoanelor in varsta sau al pacientilor cu afectiuni cardiace. Febra poate determina chiar si delir. De aceea, beneficiul potential al febrei trebuie cantarit cu atentie in comparatie cu riscurile la acesti pacienti. In orice caz, febra trebuie tinuta sub control daca ajunge pana la stadiul de hiperpirexie si leziunile tisulare sunt iminente.
Tratamentul febrei este in mod normal realizat prin coborarea punctului de termoreglare, dar si facilitarea pierderii de caldura poate fi eficienta. Acest scop poate fi realizat prin folosirea antipireticelor cum ar fi ibuprofen sau paracetamol. Aspirina poate fi, de asemeni, administrata adultilor, dar poate determina sindrom Reye la copii.
Indepartarea caldurii poate fi realizata, in general, cu ajutorul unor prosoape umede, de obicei aplicate pe frunte, dar se poate face si prin imbaiere in apa calduta. Acest aspect este in mod special important la sugari, la care medicamentele ar trebui evitate. Totusi, folosirea unei ape prea reci poate induce vasoconstrictie, reducand astfel eficacitatea pierderii de caldura.
Pierderea de caldura poate fi realizata si prin conductia caldurii, convectie, radiatie sau evaporare (transpiratie, perspiratie) sau o cobinatie a acestora.
Variola
Ce este variola?
Variola este o infectie contagioasa determinate de virusul variolic. Variola poate fi mortala, deci in cazul aparitiei unor cazuri cea mai importanta este izolarea persoanelor afectate. Cel mai bine este ca fiecare persoana care intra in contact cu un pacient cu variola sa se vaccineze. Daca persoana dezvolta simptome ale variolei se recomanda un consult medical de urgenta.
Semnele variolei sunt starea generala proasta cu febra mare si apoi aparitia unei eruptii cutanate. Simptomele apar la 12 zile dupa ce o persoana a fost infectata. Inainte de aparitia vaccinului, variola provoca decese in intreaga lume. Datorita folosirii pe scara larga a vaccinarii, ultimul caz natural de variola a aparut in 1977, in 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca raspandirea variolei a fost oprita si ca boala a fost eradicata.
Intrucat exisa un risc mic de reactii adverse severe sau chiar deces dupa vaccinarea antivariola, imunizarea de rutina impotriva variolei a incetat in anii 70. Virusul variolei este cunoscut a exista in laboratoarele Centrului de control si preventie a bolilor din SUA si la Institutul de preparare a virusurilor din Siberia, Rusia. Exista posibilitatea ca acesta sa se gaseasca si in alte laboratoare. Exista oameni care au temeri ca teroristii ar putea elibera virusul si ar raspandi variola in populatie.
Care sunt simptomele?
Primele simptome ale variolei includ febra inalta, oboseala, cefaleea si durerile de spate. Sunt necesare aproximativ 12 zile de la infectie pana la aparitia primelor simptome. Apoi, dupa 2-3 zile de boala, apare o eruptie cutanata rosie si aplatizata.
De obicei apare la nivelul fetei si al membrelor superioare pentru ca apoi sa se raspandeasca de-a lungul intregului organism. In urmatoarele 2-3 saptamani, eruptia rosie si aplatizata devine ferma si bombata si se transforma in pustule. Apoi crusta cade la 3-4 saptamani de la prima aparitie a simptomelor, determianand cicatrici permanente. Poate exista o confuzie intre eruptia severa devaricela si cea de variola. Dar virusuri diferite determina aceste doua boli.
Cu se raspandeste variola
Daca un terorist ar elibera o cantitate mica de virus in aer, este posibila raspandirea la un numar mare de oameni. Virusul poate supravietui in mediu intre 6 si 24 de ore, in functie de conditiile meteorologice. Persoanele care devin infectate si se imbolnavesc de aceasta boala trebuie sa fie izolate de ceilalti oameni pentru a preveni raspandirea. Daca au aparut cazuri de variola, persoanele care cred ca au fost expuse trebuie sa sune la departamentul de urganta. Nu este bine sa mearga direct la spital, intrucat pot contamina si alti oameni.
Diagnosticul variolei
Persoanele care au suferit de variola si au supravietuit nu se mai pot imbolnavi. De asemeni exista un vaccin impotriva variolei. Acesta contine virusul vaccinia, care are o structura asemanatoare cu cel al variolei dar este mai sigur. Daca o persoana este vaccinata inainte de a fi expusa la virusul variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioara poate proteja o persoana pentru urmatorii 10-20 de ani.
Vaccinul este eficient chiar daca nu este administrat inainte de expunere. Majoritatea persoanelor care se vaccineaza in primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor dezvolta simptome sau vor avea simptome mai putin severe. Vaccinarea chiar si dupa 4-7 zile de la expunere poate fi eficienta.
In trecut, cand se diagnostica infectia cu virusul variolei, persoana infectata era izolata de ceilalti pentru a preveni raspandirea infectiei. Orice persoana expusa era apoi vaccinata. Aceasta practica, numita vaccinare in cerc, a jucat un rol important in eradicarea variolei. Multi experti considera mai potrivita aceasta vaccinare in cerc decat vaccinarea in masa in cazul reaparitiei variolei.
Intrucat exista riscul unor reactii severe la vaccin, imunizarea de rutina impotriva variolei nu s-a mai realizat. Toti copiii si majoritatea adultilor de astazi au risc de infectie daca ar fi expusi la virusul variolei.
Variola este o infectie contagioasa determinate de virusul variolic. Variola poate fi mortala, deci in cazul aparitiei unor cazuri cea mai importanta este izolarea persoanelor afectate. Cel mai bine este ca fiecare persoana care intra in contact cu un pacient cu variola sa se vaccineze. Daca persoana dezvolta simptome ale variolei se recomanda un consult medical de urgenta.
Semnele variolei sunt starea generala proasta cu febra mare si apoi aparitia unei eruptii cutanate. Simptomele apar la 12 zile dupa ce o persoana a fost infectata. Inainte de aparitia vaccinului, variola provoca decese in intreaga lume. Datorita folosirii pe scara larga a vaccinarii, ultimul caz natural de variola a aparut in 1977, in 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca raspandirea variolei a fost oprita si ca boala a fost eradicata.
Intrucat exisa un risc mic de reactii adverse severe sau chiar deces dupa vaccinarea antivariola, imunizarea de rutina impotriva variolei a incetat in anii 70. Virusul variolei este cunoscut a exista in laboratoarele Centrului de control si preventie a bolilor din SUA si la Institutul de preparare a virusurilor din Siberia, Rusia. Exista posibilitatea ca acesta sa se gaseasca si in alte laboratoare. Exista oameni care au temeri ca teroristii ar putea elibera virusul si ar raspandi variola in populatie.
Care sunt simptomele?
Primele simptome ale variolei includ febra inalta, oboseala, cefaleea si durerile de spate. Sunt necesare aproximativ 12 zile de la infectie pana la aparitia primelor simptome. Apoi, dupa 2-3 zile de boala, apare o eruptie cutanata rosie si aplatizata.
De obicei apare la nivelul fetei si al membrelor superioare pentru ca apoi sa se raspandeasca de-a lungul intregului organism. In urmatoarele 2-3 saptamani, eruptia rosie si aplatizata devine ferma si bombata si se transforma in pustule. Apoi crusta cade la 3-4 saptamani de la prima aparitie a simptomelor, determianand cicatrici permanente. Poate exista o confuzie intre eruptia severa devaricela si cea de variola. Dar virusuri diferite determina aceste doua boli.
Cu se raspandeste variola
Variola este o afectiune contagioasa. Poate trece de la o persoana la alta print tuse, stranut sau respiratie sau prin contactul direct cu crustele sau cu lichidul din vezicule/pustule. Se poate transmite chiar si prin obiectele persoanle ale pacientului sau asternutul de pat.
Daca un terorist ar elibera o cantitate mica de virus in aer, este posibila raspandirea la un numar mare de oameni. Virusul poate supravietui in mediu intre 6 si 24 de ore, in functie de conditiile meteorologice. Persoanele care devin infectate si se imbolnavesc de aceasta boala trebuie sa fie izolate de ceilalti oameni pentru a preveni raspandirea. Daca au aparut cazuri de variola, persoanele care cred ca au fost expuse trebuie sa sune la departamentul de urganta. Nu este bine sa mearga direct la spital, intrucat pot contamina si alti oameni.
Diagnosticul variolei
Daca un medic suspecteaza aparitia unui caz de variola, acesta poate fi un caz de urgenta medicala pe tot globul. Autoritatile vor retine orice persoana expusa sau presupus bolnava pentru a preveni raspandirea. Apoi vor fi trimise probe biologice catre institute internationale pentru a testa prezenta virusului. Daca este confirmat primul caz, medicul poate ulterior diagnostica boala fara teste de laborator. Diagnosticul se va pune pe observarea eruptiei pacientului si anamaneza referitoare le expunerea la virusul variolei.
Nu exista un tratament curativ penrtu variola. Tratamentul include consumul unei cantitati suficiente de apa si administrarea unor medicamente simptomatice pentru controlul durerii si al febrei. Pentru a preveni raspandirea virusului, persoana infecatata trebuie izolata de ceilalti pana cand nu mai este contagioasa.
Persoanele care au suferit de variola si au supravietuit nu se mai pot imbolnavi. De asemeni exista un vaccin impotriva variolei. Acesta contine virusul vaccinia, care are o structura asemanatoare cu cel al variolei dar este mai sigur. Daca o persoana este vaccinata inainte de a fi expusa la virusul variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioara poate proteja o persoana pentru urmatorii 10-20 de ani.
Vaccinul este eficient chiar daca nu este administrat inainte de expunere. Majoritatea persoanelor care se vaccineaza in primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor dezvolta simptome sau vor avea simptome mai putin severe. Vaccinarea chiar si dupa 4-7 zile de la expunere poate fi eficienta.
In trecut, cand se diagnostica infectia cu virusul variolei, persoana infectata era izolata de ceilalti pentru a preveni raspandirea infectiei. Orice persoana expusa era apoi vaccinata. Aceasta practica, numita vaccinare in cerc, a jucat un rol important in eradicarea variolei. Multi experti considera mai potrivita aceasta vaccinare in cerc decat vaccinarea in masa in cazul reaparitiei variolei.
Intrucat exista riscul unor reactii severe la vaccin, imunizarea de rutina impotriva variolei nu s-a mai realizat. Toti copiii si majoritatea adultilor de astazi au risc de infectie daca ar fi expusi la virusul variolei.
Variola
Ce este variola?
Variola este o infectie contagioasa determinate de virusul variolic. Variola poate fi mortala, deci in cazul aparitiei unor cazuri cea mai importanta este izolarea persoanelor afectate. Cel mai bine este ca fiecare persoana care intra in contact cu un pacient cu variola sa se vaccineze. Daca persoana dezvolta simptome ale variolei se recomanda un consult medical de urgenta.
Semnele variolei sunt starea generala proasta cu febra mare si apoi aparitia unei eruptii cutanate. Simptomele apar la 12 zile dupa ce o persoana a fost infectata. Inainte de aparitia vaccinului, variola provoca decese in intreaga lume. Datorita folosirii pe scara larga a vaccinarii, ultimul caz natural de variola a aparut in 1977, in 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca raspandirea variolei a fost oprita si ca boala a fost eradicata.
Intrucat exisa un risc mic de reactii adverse severe sau chiar deces dupa vaccinarea antivariola, imunizarea de rutina impotriva variolei a incetat in anii 70. Virusul variolei este cunoscut a exista in laboratoarele Centrului de control si preventie a bolilor din SUA si la Institutul de preparare a virusurilor din Siberia, Rusia. Exista posibilitatea ca acesta sa se gaseasca si in alte laboratoare. Exista oameni care au temeri ca teroristii ar putea elibera virusul si ar raspandi variola in populatie.
Care sunt simptomele?
Primele simptome ale variolei includ febra inalta, oboseala, cefaleea si durerile de spate. Sunt necesare aproximativ 12 zile de la infectie pana la aparitia primelor simptome. Apoi, dupa 2-3 zile de boala, apare o eruptie cutanata rosie si aplatizata.
De obicei apare la nivelul fetei si al membrelor superioare pentru ca apoi sa se raspandeasca de-a lungul intregului organism. In urmatoarele 2-3 saptamani, eruptia rosie si aplatizata devine ferma si bombata si se transforma in pustule. Apoi crusta cade la 3-4 saptamani de la prima aparitie a simptomelor, determianand cicatrici permanente. Poate exista o confuzie intre eruptia severa devaricela si cea de variola. Dar virusuri diferite determina aceste doua boli.
Cu se raspandeste variola
Daca un terorist ar elibera o cantitate mica de virus in aer, este posibila raspandirea la un numar mare de oameni. Virusul poate supravietui in mediu intre 6 si 24 de ore, in functie de conditiile meteorologice. Persoanele care devin infectate si se imbolnavesc de aceasta boala trebuie sa fie izolate de ceilalti oameni pentru a preveni raspandirea. Daca au aparut cazuri de variola, persoanele care cred ca au fost expuse trebuie sa sune la departamentul de urganta. Nu este bine sa mearga direct la spital, intrucat pot contamina si alti oameni.
Diagnosticul variolei
Persoanele care au suferit de variola si au supravietuit nu se mai pot imbolnavi. De asemeni exista un vaccin impotriva variolei. Acesta contine virusul vaccinia, care are o structura asemanatoare cu cel al variolei dar este mai sigur. Daca o persoana este vaccinata inainte de a fi expusa la virusul variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioara poate proteja o persoana pentru urmatorii 10-20 de ani.
Vaccinul este eficient chiar daca nu este administrat inainte de expunere. Majoritatea persoanelor care se vaccineaza in primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor dezvolta simptome sau vor avea simptome mai putin severe. Vaccinarea chiar si dupa 4-7 zile de la expunere poate fi eficienta.
In trecut, cand se diagnostica infectia cu virusul variolei, persoana infectata era izolata de ceilalti pentru a preveni raspandirea infectiei. Orice persoana expusa era apoi vaccinata. Aceasta practica, numita vaccinare in cerc, a jucat un rol important in eradicarea variolei. Multi experti considera mai potrivita aceasta vaccinare in cerc decat vaccinarea in masa in cazul reaparitiei variolei.
Intrucat exista riscul unor reactii severe la vaccin, imunizarea de rutina impotriva variolei nu s-a mai realizat. Toti copiii si majoritatea adultilor de astazi au risc de infectie daca ar fi expusi la virusul variolei.
Variola este o infectie contagioasa determinate de virusul variolic. Variola poate fi mortala, deci in cazul aparitiei unor cazuri cea mai importanta este izolarea persoanelor afectate. Cel mai bine este ca fiecare persoana care intra in contact cu un pacient cu variola sa se vaccineze. Daca persoana dezvolta simptome ale variolei se recomanda un consult medical de urgenta.
Semnele variolei sunt starea generala proasta cu febra mare si apoi aparitia unei eruptii cutanate. Simptomele apar la 12 zile dupa ce o persoana a fost infectata. Inainte de aparitia vaccinului, variola provoca decese in intreaga lume. Datorita folosirii pe scara larga a vaccinarii, ultimul caz natural de variola a aparut in 1977, in 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca raspandirea variolei a fost oprita si ca boala a fost eradicata.
Intrucat exisa un risc mic de reactii adverse severe sau chiar deces dupa vaccinarea antivariola, imunizarea de rutina impotriva variolei a incetat in anii 70. Virusul variolei este cunoscut a exista in laboratoarele Centrului de control si preventie a bolilor din SUA si la Institutul de preparare a virusurilor din Siberia, Rusia. Exista posibilitatea ca acesta sa se gaseasca si in alte laboratoare. Exista oameni care au temeri ca teroristii ar putea elibera virusul si ar raspandi variola in populatie.
Care sunt simptomele?
Primele simptome ale variolei includ febra inalta, oboseala, cefaleea si durerile de spate. Sunt necesare aproximativ 12 zile de la infectie pana la aparitia primelor simptome. Apoi, dupa 2-3 zile de boala, apare o eruptie cutanata rosie si aplatizata.
De obicei apare la nivelul fetei si al membrelor superioare pentru ca apoi sa se raspandeasca de-a lungul intregului organism. In urmatoarele 2-3 saptamani, eruptia rosie si aplatizata devine ferma si bombata si se transforma in pustule. Apoi crusta cade la 3-4 saptamani de la prima aparitie a simptomelor, determianand cicatrici permanente. Poate exista o confuzie intre eruptia severa devaricela si cea de variola. Dar virusuri diferite determina aceste doua boli.
Cu se raspandeste variola
Variola este o afectiune contagioasa. Poate trece de la o persoana la alta print tuse, stranut sau respiratie sau prin contactul direct cu crustele sau cu lichidul din vezicule/pustule. Se poate transmite chiar si prin obiectele persoanle ale pacientului sau asternutul de pat.
Daca un terorist ar elibera o cantitate mica de virus in aer, este posibila raspandirea la un numar mare de oameni. Virusul poate supravietui in mediu intre 6 si 24 de ore, in functie de conditiile meteorologice. Persoanele care devin infectate si se imbolnavesc de aceasta boala trebuie sa fie izolate de ceilalti oameni pentru a preveni raspandirea. Daca au aparut cazuri de variola, persoanele care cred ca au fost expuse trebuie sa sune la departamentul de urganta. Nu este bine sa mearga direct la spital, intrucat pot contamina si alti oameni.
Diagnosticul variolei
Daca un medic suspecteaza aparitia unui caz de variola, acesta poate fi un caz de urgenta medicala pe tot globul. Autoritatile vor retine orice persoana expusa sau presupus bolnava pentru a preveni raspandirea. Apoi vor fi trimise probe biologice catre institute internationale pentru a testa prezenta virusului. Daca este confirmat primul caz, medicul poate ulterior diagnostica boala fara teste de laborator. Diagnosticul se va pune pe observarea eruptiei pacientului si anamaneza referitoare le expunerea la virusul variolei.
Nu exista un tratament curativ penrtu variola. Tratamentul include consumul unei cantitati suficiente de apa si administrarea unor medicamente simptomatice pentru controlul durerii si al febrei. Pentru a preveni raspandirea virusului, persoana infecatata trebuie izolata de ceilalti pana cand nu mai este contagioasa.
Persoanele care au suferit de variola si au supravietuit nu se mai pot imbolnavi. De asemeni exista un vaccin impotriva variolei. Acesta contine virusul vaccinia, care are o structura asemanatoare cu cel al variolei dar este mai sigur. Daca o persoana este vaccinata inainte de a fi expusa la virusul variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioara poate proteja o persoana pentru urmatorii 10-20 de ani.
Vaccinul este eficient chiar daca nu este administrat inainte de expunere. Majoritatea persoanelor care se vaccineaza in primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor dezvolta simptome sau vor avea simptome mai putin severe. Vaccinarea chiar si dupa 4-7 zile de la expunere poate fi eficienta.
In trecut, cand se diagnostica infectia cu virusul variolei, persoana infectata era izolata de ceilalti pentru a preveni raspandirea infectiei. Orice persoana expusa era apoi vaccinata. Aceasta practica, numita vaccinare in cerc, a jucat un rol important in eradicarea variolei. Multi experti considera mai potrivita aceasta vaccinare in cerc decat vaccinarea in masa in cazul reaparitiei variolei.
Intrucat exista riscul unor reactii severe la vaccin, imunizarea de rutina impotriva variolei nu s-a mai realizat. Toti copiii si majoritatea adultilor de astazi au risc de infectie daca ar fi expusi la virusul variolei.
Parteneri
