Merele au reputatia ca ar tine doctorul departe. Multe studii recente au demonstrat ca un singur mar este un luptator de seama impotriva cancerului si poate reduce riscul dezvoltarii mai multor forme ale acestei boli, inclusiv ale sanului si pulmonare.
1. Cancerul de prostata - Cercetatorii de la clinica Mayo au constatat ca quercetina, un tip de flavonoida continuta de mere, poate ajuta la prevenirea si tratarea cancerului de prostata. Un studiu de laborator a constatat ca quercetina previne sau reduce cresterea celulelor umane specifice cancerului de prostata prin blocarea actiunii hormonilor androgeni. Quercetina ar putea fi un tratament non-hormonal pentru prevenirea sau tratarea cancerului de prostata.
2. Cancerul de san - Un studiu realizat pe sobolani la Cornell University a descoperit ca extracul de mere proaspete incetineste cresterea tumorilor cancerului de san. Sobolanii au fost expusi la un agent cancerigen care dezvolta cancerul mamar si hraniti cu echivalentul uman de la unul la sase mere, in fiecare zi, timp de 24 de saptamani. Tumorile au evoluat la 81% la subiectii care nu au consumat mere. In cazul sobolanilor care au consumat unul, trei sau sase mere, tumorile au fost reduse cu 17, 39 si respectiv 44%. Practic, nu s-a constatat ca animalele tratate aveau mai putine tumori, ci ca aceste tumori erau mai mici, mai putin maligne si au crescut intr-un ritm mai lent comparativ cu tumorile sobolanilor care nu erau tratati.
3. Cancerul pulmonar - In urma unor cercetari realizate la Brigham and Women’s Hospital and Harvard Medical School asupra unui lot de 125.000 americani, s-a descoperit ca un mar consumat in fiecare zi reduce riscul declansarii cancerului pulmonar la nefumatori cu 20%. Un studiu finlandez a confirmat aceste rezultate, iar un altul a descoperit ca oamenii care mananca mere si ceapa (doua alimente bogate in quercetina) pot preveni cu pana la 40-50% declansarea cancerului pulmonar.
4. Cancerul de colon - Mai multe studii recente au descoperit o legatura intre mere si riscul de cancer colorectal. Persoanele care consuma un mar pe zi reduc riscul aparitiei cancerului de colon cu 35%, iar cei care mananca mai mult de un mar, diminueaza aceasta probabilitate cu pana la 63%. In plus, rezultatele unor cercetari germane subliniaza ca merele pot creste producerea unui compus numit butirat, care protejeaza organismul impotriva cancerului de colon.
5.Cancerul hepatic - Riscul de cancer la ficat a scazut in cazul soarecilor hraniti cu un extract din coaja merelor cu pana la 57%. Chiar daca nutrientii in lupta cancerului contin substante existente in coaja de mere, si pulpa merelor contine aceste substante in cantitati semnificative. Un alt studiu a descoperit ca tratarea celulelor specifice cancerului hepatic cu 50 miligrame (jumatate de lingurita) de extract de mere provenit din merele necuratate de coaja inhiba cresterea celulelor canceroase ale ficatului cu 57%. Extractul derivat din pulpa merelor scade nivelul celulelor canceroase cu doar 40%.
Ciroza hepatica
Ciroza hepatica durata de viata
Durata medie de viata in ciroza este de 15- 20 de ani in conditiile regimului si tratamentului corect.
Ciroza hepatica simptome
In stadiile de inceput ciroza nu are simptome, ulterior pot sa apara astenie, apoi scadere in greutate, icter, marirea de volum a abdomenului – toate simptomele aici ; de obicei ciroza NU da durere
Ciroza hepatica tratament
Tratamentul cirozei se face individualizat in functie de stadiul bolii fiecarui pacient.
Ciroza hepatica regim alimentar
Regimul in ciroza este fara alcool in orice stadiu al bolii, iar in stadii mai avansate cu redurerea consumului de sare, prajeli, carne, condimente , etc aveti regimul complet aici
Ciroza hepatica decompensata
Este ciroza cu icter, ascita, sau encefalopatie portala
Ciroza hepatica umeda
Este ciroza cu ascita, faza mai evoluata de boala, datele complete aici
Ciroza hepatica uscata
Este ciroza fara lichid; ciroza nu are lichid in stadiile de inceput, dar chiar ciroza umeda, daca este bine tratata si se respecta regimul, poate sa devina uscata.
Ciroza la ficat
Este acelasi lucru cu ciroza hepatica
Hemoragii digestive in ciroza
In ciroza hemoragia poate fi data de ruperea varicelor esofagiene, sau de sangerare din gastrita, ulcer, gingii, hemoroizi
Ciroza biliara primitiva
Este o forma de ciroza care apare mai ales la femei, este o boala autoimuna, se asociaza frecvent icterul, iar evolutia este mai lenta decat in alte forme de ciroza.
Durata medie de viata in ciroza este de 15- 20 de ani in conditiile regimului si tratamentului corect.
Ciroza hepatica simptome
In stadiile de inceput ciroza nu are simptome, ulterior pot sa apara astenie, apoi scadere in greutate, icter, marirea de volum a abdomenului – toate simptomele aici ; de obicei ciroza NU da durere
Ciroza hepatica tratament
Tratamentul cirozei se face individualizat in functie de stadiul bolii fiecarui pacient.
Ciroza hepatica regim alimentar
Regimul in ciroza este fara alcool in orice stadiu al bolii, iar in stadii mai avansate cu redurerea consumului de sare, prajeli, carne, condimente , etc aveti regimul complet aici
Ciroza hepatica decompensata
Este ciroza cu icter, ascita, sau encefalopatie portala
Ciroza hepatica umeda
Este ciroza cu ascita, faza mai evoluata de boala, datele complete aici
Ciroza hepatica uscata
Este ciroza fara lichid; ciroza nu are lichid in stadiile de inceput, dar chiar ciroza umeda, daca este bine tratata si se respecta regimul, poate sa devina uscata.
Ciroza la ficat
Este acelasi lucru cu ciroza hepatica
Hemoragii digestive in ciroza
In ciroza hemoragia poate fi data de ruperea varicelor esofagiene, sau de sangerare din gastrita, ulcer, gingii, hemoroizi
Ciroza biliara primitiva
Este o forma de ciroza care apare mai ales la femei, este o boala autoimuna, se asociaza frecvent icterul, iar evolutia este mai lenta decat in alte forme de ciroza.
Leac impotriva bolii Alzheimer?
Primele celule stem transformate intr-un anume tip de neuroni deschid drumul spre obtinerea unui tratament
Oamenii de stiinta au reusit, pentru prima oara, sa transforme celule stem într-un tip bine definit de neuroni, implicati în memorie si distrusi în boala Alzheimer. Dupa sase ani de cercetari, o echipa de oameni de stiinta de la Universitatea din Chicago a reusit sa creeze în laborator neuroni colinergici pornind de la celule stem derivate din piele, scrie site-ul maxisciences.com, citat de Agerpres.
Cercetarea ar putea constitui un progres major în tratarea alterarilor cerebrale sau ale bolilor nervoase, cum ar fi boala Alzheimer. Acesti neuroni, prezenti în creierul anterior, joaca un rol esential în anumite procese, precum cel al memoriei.
Tocmai distrugerea acestui stoc redus de celule produce pierderea capacitatilor de memorie la bolnavii de Alzheimer. Prin recrearea acestor neuroni în laborator, cercetatorii au sperat sa descopere un mijloc de prevenire a distrugerii si chiar sa reuseasca sa grefeze celule noi. Obiectivele par realizabile, deoarece neuronii cultivati în laborator au functionat normal cind au fost transplantati în hipocampul unor soareci.
"Acum, cind stim cum sa producem celule, putem sa le studiem pe culturi de tesuturi si sa vedem ce putem face sa prevenim distrugerea lor", a spus în revista Stem Cells dr Jack Kessler, principalul autor al studiului.
Datorita acestei descoperiri, cercetatorii pot testa de acum multiple celule si sa vada daca vreuna dintre ele reuseste sa tina în viata celulele. În plus, faptul ca neuronii distrusi pot fi înlocuiti ar putea oferi bolnavilor de Alzheimer un mijloc de a le ajuta memoria sa functioneze din nou normal
Oamenii de stiinta au reusit, pentru prima oara, sa transforme celule stem într-un tip bine definit de neuroni, implicati în memorie si distrusi în boala Alzheimer. Dupa sase ani de cercetari, o echipa de oameni de stiinta de la Universitatea din Chicago a reusit sa creeze în laborator neuroni colinergici pornind de la celule stem derivate din piele, scrie site-ul maxisciences.com, citat de Agerpres.
Cercetarea ar putea constitui un progres major în tratarea alterarilor cerebrale sau ale bolilor nervoase, cum ar fi boala Alzheimer. Acesti neuroni, prezenti în creierul anterior, joaca un rol esential în anumite procese, precum cel al memoriei.
Tocmai distrugerea acestui stoc redus de celule produce pierderea capacitatilor de memorie la bolnavii de Alzheimer. Prin recrearea acestor neuroni în laborator, cercetatorii au sperat sa descopere un mijloc de prevenire a distrugerii si chiar sa reuseasca sa grefeze celule noi. Obiectivele par realizabile, deoarece neuronii cultivati în laborator au functionat normal cind au fost transplantati în hipocampul unor soareci.
"Acum, cind stim cum sa producem celule, putem sa le studiem pe culturi de tesuturi si sa vedem ce putem face sa prevenim distrugerea lor", a spus în revista Stem Cells dr Jack Kessler, principalul autor al studiului.
Datorita acestei descoperiri, cercetatorii pot testa de acum multiple celule si sa vada daca vreuna dintre ele reuseste sa tina în viata celulele. În plus, faptul ca neuronii distrusi pot fi înlocuiti ar putea oferi bolnavilor de Alzheimer un mijloc de a le ajuta memoria sa functioneze din nou normal
Dezechilibrul energetic
Daca la nivelul unui organ apare o afectiune sau o dis-functie, dezechilibrul se manifesta printr-o durere sau un alt semnal, cum ar fi o crestere sau o scadere in greutate ori o deficienta de functionare (pierderea puterii de concentrare, de memorare).
Acrobatul se apleaca, isi indoaie genunchii, incearca sa-si mentina echilibrul cu ajutorul unei bare; pe fata i se citeste nelinistea, muschii i se contracta. Trebuie sa evite caderea.
Cauza acestei pierderi de echilibru se afla in el insusi. Nu este vina barei, nici a fringhiei pe care-merge. Cauza se afla in emotiile si in gindurile sale. Tot astfel, cauza dezechilibrului energetic se afla in noi insine. Emotiile refulate, nerostite, refuzurile Altadata le numeam furie, invidie, le tineam socoteala, erau pacate!
O data ce am inteles ideea fundamentala ca boala, suferinta, ia nastere in noi, nu m mai aborda durerea in acelasi fel. Nu m mai cauta in exterior magia alinarii.
Acrobatul se apleaca, isi indoaie genunchii, incearca sa-si mentina echilibrul cu ajutorul unei bare; pe fata i se citeste nelinistea, muschii i se contracta. Trebuie sa evite caderea.
Cauza acestei pierderi de echilibru se afla in el insusi. Nu este vina barei, nici a fringhiei pe care-merge. Cauza se afla in emotiile si in gindurile sale. Tot astfel, cauza dezechilibrului energetic se afla in noi insine. Emotiile refulate, nerostite, refuzurile Altadata le numeam furie, invidie, le tineam socoteala, erau pacate!
O data ce am inteles ideea fundamentala ca boala, suferinta, ia nastere in noi, nu m mai aborda durerea in acelasi fel. Nu m mai cauta in exterior magia alinarii.
Vom rupe cercul vicios de „consultatii - pilule - consultatii\' si ne m implica direct in ameliorarea propriei sanatati.
Sursa: www.medicultau.com
Homeopatie
Homeopatia este o metoda clinico-terapeutica bazata pe principiul similitudinilor al lui Hipocrat si pe administrarea unor substante cat se poate de diluate care, experimentate in doze foarte mici - sau, oricum, sub limita toxica - experimentate pe un individ aflat la prima vedere in stare de sanatate determina un cadru clinic asemanator celui prezentat de un individ bolnav.
Clinica homeopatica are drept scop cercetarea bolnalui si isi propune drept rezultat cunoasterea fiecarui bolnav in parte, scoaterea in evidenta a individualitatii acestuia precum si aflarea remediului homeopatic celui mai potrivit cadrului simptomatologie al individului respectiv.
Metoda folosita in domeniul homeopatic se bazeaza pe relevarea simptomelor care sunt observate si descrise de bolnav precum si a simp-tomelor care sunt observate si descrise de medic.
Procedura homeopatica examineaza antecedentele bolnalui, incearca sa reconstituie evolutia bolii si ofera explicatiile cazului clinic respectiv. Aceasta procedura tinde intotdeauna sa ia in considerare constitutia si caracterul fiecarui bolnav in parte si sa scoata in evidenta individualitatea persoanei respective, adica organizarea dinamica a aspectelor fiziologice, morfologice, intelectuale, afective si volitive ale personalitatii individului. Acest proces cere observarea tuturor fenomenelor fizice si psihice prezentate de bolnav si deci si observarea aspectului exterior al acestuia si a comportarii individului respectiv in diferite situatii. Simptome-le care au fost relevate in acest mod sunt interpretate ca fiind rezultatul unor procese interactive dintre niste factori genetici - care scot in evidenta individualitatea pacientului, il predispun la anumite dezechilibre si deci si la a contracta anumite boli - si factorii de mediu care prin intensitatea si caracteristicile lor depasesc capacitatile individuale de adaptare spontana si mecanismele naturale de aparare a organismului.
Posibilitatea de a realiza o prescriptie homeopatica corecta presupune o mare abilitate din partea medicului dar si oportunitatea de a se sili o buna legatura cu pacientul, Relatia medic - pacient reprezinta unul dintre aspectele cele mai importante ale medicinei, in general, si ale homeopati-ei in special. Modalitatile in care este dirijata investigatia homeopatica sunt diferite si personalizate in functie de individ. Medicul trebuie sa stie sa se adapteze la fiecare bolnav, trebuie sa fie in masura sa impartaseasca emotiile bolnalui si modul acestuia de a fi. Acest proces de „armonizare\" cu pacientul poate avea loc numai daca medicul reuseste sa treaca dincolo de propria-i individualitate si de orice forma de egocentrism, daca reuseste sa elimine barierele care se opun cunoasterii si mai reuseste sa lase un spatiu larg unui dialog deschis si personalizat cu bolnal. Acest tip de relatie permite sa se obtina intotdeauna si un efect terapeutic. Pentru ca in acest tip de relatie se rastoarna ordinea, rolul pacientului, care pacient devine din obiect de studiu subiect - subiectul propriului sau caz si protagonist al actiunii propriei sale vindecari.
Hahnemann si alti homeopati ilustri ne-au lasat multe recomandari teoretice in legatura cu investigarea bolnalui, care, cu toate ca s-au dovedit a fi de valoare, nu permit schematizarea unui parcurs de comportament standardizat. Necesitatea de a te adapta fiecarui caz, fiecarui pacient in parte, presupune competenta, abilitate, sensibilitate si, pana la urma, ceea ce a fost definita drept „arta de a investiga\" si care arta face sa se deosebeasca maestrul de simplul tehnician.
Medicina clinica poate fi considerata drept o stiinta istorica sau ide-ografica, adica se bazeaza pe evenimente, are ca obiect de cercetare bolnal si are ca scop identificarea mediilor morbide prin intermediul observatiei evolutiei fiecarui bolnav in parte si silirea tratamentului corespunzator fiecarui caz.
Medicina clinica are drept obiect de studiu individul sub aspectul conformatiei sale, a mostenirii biologice, a predispozitiilor sale pentru anumite boli, sub aspectul tulburarilor psihofizice ji a tuturor celorlalte manifestari ale sale; si toate acestea au drept scop obtinerea unui cadru caracteristic al subiectului.
Pregatirea medicala actuala tinde sa concentreze atentia asupra bolii. Boala este studiata sub toate aspectele - pana si cele mai neinsemnate - si care este combatuta cu mijloacele terapeutice opuse ei, dar care nu este introdusa in contextul pacient - care este pus in corelatie cu diferitele noxe patogene intr-un mod aparte si personal si care manifesta prin aceasta un cadru clinic unic si personal.
Potrivit punctului de vedere al medicinei academice, boala reprezinta o entitate, ceva autonom si exogen, drept care aceasta stiinta tinde sa identifice si sa localizeze boala in spatiu, sa caute factorii ei etiologici, sa-i prevada evolutia in timp si sa formuleze niste termeni prognostic!. Aceasta conceptie se dovedeste a fi cat se poate de linistitoare atat pentru bolnav cat si pentru medic.
Astfel, bolnal tinde sa se simta, in cea mai mare parte a cazurilor, scutit de grija aparitiei bolii; el se teme, ce e drept, de ea, dar vede in medic ura specialistului si a aliatului in lupta impotriva bolii, numai ca de cele mai multe ori se increde in medic in mod pasiv sau il paraseste si nu-i mai urmeaza sfaturile.
Medicul se vede nevoit sa-si asume rolul specialistului care trebuie sa localizeze boala si trebuie sa-si perfectioneze mijloacele de investigatie pentru a ajunge la niste diagnoze stralucite. Acest rol il determina adeseori sa neglijeze aspectul uman al pacientului, necesitatea de a-l intelege pe pacient si de a-i impartasi aspectul emotional si trairile interioare. Si de multe ori, medicul il declara pe pacient vindecat atunci cand boala este invinsa sau cand chirurgul elimina partea vatamata.
Aceasta conceptie, de tip asa-zis „ontologic\", duce in mod ineviil la deteriorarea relatiei medic - pacient. Drept care aceasta relatie devine una dezumanizata, conditionata de interventia unor ultraspecialisti sau devine o alianta avand drept scop descoperirea bolii si combaterea acesteia precum si eliminarea simptomelor ei.
Medicina studiaza bolnal si boala, dar in cele din urma intervine in mod direct in combaterea bolii, considerand-o drept o tulburare a starii de sanatate asemanatoare starilor patologice care desi au manifestari diferite sunt trecute in categoria bolilor si tratate ca atare prin terapii standard. Aceste terapii vor fi avand ele drept scop acela de a se opune .numitorului comun\" care ii uneste pe diferiti bolnavi, dar ele nu tin cont de individualitatea trairii patologice a fiecarui bolnav in parte.
Medicina homeopatica isi indreapta atentia asupra bolnalui si cauta sa-l individualizeze si sa-l inteleaga in sens dinamic. il considera pe bolnav drept o unitate psihofizica indivizibila si interpreteaza boala ca pe o expresie a reactivitatii individuale la niste imprejurari potrivnice, in functie de predispozitia deosebita pentru boala a subiectului. Aceasta disciplina medicala considera boala potrivit modelului „functional sau de relatie\" care este si cel al psihanalizei. Potrivit acestui model, boala este considerata drept endogena, reactiva si cu totul benefica; drept care este evaluata in sens dinamic si considerata a fi rezultatul unor situatii de armonie si de lipsa de armonie, de echilibru si de dezechilibru si, la urma urmelor, drept o reactie de aparare a organismului. Si in acest caz este recunoscuta o coeziune deplina intre psihic si soma, o predominatie a notiunii de timp fata de cea de spatiu, ca si o predominare a notiunii de organism fata de cea de organ.
Modelul care se refera la relatie se dovedeste a fi mai curand unul care obliga, care if implica atat pe pacient, cat si pe medic. Acest model il face pe pacient sa constientizeze raspunderea pe care o are fata de sine insusi pentru ca il impiedica sa atribuie suferinta sa numai unor cauze externe si-l invita sa intreprinda o calatorie introspectiva pentru a descoperi originea bolii inauntrul fiintei sale, pentru a-si ingriji propria-i sanatate, pentru a regasi armonia cu sine insusi, cu semenii sai si cu natura, pentru a-si schimba comportarea, a inlatura sentimentele negative si a se iubi pe sine insusi si pe ceilalti.
Aceasta calatorie ii confera pacientului un rol activ in procesul de vindecare, il determina sa-si asume raspunderea, sa constientizeze ceea ce se petrece in psihicul lui si in trupul lui si sa considere boala drept o functie relativa si benefica menita sa atraga atentia asupra starilor de tulburare si de suferinta atat cele prezente, cat si cele trecute.
Modelul respectiv il invita si pe medic sa examineze boala in sens dinamic si sa tina seama de semnificatiile simptomelor, sa comunice cu pacientul, sa-i inteleaga aspectul uman, sa-i impartaseasca gandurile, sentimentele si emotiile; si sa incerce sa afle care sunt situatiile de lipsa de armonie si de suferinta care l-au indepartat pe pacient de la conditia de sanatate.
Potrivit modelului functional sau relational, notiunea de boala permite ca relatia medic - pacient sa devina o adevarata cooperare. Dat fiind ca aceasta relatie are drept scop examinarea unor factori obiectivi, a unor situatii si trairi interioare, ea permite scoaterea in evidenta a momentelor de criza ale fiecarui pacient in parte, dar si posibilele greseli de comportare ale acestuia si de aici si necesitatea de a se opera niste schimbari. Acest proces interactiv permite punerea in miscare a mecanismelor de autovindecare a pacientului, il predispune pe acesta la acceptarea interventiei farmacologice si-i intareste capacitatea de raspuns la terapie.
Medicina homeopatica studiaza pacientul din punct de vedere al constitutiei sate, al mostenirii genetice, al predispozitiei pentru anumite oli, al caracteristicilor sale psihofizice si prin intermediul acestor informatii se sileste cadrul clinic patologic specific si unic al bolnalui. Iar sindromul clinic prezentat de bolnav este considerat drept singurul si adevaratul dusman ce trebuie sa fie rapus.
Clinica homeopatica are drept scop cercetarea bolnalui si isi propune drept rezultat cunoasterea fiecarui bolnav in parte, scoaterea in evidenta a individualitatii acestuia precum si aflarea remediului homeopatic celui mai potrivit cadrului simptomatologie al individului respectiv.
Metoda folosita in domeniul homeopatic se bazeaza pe relevarea simptomelor care sunt observate si descrise de bolnav precum si a simp-tomelor care sunt observate si descrise de medic.
Procedura homeopatica examineaza antecedentele bolnalui, incearca sa reconstituie evolutia bolii si ofera explicatiile cazului clinic respectiv. Aceasta procedura tinde intotdeauna sa ia in considerare constitutia si caracterul fiecarui bolnav in parte si sa scoata in evidenta individualitatea persoanei respective, adica organizarea dinamica a aspectelor fiziologice, morfologice, intelectuale, afective si volitive ale personalitatii individului. Acest proces cere observarea tuturor fenomenelor fizice si psihice prezentate de bolnav si deci si observarea aspectului exterior al acestuia si a comportarii individului respectiv in diferite situatii. Simptome-le care au fost relevate in acest mod sunt interpretate ca fiind rezultatul unor procese interactive dintre niste factori genetici - care scot in evidenta individualitatea pacientului, il predispun la anumite dezechilibre si deci si la a contracta anumite boli - si factorii de mediu care prin intensitatea si caracteristicile lor depasesc capacitatile individuale de adaptare spontana si mecanismele naturale de aparare a organismului.
Posibilitatea de a realiza o prescriptie homeopatica corecta presupune o mare abilitate din partea medicului dar si oportunitatea de a se sili o buna legatura cu pacientul, Relatia medic - pacient reprezinta unul dintre aspectele cele mai importante ale medicinei, in general, si ale homeopati-ei in special. Modalitatile in care este dirijata investigatia homeopatica sunt diferite si personalizate in functie de individ. Medicul trebuie sa stie sa se adapteze la fiecare bolnav, trebuie sa fie in masura sa impartaseasca emotiile bolnalui si modul acestuia de a fi. Acest proces de „armonizare\" cu pacientul poate avea loc numai daca medicul reuseste sa treaca dincolo de propria-i individualitate si de orice forma de egocentrism, daca reuseste sa elimine barierele care se opun cunoasterii si mai reuseste sa lase un spatiu larg unui dialog deschis si personalizat cu bolnal. Acest tip de relatie permite sa se obtina intotdeauna si un efect terapeutic. Pentru ca in acest tip de relatie se rastoarna ordinea, rolul pacientului, care pacient devine din obiect de studiu subiect - subiectul propriului sau caz si protagonist al actiunii propriei sale vindecari.
Hahnemann si alti homeopati ilustri ne-au lasat multe recomandari teoretice in legatura cu investigarea bolnalui, care, cu toate ca s-au dovedit a fi de valoare, nu permit schematizarea unui parcurs de comportament standardizat. Necesitatea de a te adapta fiecarui caz, fiecarui pacient in parte, presupune competenta, abilitate, sensibilitate si, pana la urma, ceea ce a fost definita drept „arta de a investiga\" si care arta face sa se deosebeasca maestrul de simplul tehnician.
Medicina clinica poate fi considerata drept o stiinta istorica sau ide-ografica, adica se bazeaza pe evenimente, are ca obiect de cercetare bolnal si are ca scop identificarea mediilor morbide prin intermediul observatiei evolutiei fiecarui bolnav in parte si silirea tratamentului corespunzator fiecarui caz.
Medicina clinica are drept obiect de studiu individul sub aspectul conformatiei sale, a mostenirii biologice, a predispozitiilor sale pentru anumite boli, sub aspectul tulburarilor psihofizice ji a tuturor celorlalte manifestari ale sale; si toate acestea au drept scop obtinerea unui cadru caracteristic al subiectului.
Pregatirea medicala actuala tinde sa concentreze atentia asupra bolii. Boala este studiata sub toate aspectele - pana si cele mai neinsemnate - si care este combatuta cu mijloacele terapeutice opuse ei, dar care nu este introdusa in contextul pacient - care este pus in corelatie cu diferitele noxe patogene intr-un mod aparte si personal si care manifesta prin aceasta un cadru clinic unic si personal.
Potrivit punctului de vedere al medicinei academice, boala reprezinta o entitate, ceva autonom si exogen, drept care aceasta stiinta tinde sa identifice si sa localizeze boala in spatiu, sa caute factorii ei etiologici, sa-i prevada evolutia in timp si sa formuleze niste termeni prognostic!. Aceasta conceptie se dovedeste a fi cat se poate de linistitoare atat pentru bolnav cat si pentru medic.
Astfel, bolnal tinde sa se simta, in cea mai mare parte a cazurilor, scutit de grija aparitiei bolii; el se teme, ce e drept, de ea, dar vede in medic ura specialistului si a aliatului in lupta impotriva bolii, numai ca de cele mai multe ori se increde in medic in mod pasiv sau il paraseste si nu-i mai urmeaza sfaturile.
Medicul se vede nevoit sa-si asume rolul specialistului care trebuie sa localizeze boala si trebuie sa-si perfectioneze mijloacele de investigatie pentru a ajunge la niste diagnoze stralucite. Acest rol il determina adeseori sa neglijeze aspectul uman al pacientului, necesitatea de a-l intelege pe pacient si de a-i impartasi aspectul emotional si trairile interioare. Si de multe ori, medicul il declara pe pacient vindecat atunci cand boala este invinsa sau cand chirurgul elimina partea vatamata.
Aceasta conceptie, de tip asa-zis „ontologic\", duce in mod ineviil la deteriorarea relatiei medic - pacient. Drept care aceasta relatie devine una dezumanizata, conditionata de interventia unor ultraspecialisti sau devine o alianta avand drept scop descoperirea bolii si combaterea acesteia precum si eliminarea simptomelor ei.
Medicina studiaza bolnal si boala, dar in cele din urma intervine in mod direct in combaterea bolii, considerand-o drept o tulburare a starii de sanatate asemanatoare starilor patologice care desi au manifestari diferite sunt trecute in categoria bolilor si tratate ca atare prin terapii standard. Aceste terapii vor fi avand ele drept scop acela de a se opune .numitorului comun\" care ii uneste pe diferiti bolnavi, dar ele nu tin cont de individualitatea trairii patologice a fiecarui bolnav in parte.
Medicina homeopatica isi indreapta atentia asupra bolnalui si cauta sa-l individualizeze si sa-l inteleaga in sens dinamic. il considera pe bolnav drept o unitate psihofizica indivizibila si interpreteaza boala ca pe o expresie a reactivitatii individuale la niste imprejurari potrivnice, in functie de predispozitia deosebita pentru boala a subiectului. Aceasta disciplina medicala considera boala potrivit modelului „functional sau de relatie\" care este si cel al psihanalizei. Potrivit acestui model, boala este considerata drept endogena, reactiva si cu totul benefica; drept care este evaluata in sens dinamic si considerata a fi rezultatul unor situatii de armonie si de lipsa de armonie, de echilibru si de dezechilibru si, la urma urmelor, drept o reactie de aparare a organismului. Si in acest caz este recunoscuta o coeziune deplina intre psihic si soma, o predominatie a notiunii de timp fata de cea de spatiu, ca si o predominare a notiunii de organism fata de cea de organ.
Modelul care se refera la relatie se dovedeste a fi mai curand unul care obliga, care if implica atat pe pacient, cat si pe medic. Acest model il face pe pacient sa constientizeze raspunderea pe care o are fata de sine insusi pentru ca il impiedica sa atribuie suferinta sa numai unor cauze externe si-l invita sa intreprinda o calatorie introspectiva pentru a descoperi originea bolii inauntrul fiintei sale, pentru a-si ingriji propria-i sanatate, pentru a regasi armonia cu sine insusi, cu semenii sai si cu natura, pentru a-si schimba comportarea, a inlatura sentimentele negative si a se iubi pe sine insusi si pe ceilalti.
Aceasta calatorie ii confera pacientului un rol activ in procesul de vindecare, il determina sa-si asume raspunderea, sa constientizeze ceea ce se petrece in psihicul lui si in trupul lui si sa considere boala drept o functie relativa si benefica menita sa atraga atentia asupra starilor de tulburare si de suferinta atat cele prezente, cat si cele trecute.
Modelul respectiv il invita si pe medic sa examineze boala in sens dinamic si sa tina seama de semnificatiile simptomelor, sa comunice cu pacientul, sa-i inteleaga aspectul uman, sa-i impartaseasca gandurile, sentimentele si emotiile; si sa incerce sa afle care sunt situatiile de lipsa de armonie si de suferinta care l-au indepartat pe pacient de la conditia de sanatate.
Potrivit modelului functional sau relational, notiunea de boala permite ca relatia medic - pacient sa devina o adevarata cooperare. Dat fiind ca aceasta relatie are drept scop examinarea unor factori obiectivi, a unor situatii si trairi interioare, ea permite scoaterea in evidenta a momentelor de criza ale fiecarui pacient in parte, dar si posibilele greseli de comportare ale acestuia si de aici si necesitatea de a se opera niste schimbari. Acest proces interactiv permite punerea in miscare a mecanismelor de autovindecare a pacientului, il predispune pe acesta la acceptarea interventiei farmacologice si-i intareste capacitatea de raspuns la terapie.
Medicina homeopatica studiaza pacientul din punct de vedere al constitutiei sate, al mostenirii genetice, al predispozitiei pentru anumite oli, al caracteristicilor sale psihofizice si prin intermediul acestor informatii se sileste cadrul clinic patologic specific si unic al bolnalui. Iar sindromul clinic prezentat de bolnav este considerat drept singurul si adevaratul dusman ce trebuie sa fie rapus.
Homeopatia considera ca un bolnav nu este vindecat atat timp cat el continua sa prezinte o stare de rau chiar daca au disparut simptomele si tulburarile principale, deoarece se apreciaza ca mai pot aparea oricand alte asemenea manifestari adesea cu totul deosebite si care sunt legate, in aparenta, intre ele, dar care sunt considerate drept o expresie diferita a unuia si aceluiasi dezechilibru. Si, la modul opus, homeopatia considera ca un pacient este vindecat atunci cand acesta se simte bine un timp mai indelungat, atunci cand s-au produs in el niste schimbari de comportament si in modalitatea de abordare a problemelor care privesc relatiile si existenta sa. Homeopatia considera drept un act de „suprimare\" interventia medicala care inlatura numai tulburarile si simptomele unei boii. Si considera drept „vindecare\" acea interventie medicala care corecteaza dezechilibrul cronic al bolnalui.
Sursa: www.medicultau.com
Parteneri
