Diazepam, comprimate

Compozitie
1 comprimat contine 2 mg sau 10 mg diazepam.
1 fiola a 2 ml contine 10 mg diazepam. 

Actiune terapeutica
Tranchilizant, miorelaxant, anticonvulsivant si antispastic uterin. 

Indicatii
Stari de tensiune, neliniste si agitatie, labilitate emotionala, tulburari neurovegetative functionale, insomnie, nevroze anxioase, stari reactive, boli psihosomatice: tulburari de comportament la pacientii cronici psihopatizati, sindrom acut de abstinenta la alcoolici, tulburari de comportament la epileptici; status epilepticus si accese convulsive severe recurente (forma injectabila); stari de contractura a musculaturii striate de natura reflexa (inflamatii locale, traumatisme) sau de cauza neurologica; premedicatie in anestezie si interventii chirurgicale si linistire postoperator, iminenta de avort, iminenta de nastere prematura sau dirijarea travaliului in hipertonie uterina (forma injectabila).

Mod de administrare
Oral
Adulti, un comprimat a 2 mg sau 10 mg de 2-4 ori/zi (dupa situatie).
Batrani: cate 1 comprimat a 2 mg de 1-2 ori/zi (la nevoie se poate creste cu prudenta). 
Copii (peste 6 luni) cate 1/2-1 comprimat a 2 mg de 2 ori/zi (la nevoie se poate creste cu prudenta pana la cel mult 0,30 mg/kg corp/zi). 
Intramuscular sau intravenos (lent, cu prudenta)
Adulti si copii mari :2-20 mg o data (dupa situatie), se poate repeta la nevoie dupa 3-4 ore.
Sugari (mai mari de 1 luna): 1-2 mg (0,25 mg/kg corp) o data; se poate repeta la nevoie pana la 2 mg/kg corp/zi. 

Contraindicatii
Nu se administreaza in caz de alergie la diazepam, miastenia gravis, soc, coma, intoxicatiile acute cu alcool, sau alte deprimante centrale, glaucom. 

Precautii
Se administreaza cu prudenta la batrani cu stare generala alterata (doze mici), insuficienta renala si hepatica.

Sarcina si alaptare
Nu se administreaza in sarcina in primul trimestru.

Efecte asupra capacitatii de conducere auto sau de exploatare a altor masini: Prudenta in tratamentul ambulator, deoarece diazepamul diminueaza performantele psihomotorii ale bolnavului. 

Reactii adverse
Relativ frecvent oboseala, somnolenta, ameteala, ataxie, cefalee, stare confuziva, depresie, disartrie, tremor, tulburari de vedere, diplopie, hipotensiune, greata, greutate in mictiune, tulburari de libido; foarte rar leucopenie, icter; ocazional hiperexcitabilitate. La bolnavii cu mic rau epileptic poate produce crize de mare rau sau instalarea unui status epilepticus tonic. Administrarea in doze mari, timp indelungat poate dezvolta dependenta de tip alcool-barbiturice. Injectia intravenoasa (mai ales la batrani, cand starea generala este alterata sau cand se asociaza alte deprimante centrale) poate produce apnee si/sau sincopa cardiaca (sunt recomandate dozele mici, injectare lenta si foarte prudenta, conditii de asistenta a respiratiei); local sunt posibile fenomene de iritatie si tromboza.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parteneri