MIOCARDITA

GENERALITATI


Miocardita este o boala inflamatorie a miocardului (muschiul inimiii) care are o gama foarte variata de forme clinice (de la asimpotmatica la amenintatoare de viata). Cel mai frecvent miocardita are etiologie infectioasa (virala, bacteriana sau fungica). Apare in stare de aparenta sanatate si poate avea evolutie rapida spre insuficienta cardiaca sau aritmii maligne.

Specialistii au clasificat miocardita in mai multe categorii, in functie de debut si evolutie, astfel:

Miocardita fulminanta- apare dupa o infectie virala clinic manifesta, afecteaza functia ventriculara, iar in muschiul cardiac exista numeroase focare de inflamatie, necroza si degenerarea a fibrelor. Evolutia este fie spre vindecare spontana fie spre moarte. 

Miocardita acuta- nu are semne si simptome la fel de evidente ca miocardita fulminanta, insa afectarea ventriculara este foarte importanta. 
Evolueaza frecvent spre cardiomiopatii dilatative.

Miocardita activa cronica- boala are evolutie indelungata, insa exista reactivari frecvente.

Miocardita cronica persistenta- nu prezinta disfunctie ventriculara, in ciuda faptului ca exista semne si simptome clinice de afectare miocardica (dureri retrosternale, palpitatii) si exista focare de necroza miocitara.

Miocardita este o afectiune ce apare in special la persoanele tinere (varsta medie a pacientilor este de 42 de ani), la pacientii imunodeprimati si femeile insarcinate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parteneri