Ce contine tutunul

Tutunul are un continut complex. Daca majoritatea fumatorilor cunosc faptul ca tutunul contine nicotina, putini stiu faptul ca tutunul mai contine alte aproximativ 4000 de substante chimice daunatoare, dintre care peste 40 sunt cancerigene.

Continutul în nicotina si alte substante depinde de varietatea de tutun, conditiile si metodele de cultura, precum si de pozitia pe planta a frunzelor recoltate (frunzele de la baza plantei contin în general mai putina nicotina). Din aceste motive exista variatii destul de mari ale continutului diferitelor tipuri de tigari de pe piata. De exemplu, continutul de nicotina poate varia între 0,1 si 1,3 mg/tigareta. Fermentarea (etapa importanta în procesul de prelucrare a tutunului) tinde sa reduca continutul de nicotina si sa creasca continutul altor substante toxice. 

Prelucrarea frunzelor de tutun cuprinde în general trei etape: uscarea la aer, îmbatrânirea (conservarea timp de 1 sau mai multi ani) si fermentarea. 
Toxicitatea tutunului si fumului de tigara
La prima vedere, identificarea celor peste 4000 de substante chimice din fumul de tutun pare o sarcina insurmontabila. Cercetarile intensive si progresele înregistrate în toxicologie si carcinogeneza din ultimii ani au permis izolarea compusilor cu cea mai crescuta activitate toxica. Dintre toti acestia, monoxidul de carbon si nicotina sunt agentii toxici majori ai fumului de tigara. Dar exista multi altii: oxizi de azot, cianuri, amoniac precum si aldehide volatile. 

Hemoglobina din sângele uman are o afinitate de 210 ori mai mare pentru monoxidul de carbon decât pentru oxigen. Aceasta face ca inhalarea fumului de tigara sa diminueze capacitatea de transport a oxigenului de catre sânge. Monoxidul de carbon este fixat de hemoglobina sub forma de carboxihemoglobina, a carei concentratie în sângele fumatorilor atinge 8-9% (fata de 0,5% la nefumatori). 

Cancerul cailor respiratorii la fumatori este precipitat adesea de compusii cu efect toxic asupra cililor din mucoasele respiratorii, care produc aparitia metaplaziei. Substantele cu cel mai puternic efect toxic ciliar sunt formaldehida, dioxidul de sulf, acroleina si hidrogen cianidul, dar exista zeci de alti compusi care au asemenea efect. 

Efectul cancerigen si toxicitatea genetica constituie un alt aspect important. Gudroanele din fumul de tigara exercita puternice efecte mutagene asupra AND-ului din nucleele celulelor tractului respirator. În ultimele doua decenii a devenit limpede faptul ca fumul de tigara contine puternici factori cancerigeni. Dintre cele peste 43 de substante cancerigene, cele mai de temut sunt benzopirenul, N-nitrosaminele, aldehidele, clorura de vinil, hidrocarburile aromatice (benzenul, fenolii, etc.), etilen-oxidul, arseniu, poloniu, cadmiu, crom, etc. 

Fumatul ucide în cel mai real si direct sens al cuvântului!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parteneri